Noi ameninţări pentru Igor Dodon. Omul lui Caramalac despre finanţarea PSRM cu milioane de dolari din Rusia
- Julieta Savitchi
- 5 martie 2026, 17:49
Şeful consilierilor socialişti din Bălţi cu Igor Dodon/ Sursa foto:PSRMRepublica Moldova. Fostul şef al filialei Partidului Socialiştilor de la Bălţi, Maxim Moroşan, un apropiat al interlopului Grigore Caramalac, care se ascunde de aproape trei decenii la Moscova, ameninţă public cu dezvăluiri despre finanţarea formaţiunii conduse de Igor Dodon cu bani din Federaţia Rusă.
Potrivit lui Moroşan, ar fi vorba de „milioane de dolari”.
Ameninţarea a fost făcută de Moroşan pe canalul de Telegram Moldova Online, la scurt timp după ce Igor Dodon a declarat public că se pregăteşte înlăturarea sa de la conducerea PSRM.
Amintim că Maxim Moroşan este învinuit de procurorii moldoveni în cel puţin două dosare penale. Unul din ele, pornit în urma implicării lui Moroşan într-un local din centrul oraşului Bălţi se află pe rol în Judecătoria Bălţi. Celălalt dosar, pentru recrutarea şi organizarea pregătirii tinerilor în Serbia pentru participare la dezordini în masă după alegerile din septembrie 2025, se află încă la etapa de urmărire penală.

Liderul socialist Maxim Moroşan, la Moscova/ Sursa foto: Facebook
Maxim Moroşan a reuşit să părăsească Republica Moldova în ajun de scrutin, când mascaţii au reţinut mai multe persoane, inclusiv membri activi ai PSRM, din nordul Republicii Moldova, implicaţi în pregătirea dezordinelor în masă.
Potrivit surselor EvZ, Moroşan s-ar afla încă în Transnistria.
Amintim că EvZ a scris înainte de descinderi despre formarea unei organizaţii criminale în nordul Republicii Moldova de către Grigore Caramalac, sub protecţia politică a PSRM.
Milioanele lui Caramalac, investite într-un proiect politic ratat?
Maxim Moroşan suţine că a investit milioane de dolari pentru finanţarea reţelei PSRM din nordul Republicii Moldova.
Datele raportate de Maxim Moroşan în declaraţiile de avere şi interese personale în calitate de consilier local al municipiului Bălţi, arată că acesta a avut venituri doar din Federaţia Rusă şi că acestea sunt departe de nivelul milioanelor de dosari.
Fostul şef al filialei Bălţi a PCRM şi-a cumpărat în perioada respectivă un apartament de peste 70 de metri pătraţi în regiunea Moscova şi mai multe mijloace de transport. Moroşan a declarat venituri în ruble ruseşti de la trei întreprinderi din Rusia. Care, totuşi, nu acoperă cheltuielile.
Autoritatea Naţională de Integritate (ANI) a iniţiat toamna trecută controlul averii lui Maxim Moroşan.
Sursa EvZ, care anterior a făcut parte din Uniunea antreprenorilor moldo-ruşi, un proiect comun al lui Grigore Caramalac şi Igor Dodon, şi care îl cunoaşte bine de mai mulţi ani pe Moroşan, susţine că acesta nu a avut niciodată bani suficienţi ca să susţină un partid.
„Este adevărat că Moroşan a adus mulţi bani în Republica Moldova. S-a cheltuit foarte mult pentru dezvoltarea reţelei PSRM în raioanele de nord, precum şi a organizaţiei criminale în care erau racolaţi tineri sportivi, în special cei care practicau luptele.
Au fost cheltuite sume enorme în diferite proiecte de caritate pentru adepţii PSRM, pentru organizarea manifestaţiilor de sărbătorile moştenite din perioada sovietică, dar şi pentru alegerile prezidenţiale din 2024.
