Nicolae Moga se opune suspendării PSD-iştior penali. “Propunerea lui Victor Ponta nu va trece nici la congres”

Nicolae Moga se opune suspendării PSD-iştior penali. “Propunerea lui Victor Ponta nu va trece nici la congres”

Senatorul PSD de Constanţa, Nicolae Moga, care după alegerile prezidenţiale şi-a dat demisia din funcţia de vicepreşedinte al filialei locale pentru „eşecul” din campania electorale, susţine că organizaţia constănţeană trebuie condusă, în continuare, de Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu. „Până la decizia finală a judecătorilor, ei beneficiază de prezumpţia de nevinovăţie” i-a apărat Nicoale Moga.

Deşi s-a vehiculat că va fi viitorul preşedinte al PSD Constanţa, senatorul Nicolae Moga nu se vede “angrenat” în lupta pentru şefia filialei, la conferinţa judeţeană de alegeri care urmează să aibă loc până la congresul, din primăvară, al partidului. “Nu m-am gândit la lucrul ăsta şi cred că nu m-aş angrena pentru că, deocamdată, noi avem o organizaţie sănătoasă la Constanţa. Preşedinte e Radu Mazăre. Nu aş vedea niciun motiv să se schimbe preşedintele organizaţiei. Există o echipă de conducere” a argumentat el, astăzi, la conferinţa de presă în care şi-a prezentat bilanţul activităţii de parlamentar pe 2014.

„Doar judecătorul împarte dreptatea”

Ca şi Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, senatorul Nicolae Moga respinge  recomandarea lui Victor Ponta şi Liviu Dragnea ca membrii PSD cu probleme în justiţie să se suspende din partid, sau să îşi dea demisia. „Judecătorul este cel care împarte dreptatea. Dacă el spune, în final, că eşti vinovat, nu mai faci activitate politică, s-a terminat. Până atunci, toţi membrii de partid, toţi cetăţenii români beneficiază de prezumpţia de nevinovăţie”.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Suspendarea PSD-iştilor cu dosare penale nu este stabilită de Victor Ponta"

Parlamentaru constănţean crede că propunerile liderilor săi pleacă de la faptul că „PSD este asimilat ca un partid corupt” dar percepţia ar fi greşită. „Nu mi se pare o chestiune corectă. A fost o propunere, s-a discutat în partid lucrul ăsta, dar nu s-a luat o hotărâre pentru că nu poate lua o hotărâre nici Victor Ponta, nici Biroul Politic al PSD. Trebuie să o ia un congres. Şi trebuie modificat statutul”. Nicolae Moga crede că nici la congresul PSD „nu va trece” propunerea celor doi lideri ai partidului. El este însă de acord cu limitarea, la două, a mandatelor aleşilor. „Mi se pare o chestiune bună, două mandate sunt suficiente, dar trebuie modificată Constituţia”, a încheiat senatorul Nicolae Moga.