Nimic nou sub soare. În august 1941, cu 76 de ani în urmă, Ion Antonescu denunța „cloaca putoroasă și veroasă” din administrație.

Miercuri, 20 august 1941. Basarabia și Bucovina reveniseră la patria mamă. Pe 25 iulie 1941, o dată cu intrarea în Cetatea Albă, Basarabia era complet eliberată. Marele Stat Major General proclama într-un Comunicat:

 

„Lupta pentru dezrobirea brazdei românești de la Răsărit s-a terminat. Din Carpați pînă la Mare sîntem din nou stăpîni pe hotarele strămoșești.”

 

Nistrul fusese trecut cu o lună în urmă, pe 17 iulie 1941 în Nord, de Armata a 3-a,și pe 27 iulie 1941, în Sud, de Armata a 4-a. Pe 20 august 1941, cînd are loc ședința Consiliului de Miniștri, Armata a 3-a ajunse deja la Bug. Armata a 4-a declanșase ofensiva pentru cucerirea Odessei. Presa nu mai contenea să preamărească eroismul Armatelor române. Biserica Ortodoxă Română declanșase deja ceea se numea Recreștinarea Rusiei în cadrul Războiului Sfînt. Istoricii își ascuțeau penele pentru a consemna momentele istorice trăite de ei direct.

 

Miercuri, 20 august 1941, are loc la București o ședință a Consiliului de Miniștri, condusă de Mihai Antonescu, lăsat premier la București de Ion Antonescu, aflat pe Front.

 

Ce discută Consiliul de Miniștri chiar în debutul Ședinței?

 

Ne răspunde Stenograma Ședinței publicată în volumul IV (iulie- septembrie 1941) al lucrării Stenogramele Ședințelor Consiliului de Miniștri. Guvernarea Ion Antonescu, Arhivele Naționale ale României, București, 2000.

 

Vorbește Mihai Antonescu:

 

„Am primit o telegramă (…) din care se vede că dl general Antonescu este profund nemulţumit de modul cum funcţionează administraţia în Basarabia şi Bucovina. Îmi fac datoria s-o citesc, pentru că ea arată o stare de spirit generală, pe care trebuie s-o combatem şi pentru ca să-l liniştim pe dl general Antonescu în ceasurile acestea, cînd duce o bătălie aşa de grea, căreia trebuie să-i consacre toate preocupările.”

 

În continuare, Mihai Antonescu dă citire Telegramei:

 

„Nu pot să încep opera de îndreptare şi de redresare a provinciilor realipite în condiţiunile actuale. Cu toate instrucţiunile categorice date de mine şi cu toate că le-am dat la timp, echipele administrative trimise pentru diferite misiuni sunt detestabile, cu mici excepţii. S-a trimis şi în Basarabia şi în Bucovina tot cloaca puturoasă şi veroasă a vechiului regim; aceiaşi oameni, cu aceleaşi moravuri, organizaţi în aceeaşi bandă, cum au fost în 1940, au fost retrimişi în 1941 să-şi reînceapă, din prima zi, acţiunea lor mizerabilă. Comisarii şi cercurile de recrutare, în special, au fost aduşi într-adins ca să compromită opera.

 

Este o acţiune de sabotare, de nepăsare criminală, lipsă de conştiinţă sau experienţă din partea direcţiunilor ministeriale? Miniştrii s-au mulţumit să numească ceea ce li s-a propus, n-au făcut nici un control, nu s-au interesat de echipa respectivă şi de fiecare om din echipă. Să le spui că nu le pot mulţumi.

 

În plus, indirect, se pretează la opera de sabotare a împuterniciţilor mei, în noile ţinuturi. Fiindcă am interzis să se mai amestece cineva în conducerea provinciilor, se sabotează împuterniciţii, nu se dă curs imediat cererilor lor, care nu suferă întîrziere şi se conlucrează duşmănos, în loc să se conlucreze amical şi frăţeşte.

 

Dacă continuăm sistemul, politicienii şi duşmanii îşi vor freca mîinile cu satisfacţie. Dar nu o vor avea, pentru că sunt decis să curm cu sabia această acţiune de indolenţă şi de şicană de la Bucureşti şi de inacţiune, de nepricepere şi de tîlhărie.

 

Să le spui la toţi.”

 

Adevărurile din Telegramă sunt confirmate de Mihai Antonescu:

 

„Într-adevăr, domnilor, am informaţii – nu este vorba numai de acest strigăt al dlui general Antonescu – am informaţii multe că, din nefericire, administraţia noastră şi – regret – mai ales Poliţia, a folosit aceste împrejurări tulburi, pentru ca, pe de o parte, să se frămînte lumea aceasta, destul de chinuită, iar pe de altă parte, a folosit timpurile acestea de profunde încercări pentru evrei, ca să-i supună unor biruri grele.

 

Ce este mai grav este că aceste biruri şi aceste tendinţe sunt un simptom, care se manifestă nu numai în Basarabia şi Bucovina: au început aceste tendinţe să stăruiască pe întreg cuprinsul ţării.