Aceştia nu au fost banii PSRM, dar banii aduşi de Moroşan din Rusia. Iar Moroşan nu a avut niciodată aşa bani. Erau banii lui Caramalac. Iar Moroşan, doar un simplu pion în această partidă.
PSRM nu a câştigat alegerile, iar Caramalac a încetat să mai pompeze bani”, a declarat sursa EvZ.
Trimisul lui Caramalac a vrut să ajungă deputat
În postarea de pe Telegram, în care promite să vină cu dezvăluiri, Maxim Moroşan mai declară că fost trădat de Igor Dodon.
Acesta spune că scandalul în interiorul PSRM a început în perioada electorală, când PSRM a refuzat să-l includă pe Moroşan în lista electorală. Şi de atunci au pornit toate problemele lui Moroşan cu justiţia.
Moroşan a mai promis să divulge numele tuturor factorilor de decizie din PSRM care l-au „înlăturat din politică”.
Sursa noastră susţine că Grişa Bulgarul a reuşit să se apropie de Igor Dodon. Dar în toamna anului 2020, acesta pierde fotoliul prezidenţial. Iar odată cu funcţia, pierde şi fondurile Kremlinului, acestea fiind orientate către Ilan Şor.
Cum au fost deturnat planul lui Caramalac. Legătura cu Igor Dodon
Agenţii Moscovei, în colaborare cu liderii interlopi, pregăteau proteste violente după alegerile din 28 septembrie în cazul dacă vor fi câştigate de forţele pro-europene. Protestele prevedeau destabilizarea ordinii publice în stradă, în special în faţa instituţiilor statului, dar şi în penitenciare.
Planul a fost dat peste cap cu câteva zile înainte de scrutin, la 22 septembrie, în urma unei operaţiuni de amploare întreprinse de instituţiile de drept de la Chişinău. Atunci au fost reţinuţi 74 de tineri, majoritatea sportivi, care au fost instruiţi de ruşi în Serbia.
În seara de 28 septembrie, după anunţarea rezultatelor preliminare, Igor Dodon a venit, însoţit de Vasile Tarlev şi câţiva susţinători, în faţa sediului Cmisiei Electorale Centrale (CEC). Fostul şef al statului a chemat atunci moldovenii să iasă în stradă pentru că „le-a fost furat votul”.
A doua zi, socialiştii au organizat o acţiune de protest în faţa Parlamentului de la Chişinău. Însă prezenţa a fost sub aşteptări. „În ajutor” au venit protestatarii lui Ilan Şor, care atunci protestau lângă Penitenciarul nr.13, cerând libertate pentru Evghenia Guţul. Însă nu s-au alăturat protestului lui Igor Dodon după ce forţele de ordine au luat măsuri sporite de securitate.

Delegaţia lui Igor Dodon la Nijni Novgorod/ Sursa foto: Facebook/Igor Dodon
Un nou proiect politic al lui Caramalac în Moldova?
Maxim Moroșan, a anunțat pe 26 ianuarie că, în decembrie 2025, a luat decizia de a părăsi Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, deoarece structurile politice clasice „au ajuns în impas” și nu mai corespund provocărilor actuale.
Totuşi, Moroşan a declarat că nu renunţă la activitatea politică în Republica Moldova şi a spus pe un ton ameninţător: „Totul abia începe!”
Consilierul fugar de la Bălţi a mai spus că scopul său este de a da jos guvernarea pro-occidentală de la Chişinău. Din care cauză are nevoie de o susţinere politică „mai puternică”.
