Nicolae Ciucă pleacă, de urgenţă, din țară! Decizii cruciale în plin război. Toată România e vizată

Nicolae Ciucă pleacă, de urgenţă, din țară! Decizii cruciale în plin război. Toată România e vizată Sursa foto: gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă va pleca din țară, la începutul săptămânii, pentru a participa la reuniunea prim-miniștrilor statelor NATO din Europa de Sud-Est. Evenimentul va avea loc în Sofia, găzduit de ministrul Republicii Bulgaria. Principalul subiect de discuție este legat de securitatea flancului estic.

Nicolae Ciucă, premierul României, va participa luni, 28 martie, la reuniunea prim-miniștrilor statelor NATO. Evenimentul are loc la doar câteva zile de la summit-ul NATO de la Bruxelles, unde au fost prezenți liderii mondiali, inclusiv Klaus Iohannis.

Reuniunea premierilor va avea loc la Sofia, și va fi găzduită de Kiril Petkov, prim-ministrul Republicii Bulgaria. Sesiunea plenare va avea ca principal subiect de dezbatere modul în care invazia din Ucraina va afecta securitatea regională pe termen scurt, mediu și lung la flancul estic. De asemenea, se vor aborda și teme cu privire la modalitățile de consolidare a coordonării și cooperării în Europa de Sud-Est.

„Întâlnirea de mâine va oferi prilejul de a aprofunda consultările asupra consecințelor invaziei Rusiei în Ucraina și a securității din Europa de Sud-Est. Aceste discuții au loc la momentul potrivit având în vedere că sunt organizate imediat după summitul NATO de la Bruxelles, de săptămâna trecută, la care am participat împreuna cu președintele României, Klaus Iohannis”, a declarat Nicolae Ciucă.

Ne puteți urmări și pe Google News

În contextul reuniunii de la Sofia, șeful Executivului va avea întrevederi bilaterale cu prim-ministrul Republicii Bulgaria, Kiril Petkov, omologul sau din Muntenegru, Zdravko Krivokapić, precum și cu premierul Republicii Macedonia de Nord, Dimitar Kovačevski, notează Guvernul României într-o postare făcută pe pagina oficială de Facebook a instituției.

Bogdan Aurescu prezintă reușitele României la summit-ul de la Bruxelles

Summit-ul NATO de la Bruxelles a fost un real succes pentru România, susține ministrul de Externe, care a declarat că reprezentanții noștri au reușit să atingă câteva obiective importante, greu de obținut.

„A fost un summit extraordinar din mai multe puncte de vedere. În primul rând pentru că s-a ținut la exact o lună de la începutul agresiunii militare. În al doilea rând că s-a ținut în circumstanțe deosebite și a determinat decizii foarte bune pentru România.

Pentru România, acest summit a adus două decizii foarte bune pe care președintele Klaus Iohannis le-a obținut în urma unor eforturi pe care le-a făcut în ultima perioadă”, a declarat Bogdan Aurescu la Antena 3.

Ministrul de Externe a făcut declarații cu privire la discuțiile din timpul summit-ului NATO, precizând că a președintele Klaus Iohannis a reușit să obțină acordului lui Emmanuel Macon pentru ca Franța să devină stat cadru în noul grup de luptă creat pentru România și alte trei țări europene.

„Prima decizie este crearea unui grup de luptă în România. Este o decizie pe care noi am cerut-o de mai multă vreme, înainte de începerea acestui conflict. Am început demersurile la decizia președintelui pentru crearea acestui grup de luptă așa cum sunt create grupurile de luptă în Nordul Flancului Estic – în Polonia și în țările baltice.

Președintele României a vorbit la Consiliul Europei din decembrie 2021 cu președintele Franței într-un moment foarte important pentru parcursul de creare a acestui grup de luptă și am obținut acordul lui Macon pentru ca Franța să devină țară cadru.

Decizia președintelui Franței a avut un rol determinant în constituirea grupului de lupta. Summit-ul a decis crearea grupului de luptă din România și încă trei state. Acest lucru echilibrează prezența aliată pe Flancul Estic”, a explicat Bogdan Aurescu.