Nicușor Dan închide trei șantiere până în toamnă. Situația termoficării în municipiul București

Sursa foto: Razvan ValcaneantuEEC

Lucrările de reabilitare la sistemul de termoficare din București vor continua pe mai multe șantiere. Primarul general Nicușor Dan a anunțat că trei șantiere, dintre cele deschise în trecut, vor fi închise până în toamnă. Pe alte 12 șantiere, unde contractele au fost atribuite la finalul anului trecut, execuția lucrărilor va începe în luna iunie.

Primarul general Nicușor Dan a anunțat care sunt lucrările de reabilitare la sistemul de termoficare aflate în derulare. El a precizat că în iarna trecută situația termoficării s-a îmbunătățit, comparativ cu anul precedent, iar acest lucru se va întâmpla și în iarna următoare. Nicușor Dan a precizat că acest lucru este confirmat nu doar de datele de pe hârtie, dar și de opiniile bucureștenilor care sunt ceva mai mulțumiți.

Nicușor Dan a trecut în revistă șantierele aflate în desfășurare la nivelul municipiului București.

„Continuăm trei șantiere pe care le-am început anul trecut: Ferentari, pe care o să-l și terminăm după doi ani de când l-am început, e un șantier la Orășelul Copiilor și mai avem unul în Pantelimon. Astea se vor termina anul ăsta. Apoi avem vreo 12 șantiere pe care le finanțăm din fonduri europene, din POIM. Din cei 200 de km îi începem… s-au semnat contracte la finele anului trecut, s-a făcut proiectarea și acum, din iunie, lucrările vor începe”, a precizat Nicușor Dan.

Când se va îmbunătăți situația în București

Primarul general a explicat că o altă lucrare de termoficare, finanțată de Ministerul Dezvoltării, este în desfășurare pe Bulevardul Timișoara, din Sectorul 6. El a precizat că în acest sector sunt mereu probleme din cauza termoficării, iar această lucrare este foarte importantă.

„Și în afară de asta compania noastră, Termoenergetica, face lucrări de reparații pe magistrale cu firme pe care le are sub contract. Acestea sunt toate lucrările care vor fi desfășurate în acest interval de timp, până în octombrie”, a explicat Nicușor Dan.

Nicușor Dan a mai precizat că pe lângă lucrările deja executate, sistemul de încălzire a fost susținut și de centrala provizorie pusă în funcțiune în Titan.

„Suntem mai bine. N-o să mai fie această problemă când o să reparăm sistemul din acele zone sensibile și când Elcenul, cu bani europeni, din fondul de modernizare, o să-și modernizeze centralele de producție. Din punct de vedere financiar situația e stabilă și putem să facem planuri să accesăm fonduri europene”, a mai declarat primarul general al Capitalei, conformB1 TV.