„Sunt convins că încercările de a învinge regimul Maiei Sandu și al PAS, urmând șabloane politice învechite, sunt sortite eșecului. Este nevoie de o cale nouă și de soluții noi. Am depășit statutul de funcționar de partid, chiar dacă am avut experiență în conducerea superioară a structurilor politice. Loialitatea mea nu a aparținut niciodată brandurilor politice — am fost mereu devotat orașului meu, Patriei și țării mele
Ieşirea de sub "cupola de partid" m-a scos pe un orizont strategic pentru dezvoltare și pentru construirea unui front unic împotriva dictaturii antipopulare și a nedreptății față de oameni — ceea ce mă face periculos pentru sistemul care conduce astăzi Republica Moldova. Din acest motiv au apărut dosarele penale absurde și fabricate și presiunile la care am fost supus. Dar atunci când în spatele tău stau oamenii și o echipă puternică de susținători, frica dispare. Accept această provocare. Totul abia începe!”, a declarat Moroşan.

Maxim Moroşan/ Sursa foto: EvZ
Ambiţiile politice şi eşecurile lui Grişa Bulgarul
Construind o organizaţie de tip mafiot, Grigore Caramalac a urmărit întotdeauna scopul de a controla politica moldovenească. Ţintind în primele persoane din stat. Iar acest lucru l-a făcut prin coruperea funcţionarilor, în special în perioadele electorale.
Mai întâi a fost Petru Lucinschi. Acesta, după ce a ajuns preşedinte, a încercat să-l controleze pe Bulgarul. În rezultat, Caramalac s-a ales cu un dosar penal, fiind nevoit să fugă în Rusia.
A urmat Vladimir Voronin care, la fel, a acceptat banii murdari ai lui Caramalac în perioada electorală. Ca apoi să-i declare război.
După a doua nereuşită cu preşedinţii moldoveni, Caramalac decide să implementeze omul său în politica moldovenească. În 2009, a lansat un nou proiect - Renato Usatîi.
La început, a reușit: Usatîi, vecin cu Caramalac într-un sector rezidenţial de lux de lângă Moscova, a devenit un apropiat al fostului premier Vlad Filat. Dar acest lucru nu a fost suficient pentru Caramalac, mai ales din cauza neînțelegerilor dintre Filat și Plahotniuc.
În cele din urmă eşuează şi acest proiect. În toamna anului 2020, Renato Usatîi promovează candidatura Maiei Sandu la funcţia de preşedinte. Sursa noastră susţine însă că adevăratul motiv al neînţelegerilor dintre Caramalac şi Usatîi ar fi banii. Ultimul ar fi irosit în scopuri personale banii pe care i-ar fi dat Bulgarul pentru proiectul politic.

Grigore Caramalac. Sursa foto: captură
Sursa noastră susţine că Grişa Bulgarul a reuşit să se apropie de Igor Dodon. Dar în toamna anului 2020, acesta pierde fotoliul prezidenţial. Iar odată cu funcţia, pierde şi fondurile Kremlinului, acestea fiind orientate către Ilan Şor.
Caramalac continuă să-i susţină pe socialiştii din Republica Moldova. Însă are nevoie de un om al său. Alegerea cade pe Maxim Moroşan, care includea toate criteriile — născut în Republica Moldova şi educat în Rusia, tânăr şi ambiţios, bun orator şi sportiv cu relaţii în lumea sportului.
Sursele EvZ susţin că Grigore Caramalac l-ar fi controlat cu mână de fier pe Igor Dodon. Iar după eşecul partidelor proruse la alegerile parlamentare din toamna trecută temutul interlop şi-ar fi pierdut interesul pentru Dodon şi socialiştii lui. Şi au încetat şi fluxurile de bani din Federaţia Rusă.
Sursele noastre mai susţin că un fruntaş socialist, deputat în Parlament, ar fi declarat într-un cerc mai restrâns că Moroşan s-ar fi certat cu Dodon şi toată conducerea PSRM.
Totodată, judecând după investiţiile făcute de Caramalac în Republica Moldova înainte de alegeri, precum şi după ameninţarea lui Moroşan că totul abia începe, nu excludem că interlopul fugar, tot el şi agent al FSB, nu va reveni cu un nou proiect în Republica Moldova. La fel, unul pro-rus, doar că mult mai dur şi agresiv.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.