Un star al FORMULA 1 a ajuns de URGENȚĂ la SPITAL. STAREA lui este CRITICĂ
- Iulia Moise
- 7 ianuarie 2019, 10:54
Niki Lauda, fostul pilot austriac în vârstă de 69 ani, triplu campion mondial de Formula 1, a fost internat la secţia de terapie intensivă a spitalului AKH din Viena, din cauza unei gripe pe care a contractat-o în timpul sărbătorilor de iarnă.
Starea de sănătate a lui Lauda este agravată și de faptul că în luna august a fost supus unui transplant de plămâni, iar sistemul său imunitar este foarte slăbit. El a rămas atunci internat până în luna octombrie, iar apoi a fost transferat într-o clinică de recuperare, pe care a părăsit-o în decembrie.
Fostul pilot, care a cucerit titlul mondial în 1975, 1977 şi 1984, a suferit, de asemenea, în trecut două transplanturi de rinichi, în 1997 şi 2015.
Spiritul său de luptător s-a făcut remarcat în 1976, când a scăpat miraculos cu viaţă dintr-un accident produs pe circuitul de la Nurburgring, în timpul Marelui Premiu al Germaniei, în urma căruia a suferit arsuri grave. El a revenit însă pe pistă la mai puţin de două luni de la accident, iar în anul următor a reuşit să câştige al doilea său titlu de campion în Formula 1.