Nissan a prezentat noua generaţie a monovolumului Note
- Cristian Ionescu
- 18 iulie 2012, 18:53
Versiunea dedicată pieţei japoneze prefigurează lansarea unui model global, care va fi disponibil, cu modificări minime, şi în România. Monovolumul de clasă B va ajunge în showroom-urile europene la începutul anului viitor.
Nissan se pregăteşte de relansarea monovolumului Note.
Acestea sunt primele imagini oficiale ale modelului care va concura cu Fiat 500L, Kia Venga, Skoda Roomster, Hyundai ix20 şi Honda Jazz.
După Juke, crossoverul de dimensiuni similare care a divizat opiniile din cauza designului său (ca să întrebuinţăm un eufemism), Note vine cu o abordare estetică mai puţin radicală, dar, evident, mai inspirată.
Una dintre versiunile noului Nissan Note va fi pusă în mişcare de un nou motor supraalimentat, pe benzină, de 1.2 litri, care va dezvolta 98 de cai-putere.
3,9 litri "la sută"
Unitatea cu injecţie directă, împreună cu sistemul start-stop şi transmisia automată CVT asigură, potrivit producătorului, un consum mediu (urban-extraurban) de numai 3,9 l/100 km.
Note va fi lansat iniţial pe pieţa japoneză. Nissan va comercializa însă noul model la nivel global. Monovolumul va fi disponibil, aşadar, cu modificări minime, şi în România.
Noul monovolum de clasă B Nissan Note va ajunge în showroom-urile europene la începutul anului viitor.