Premierul Nicolae Ciucă și viitorul premier, Marcel Ciolacu, au programat vineri, 9 iunie, întâlniri cu sindicaliștii din Sănătate și Educație. Oficialii vor asculta nemulțumirile angajaților și încearcă să caute soluții pentru a rezolva crizele sociale. Polițiștii anunță și ei un protest de amploare, cerând eliminarea pensiilor militare din PNRR.
Nicolae Ciucă, premierul României, și Marcel Ciolacu, viitorul șef al Executivului, discută vineri, 9 iunie, cu reprezentanții sindicaliștilor din Sănătate și Educație. Prima întrevedere a avut la ora 11:00, cu cu sindicaliștii din domeniul sănătății, cei care au protestat ieri în fața Guvernului.
Cea de-a doua întâlnirea a început în jurul orei 12:00, iar Ciolacu și Ciucă discută cu sindicaliștii din domeniul educației, cei care protestează azi în fața Guvernului, dar vor mărșălui și prin București, până la Palatul Cotroceni.
Ambele întâlniri cu sindicaliștii au avut loc la sediul Guvernului.
Profesorii nu renunță la grevă
Între reprezentanții Guvernului și sindicaliștii din Educație au avut loc mai multe negocieri, însă cadrele didactice par să fie nemulțumite de modul în care tratează autoritățile protestul lor. Aceștia nu renunță la grevă iar vineri, 9 iunie, au organizat un protest de amploare. Aproximativ 20.000 de angajați din Educație au venit din toată țara pentru a protesta în fața Guvernului. Ulterior, ei vor mărșălui către Palatul Cotroceni.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret, Marius Nistor, a fost cel care a anunțat protestul. Inițial, el a spus că va fi joi sau vineri, însă pentru joi era deja autorizat protestul Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”, având programate un miting în Piața Victoriei și un marș pe străzile Capitalei.
„Colegii nu sunt de acord cu oferta Guvernului, cu ceea ce apare în această declarație, chiar dacă este semnată de un număr de miniștri – ministrul de Finanțe, ministrul Educației, ministrul Muncii, premier – nu au încredere că politicienii vor pune în aplicare tot ceea ce apare acolo, deci ceea ce îi motivează pe profesorii noștri, pe cei care lucrează în sistemul de învățământ preuniversitar în momentul de față este faptul că nu au încredere în clasa politică din România”, a declarat Marius Nistor la TVR.
Președintele Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret susține că angajații au solicitat o reacție din partea Ministerului Justiției, însă au primit doar un comunicat de presă. Mai mult decât atât, liderul de sindicat susține că din Legile Educației a fost scos articolul care făcea referire la salariile debutanților.