Încoronarea regelui Charles al III-lea se apropie, iar surse din Familia Regală au dezvăluit ce surpize vor fi la marele eveniment. La ceremonie, acesta le va arăta oamenilor care sunt pasiunile lui și ce va schimba în Marea Britanie.
Douăsprezece compoziţii muzicale noi vor fi interpretate la încoronarea regelui Charles al III-lea al Regatului Unit, programată în luna mai la Abaţia Westminster din Londra, inclusiv muzică greacă ortodoxă, a anunţat biroul de presă de la Palatul Buckingham.
Regele Charles a pregătit pentru ceremonie și „Zadok the Priest”, un imn compus de Georg Friedrich Handel în secolul al XVIII-lea. Şase compoziţii orchestrale, cinci compoziţii corale şi o partitură pentru orgă au fost compuse pentru încoronare, inclusiv un imn compus de celebrul Andrew Lloyd Webber.
„O gamă variată de stiluri muzicale şi interpretări vor combina tradiţia, moştenirea culturală şi ceremonialul cu noile voci muzicale din zilele noastre, reflectând dragostea de-o viaţă şi sprijinul Regelui faţă de muzică şi arte”, precizează comunicatul de presă dat publicităţii de Palatul Buckingham. Charles a dorit și o partitură de muzică greacă ortodoxă, ce datează din perioada bizantină, pentru slujba în memoria tatălui său, prinţul Philip. El a invitat și trompetiştii de Stat din cadrul Cavaleriei Regale şi de Fanfara de Trompete din cadrul Forţelor Aeriene Regale ale Regatului Unit.
Ce pregătit Charles pentru încoronare
Una dintre secţiunile liturgice ale ceremoniei va fi interpretată în galeză, pentru a reflecta „relaţia îndelungată şi profundă a regelui Charles cu Ţara Galilor”, au spus oficialii Palatului Buckingham. Ei au mai declarat că la încoronare vor fi și partituri ale unor compozitori de muzică clasică, precum Georg Friedrich Handel, Edward Elgar, Hubert Parry şi Ralph Vaughan Williams.
Și Imnul de încoronare „Zadok the Priest”, compus de Handel pentru încoronarea regelui George al II-lea din 1727, va fi interpretat în cadrul ceremoniei din luna mai, a precizat Palatul Buckingham.„L-am compus pentru corul şi orga de la Westminster Abbey, pentru orchestră şi alămuri ceremoniale. Sper că imnul meu va reflecta această ocazie fericită”, a declarat Andrew Lloyd Webber despre noua sa compoziţie muzicală, potrivit Reuters.