Nicușor Dan promite: Iarna asta va fi mai bine. Termoenergetica a remediat avariile mari

Nicușor Dan promite: Iarna asta va fi mai bine. Termoenergetica a remediat avariile mari Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan,  afirmat, joi seară în cadrul unui post de telveziune că s-au făcut lucrări la reţeaua de termoficare din Capitală, drept urmare, pentru bucureșteni „iarna asta o să fie mai bine decât iarna trecută”.

„Iarna asta o să fie mai bine”, cu această afirmație, edilul Capitalei, Nicușor Dan, a ales să-i liniștească pe bucureșteni. Cocncret, spune primarul general, în urma lucrărilor efectuate la rețeaua de termoficare, locuitorii Capitalei vor avea o iarnă ceva mai liniștită din punct de vedere al energiei termice.

Nicusor Dan este contrazis de seful de la Termoenergetica.

Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Nicușor Dan: „Iarna asta o să fie mai bine”

În cadrul unei emisiuni, Nicușor Dan a subliniat în mod expres că în timpul mandatului său, numărul de kilometri de conducte remediate depășește media atinsă de edilul precedent, Gabriela Firea.

„ În mandatul trecut, media a fost cam de 15 – 17 km pe an. Noi am făcut în 2021 28 – vorbesc de reţeaua principală – în 2022 am făcut 32, iar anul acesta o să facem 50. Ne-am dus exact acolo unde am ştiut că sunt problemele cele mai sensibile. Deci iarna asta o să fie mai bine decât iarna trecută”, a declarat, joi seară Nicuşor Dan.

În continuare, la nivelul Capitalei lucrările se desfășoară în 10-12 șantiere mai mici. Inginerii de la Termoenergetica schimbă conductele pe care le cosnideră problematice.

„ Asta înseamnă şantiere de 5 – 6 – 10 km conductă, în care se pune direct conductă preizolată, şi 10 – 12 şantiere pe bucăţele mai mici, unde Termoenergetica schimbă cu conductă normală unde crede ea că sunt avarii. Iarna asta, şi din cauza acestor schimbări şi din cauza centralei de la Titan care e nouă, i-am dat drumul în februarie, anul acesta, o să fie mult mai bine decât iarna trecută”, a mai declarat primarul general.

Cât despre construcțiile la infrastructura rutieră din Prelungirea Ghencea, mărul discordiei dintre Ciprian Ciucu și Primăria Capitalei, Dan precizează că la mijloc ar fi fost vorba de o proiectarea extrem de deficitară. Dar, se pare că lucrurile s-au remediat achiziția publică a fost încărcată pe portalul SEAP.

Stadiul lucrărilor din Prelungirea Ghencea

Potrivit datelor furnizate de Nicușor Dan, lucrările din Prelungirea Ghencea se desfășoară pe mai multe tronsoane. De la stadion până în Râul Doamnei, de la Râul Doamnei-Valea Oltului. Al doilea fiind finalizat într-o proporție de 98%, în timp ce primul sector, cel aferent stadionului, lucrările sunt finalizate undeva la 35%.

„ În sfarșit am pus pe SEAP achiziția publică. Acolo sunt patru tronsoane, de la stadion până în Râul Doamnei, de la Râul Doamnei până în Valea Oltului, ăsta, al doilea este la 98%, se circulă pe două benzi. Primul, de la stadion, este undeva la 35%, până vara viitoare îl facem, și celălalte două erau mai complicate, și linia de tramvai care trebuie să se prelungească până la capăt.

Era mai complicat, ne-am dat seama că și proiectarea a fost făcută foarte deficitar. Vă dau un exemplu, 1 km pe 1000 de metri au fost vreo 80 de dispoziții de șantier, adică proiectul a prevăzut ceva și în teren a trebuit să se facă altceva, cu hârtii, cu acorduri. Și atunci am decis să rupem asta, am lăsat la compania noastră primele două tronsoane și pe celelalte după mai multe formalități administrative, modificări de indicatori, chestiuni tehnice. În sfârșit le-am scos în achiziție.

Probabil că ofertele o să fie depuse cam în 2 luni și jumătate din momentul acesta cu toate clarificările și după o evaluare, cam în 5 luni din acest moment să putem atribui și să înceapă lucrarea și o reproiectare acolo unde e nevoie”, a mai declarat Primarul Capitalei.

 

Un alt proiect prin care Nicușor Dan speră să obțină al doilea mandat constă în modernizarea mijloacelor de transport în comun. În acest sens, Dan a sublinit că administrația pe care o conduce a deblocat contractul pentru 100 de tramvaie noi. Acestea ar urma să fie achiziționate din finanțare europeană. Asta în condițiile în care în ultimii 34 de ani Capitala a achiziționa doar 17 tramvaie noi.

„ Din ’89 până acum, Bucureștiul a avut 17 tramvaie noi. Noi am reușit să deblocăm contractul pentru 100 de tramvaie din bani europeni. Promisiunea a fost un tramvai pe săptămânâ, constructorul s-a ținut de promisiune și noi am plătit pe măsură ce fiecare a fost livrat.

Acum suntem la 55, până la sfârșitul anului o să avem 70, cu 5 în avans față de cât promisese furnizorul Astra Arad. Deci cu tramvaiele stăm bine”, potrivit B1 TV.