Nicuşor Dan a depus actele pentru înfiinţarea partidului politic Uniunea Salvaţi Bucureştiul

Nicuşor Dan a depus actele pentru înfiinţarea partidului politic Uniunea Salvaţi Bucureştiul

Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, a depus, marţi, actele pentru înregistrarea partidului politic Uniunea Salvaţi Bucureştiul (USB), spunând că formaţiunea sa ”va transpune în plan politic viziunea şi obiectivele asociaţiei”.

 Anunţul privind înfiinţarea partidului politic ”Uniunea Salvaţi Bucureştiul” a fost făcut miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută în imediata apropiere a sediului Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), informează Mediafax.

”DNA curăţă, suntem obligaţi să propunem ceva în loc. Suntem în continuarea acestui efort pe care DNA îl face, de a curăţa administraţia publică din Bucureşti, o administraţie publică profund coruptă şi incompetentă. Vom continua lupta cu administraţia publică din Bucureşti şi vom denunţa, de fiecare dată, cheltuirea aberantă a banului public, ilegalitatea şi vom vorbi despre confortul locuirii sau de lipsa acestuia. Nu suntem delimitaţi ideologic. Ce vrem să face este foarte simplu.: oraşul acesta nu are o viziune, venim să o propunem. Începem, astăzi, o luptă pentru impunerea la nivelul administraţiei publice din Bucureşti a unei politici competente şi oneste. Cred că este un exemplu pentru o politică onestă şi competentă în România”, a declarat Nicușor Dan.

El a spus că noul partid se adresează oamenilor dezamăgiţi de modul în care s-a făcut politică până acum şi, în special, nucleelor de bucureşteni care au început să lupte pentru drepturile lor, arătând că sunt ”zeci de astfel de grupuri de cetăţeni care au început să se preocupe de probleme locale”.

Potrivit lui Nicuşor Dan, ”Uniunea Salvaţi Bucureştiul” are 39 membri fondatori, iar dacă nu vor exista contestaţii formaţiunea va fi înscrisă în Registrul Partidelor Politice în termen de aproximativ o lună şi jumătate.

Partidul înfiinţat de Nicuşor Constantin este primul beneficiar al modificărilor aduse Legii partidelor politice, adoptate în mai 2015, care au făcut posibile înregistrarea la Tribunalul Bucureşti a unui partid politic cu un minimum de trei membri fondatori, şi nu 25.000, aşa cum prevedea actul normativ nemodificat.