De asemenea, lista primilor cinci clasaţi pe fiecare post. Şi multe alte date care ne permit anumite constatări, nu doar cifrice, dar de interes mai larg. Echipa campionatului îi reuneşte pe cei unsprezece jucători aflaţi pe primul loc: patru români (George Galamaz, Costin Lazăr, Gheorghe Bucur şi Florin Costea) şi şapte stranieri (Gedrius Alauskis, Antony Da Silva, Joao Paulo Andrade, Alvaro Pereira, Sebastian Dubarbier, Juliano Spadacio şi Artavazd Karamian).

Cea mai mare notă are portarul Alauskis. Câte trei jucători provin de la CFR Cluj şi Rapid, câte doi de la Urziceni şi Timişoara şi unul de la Universitatea Craiova. Steaua şi Dinamo nu dau niciunul. Interesant e că din primele şase clasate, „europenele”, cinci sunt reprezentate. A şasea, Steaua, cedează locul Rapidului.

Clasamentul final se reflectă destul de bine în echipa campionatului. Dacă privim lista cu primii cinci, observaţia e aceeaşi. Unirea şi Timişoara au câte opt jucători, Craiova are şapte, CFR şi Dinamo, cinci, Steaua, doi. Rapidul stă mai bine decât în campionat, tot cu cinci, din care, am văzut, trei sunt pe locul întâi.

De unde putem trage două concluzii: că Rapidul merita să fie pe primul loc calificabil, nu Steaua, şi totodată că lotul Rapidului e superior performanţei obţinute. Vina necalificării cade, în aceste condiţii, pe antrenori şi pe atmosfera de la club. Steaua stă mai slab decât Vasluiul şi Braşovul. Cu Bogdan Stancu pe patru şi Kapetanos pe cinci, ea se află într-o situaţie inversă faţă de Rapid: performanţa e superioară lotului. Sau, poate, mai exact, comportării jucătorilor, fiindcă notele sunt acordate pentru comportarea, meci de meci, nu pentru valoare.

La acest capitol, Steaua e codaşă de-a binelea, cu doar un loc în faţa Argeşului, Oţelului, Politehnicii Iaşi şi Gaz Metanului. Din nou vina cade pe antrenorii pe care Becali i-a tot schimbat şi pe conflictul permanent dintre patron şi galerie. (E clar că proaspătul parlamentar european nu e capabil să înveţe din greşelile trecutului, cum se spune: felul cum l-a încălecat pe Bergodi, nici bine instalat antrenor, şi declaraţiile dispreţuitoare – „Ce, trebuie să-i spun tot lui Bergodi?” – îl pun în aceeaşi mizerabilă postură care i-a condus echipa la faliment moral).

Şi încă o remarcă: foarte puţini dintre jucătorii români clasaţi pe primele locuri sunt nume cunoscute. Cei mai mulţi erau până mai ieri nişte aşa-zicând anonimi. Faptul că Urziceniul a luat campionatul fără vedete confirmă cifrele. Aritmetica nu e lipsită de interes în fotbal, precum se poate vedea.