Peste 100 de oameni de film au adresat o petiţie Ralucăi Turcan, preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, pentru a bloca propunerea legislativă privind cinematografia iniţiată de senatorul Sergiu Nicolaescu.

La Gala TIFF, actorul Victor Rebengiuc a dat citire „Proclamaţiei de la Cluj”, semnate de peste 100 de oameni de film, printre care Radu Muntean, Cristi Puiu, Alexandru Solomon, Alexandru Baciu, Călin Netzer, Răzvan Rădulescu, Ada Solomon, Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu, Maria Popistaşu, Anamaria Marinca, Radu Gabrea, Bobby Păunescu, Monica Bîrlădeanu, Victoria Cociaş, Anca Puiu, Florin Şerban şi Andrei Ujică şi, nu în ultimul rând, Wim Wenders.

Cineaştii protestează împotriva proiectului de modificare a Legii cinematografiei, iniţiat, printre alţii, de Sergiu Nicolaescu, Mircea Diaconu şi Radu F. Alexandru, aprobat deja de Senat şi aflat la ora actuală în Camera Deputaţilor.

Potrivit petiţiei, proiectul „vizează revenirea cinematografiei la un sistem centralizat şi depăşit, fără criterii obiective de evaluare a proiectelor. În locul unei selecţii bazate pe elemente cuantificabile – cum sunt calitatea scenariului, a producătorului şi a regizorului, succesul de public şi de vânzări – se propune evaluarea discreţionară a proiectelor după sistemul admis/respins. În acest fel, cinematografia română riscă să se întoarcă cu 15 ani înapoi.”

Regizorul Tudor Giurgiu a declarat şi că este pentru prima dată în ultimii ani când la un astfel de protest se raliază şi Centrul Naţional al Cinematografiei şi Ministerul Culturii.

Substitut de scenariu

„Decupajul regizoral este o formă tehnică de comunicare între regizor şi restul echipei, nu are o formă fixă, literar vorbind, se poate prezenta în multe feluri, ceea ce îl face greu de citit şi mult mai greu de evaluat.

Mulţi regizori importanţi nu-l folosesc, se bazează pe inspiraţia de la locul filmării, şi asta nu face creaţia lor mai puţin importantă”, explică regizorul Radu Muntean, şi adaugă: „Eu îi înţeleg utilitatea şi îl folosesc, dar cunosc oameni pe care-i număr pe degetele unei mâini care pot înţelege şi interpreta un decupaj regizoral. Din el e foarte greu să îţi imaginezi cum arată filmul per ansamblu, nu transpare o viziune, nici detalii despre subiect, folosirea lui în loc de scenariu într-un concurs lasă loc interpretărilor subiective. Decupajul regizoral variază de la câteva observaţii făcute dactilografic până la descrierea mizanscenei, a încadraturilor, a mişcării camerei şi a muzicii. Te face să pierzi ansamblul în favoarea detaliilor. E complet aberant să-l prezinţi în loc de scenariu”, subliniază Muntean.

„Nu există nicio variantă pentru a face un decupaj în absenţa unui buget, a unor locaţii...”, susţine scenaristul şi regizorul Răzvan Rădulescu.

Lui i se pare şi că unul dintre principalele defecte ale noului proiect de lege este faptul că, dacă producătorul schimbă regizorul, noul regizor trebuie să urmeze decupajul iniţial propus pentru film. „Lucrurile nu sunt apucate în ordinea lor justă, un regizor care vine la pachet cu un scenariu înseamnă o piatră de moară pentru producător, cei care lucrează împreună o fac dintr-un tip de afinitate, nu din cauza unei legi care le spune să rămână legaţi până la moarte”, accentuează co-autorul „Feliciei, înainte de toate.

„O astfel de iniţiativă presupune o concepţie de Buftea, doar cenzura cerea un decupaj înainte ca să se asigure că filmul nu va conţine elemente reprobabile la adresa regimului. În acest proiect de lege dispar toate criteriile cuantificabile (importanţa festivalurilor, apelul la public etc) şi decizia se bazează pe un drept de viaţă şi de moarte. Calificarea cu admis/respins indică o mentalitate de director de întreprindere sau de tribunal...”, crede Răzvan Rădulescu.