 

Şi atunci, trebuie să reacţionăm cu violenţă. Nu este cu putinţă ca să lăsăm Guvernul generalului Antonescu pătat de cea mai vagă omisiune a noastră. Trebuie să reacţionăm cu cea mai mare asprime, ca să tăiem scurt orişice fel de încercare de a readuce în sistemul nostru administrativ vechile păcate.”

 

Potrivit lui Mihai Antonescu între el și Ion Antonescu a avut loc un schimb de telegrame.

 

Într-o altă telegramă, Ion Antonescu îi spune:

 

„Aici administraţia nu poate merge, din cauza lipsei totale de legături între centru, Chişinăul, şi capitalele de judeţe şi între acestea şi comune. Şosele nu există decît într-o foarte restrînsă măsură. Iarna, legăturile pe ele, între periferie şi centru şi invers, nu există.

 

Legăturile telefonice s-au făcut, dar nu sunt aparate telefonice. Trebuie făcut orice pentru a învinge, repede, această dificultate.

 

Căile Ferate nu pot servi. Nu se poate comanda de la Chişinău la subcentre şi de la acestea la comune. Cu atît mai greu s-ar putea centraliza la administraţia de la Bucureşti.

 

Ordinele nu ajung la timp, informaţiile, de asemenea, control nu se poate exercita.

 

Boala n-are decît un remediu: descentralizarea pe ţinuturi, descentralizarea în cadrul fiecărui ţinut şi punerea la baza administraţiei a plăşei. La plasă şi la comună trebuie să avem oameni energici, patrioţi, conştienţi şi cu suflet românesc.

 

Deci, titraţii tăi, pune-i şi la plăşi şi la comune. Să le dăm principiile de guvernare şi ajutorul necesar şi să facem apel la iniţiativa lor.

 

Singura salvare este să înţeleagă cei din ministere că mentalitatea şi diformitatea vechilor obiceiuri s-a terminat. Ei fac tot felul de sugestii miniştrilor. Aceştia, de bună credinţă, însă neexperimentaţi, cad în cursă şi mă încurcă şi pe mine. Trebuie să ştie, o dată pentru totdeauna, că nu se poate porni decît de la realităţi.”

 

Am descris la început atmosfera de Istorie în marș din lunile iulie – august 1941.

 

Și-n tot acest timp, așa cum ne destăinuie Telegrama lui Ion Antonescu și discuțiile din Consiliul de Miniștri, Banda moldo-valahă își vedea de treburile sale. Pe de o parte, corupție, mită, abuzuri în teritoriile preamărite ca fiind acum ale României, pe de alta, delăsare, neglijență, brambureală.

 

Românismul nu fusese tulburat nici cu o adiere de uraganul Istoriei.

 

Se observă lesne că nici regimul militar instituit de Ion Antonescu, nici evenimentele cutremurătoare – cedarea Basarabiei și Bucovinei, cedarea Ardealului de Nord, Abdicarea lui Carol al II-lea, regimul legionar, rebeliunea legionară, instaurarea regimului militar, Trecerea Prutului, Trecerea Nistrului, tragediile de pe front, atmosfera de război – nu clintiseră cu un fir de păr eternele năravuri moldo-valahe.

 

Întîmplările din Basarabia și Bucovina, teritorii cîntate de propaganda Războiului Sfînt, mărturiseau operațiunile aceleiași cloace puturoase și veroase, cum strigă disperat Ion Antonescu. Generalul, aflat pe Front, lasă să se înțeleagă că-i vorba de acțiunea unor oameni din Regimul carlist.

 

Nimic mai eronat.

 

Așa cum ne arată Telegrama, oamenii organizați în banda criminală au fost trimiși de ministerele de la București, conduse de miniștrii stînd în jilțuri la ședința prezidată de Mihai Antonescu. Premierul interimar, rămas cocoțat la București pe grămada de bucate, deși invocă Telegrama, confirmată – zice el- de informațiile pe care le are din teren, nu lasă impresia unui conducător răvășit de semnalul de alarmă tras de Ion Antonescu. Explicabil, cîtă vreme e și el un român. Nu văd o dovadă mai mare, mai clară, mai izbitoare de tăria năravurilor moldo-valahe decît tîlhăriile, corupția, nepăsarea din proaspăt cuceritele teritorii românești. Presa și clasa politică ridicau în slăvi eroismul autentic al soldatului român, se scriau și se publicau ode închinate Trecerii Prutului de către Armata eliberatoare, în cadrul Războiului Sfînt, se pregătea administrarea Transnistriei.

 

După Armată, trec Prutul și năravurile românești eterne.

 

În iulie- august 1941, România se afla sub regimul sever al stării de război. Ion Antonescu formase un guvern militar, impusese legi deosebit de dure pentru neglijență, corupție, abuzuri, delăsare.

 

Și cu toate acestea, așa cum dovedesc Telegrama și discuțiile din Guvern, în Basarabia și Bucovina își fac de cap toate blestematele năravuri românești.

 

Păi dacă în vara lui 1941 Ion Antonescu vorbea de „cloaca puturoasă și veroasă” care e administrația noastră, ce să mai spunem de administrația din vara lui 2017, cînd nu e război, nu e regim militar și Ion Antonescu nu e conducătorul țării?

(Articol apărut pe cristoiublog.ro)