Cu statul la filmări

„Introducerea statului în calitate de co-producător înseamnă introducerea unui control al statului în industria cinematografică”, opinează producătoarea Ada Solomon.

Ea precizează că „eliminarea criteriilor de evaluare – rezultatele anterioare ale regizorului şi producătorului, în materie atât de notorietate artistică,cât şi de vânzări – este cea mai dureroasă, pentru că dispar orice calităţi, fie ale celui care organizează, fie ale celui care regizează, tot ce contează e părerea unei comisii din care, se specifică în textul legii, nu au voie să facă parte criticii!”, punctează producătoarea, întrebându-se şi „care e raţiunea logică pentru care distrugem un lucru care funcţionează?”.

„Nu înţeleg de ce Sergiu Nicolaescu, un om care ştie cât de importantă e promovarea şi distribuirea unui film, ar reduce bugetul alocat acestora. Tocmai el, care a spus de atâtea ori că nu ne putem bate cu marketingul american...”, se miră Ada Solomon.

Alte elemente ale legii i se par ”surprinzătoare de-a binelea: se prevede ca filmele realizate în co-producţie minoritar românească să fie dublate în limba română şi prezentate obligatoriu aşa. Este o măsură foarte costisitoare, care dovedeşte un naţionalism împins spre extrem, şi reprezintă o jignire adusă publicului românesc, care nu e obişnuit cu aşa ceva şi care vrea să îi audă pe marii actori vorbind cu vocea lor”, arată producătoarea.

Cealaltă faţă a monedei

„Actualmente se dau note între 1 şi 10, dar unor oameni talentaţi ca Pintilie, Daneliuc, Piţa, sau Mungiu – cine poate să le dea note? Nişte iluşti necunoscuţi aleşi de Şerbănescu (directorul CNC – n.r.)? Să zicem că juriul are cinci oameni, din care unul ţi-e prieten. Îţi dă 10 ţie şi celorlalţi 1, sigur ai luat concursul. La admis/respins mai poate face asta?”, se întreabă retoric Sergiu Nicolaescu.

„Este o lege mult mai bună decât cea mai veche. Nu reduce niciun ban. Potrivit schemei pe care am făcut-o, în primul şi în primul rând un sinopsis ajunge la producător. Dacă acestuia îi place, cere o dezvoltare de o pagină – două, o bagă la CNC şi poate primi un avans pentru transformarea în scenariu şi dialoguri. Acestea se transformă în dosar, se angajează un regizor, un director, un scenograf, se face prospecţie şi documentare,iar, pe această bază, regizorul va scrie decupajul regizoral. El şi concepţia artistică intră în concurs şi parcurg un examen, la două comisii”, descrie Nicolaescu procesul.

El consideră că decupajul e esenţial pentru alocarea fondurilor, căci „cum se poate face devizul pe baza scenariului, care e literatură, cum vrei să ştii ce decoruri, câţi figuranţi şi câţi actori ai?”. Nu uită să adauge:„ Chiar mă credeţi atât de prost ca să fac o lege proastă?”.

Exclude criticii de la jurizare deoarece „care critic din lume citeşte un sinopsis şi îţi spune dacă e bun sau nu?” şi explică „a doua comisie va fi formată din contabili şi producători, care nu vor aprecia greutatea artistică a celui cu punctajul maxim, ci dosarul depus şi sumele pe care le acordă, în timp ce prima va fi alcătuită din regizori, producători şi cameramani cu experienţă”.

„Nu spun că legea e perfectă, ci că încearcă să îmbunătăţească nişte lucruri. Filmele făcute în România în ultima sută de ani sunt apreciate după numărul de spectatori. Cunosc cazul unui tip care avea două cinematografe, a cumpărat 30.000 de bilete de un leu fiecare, apoi a câştigat cu un alt subiect un concurs CNC, prezentând un dosar premiat pentru că avea numărul maxim de spectatori în 2008. Deci capătă mai mulţi bani de la CNC, şi face filmul următor bazându-se pe acest furt de 30.000 de lei”, se revoltă Nicolaescu.