Nicolae Ciucă, despre supraimpozitarea veniturilor: În acest moment, așa cum am discutat, doar la stat cu 16%
- Antonia Hendrik
- 26 aprilie 2023, 16:18
La nivelul coaliției de guvernare au avut loc discuții cu privire la acest procent, urmând să se ia o decizie zilele următoare. Cu alte cuvinte, toate salariile bugetarilor care depășesc 25.000 de lei brut vor fi impozitate cu 16%.
Premierul Nicolae Ciucă le-a promis sindicaliștilor că așa-numita ordonanță a austerității nu va înghețarea salariilor şi angajările la stat, în schimb se dorește o impozitare a salariilor mari din rândul bugetarilor, iar procentul este destul de semnificativ, potrivit surselor. În consecință, pentru a astupa „gaura de la buget de 20 de miliarde lei”, guvernul urmează să adopte o OUG afectând veniturile şi aşa nejustificat de mari ale bugetarilor.
Nicolae Ciucă: Nu se discută despre impozit progresiv
Premierul Nicolae Ciucă a revenit cu o declarație în acest sens, miercuri, spunând că impozitul pe veniturile care depășesc salariul președintelui României, una dintre variantele analizate este aplicarea unui procent de 16%. precizând că se referă doar la veniturile de la stat.
Şeful Executivului a mai spus că la nivelul Ministerului Finanţelor se face această analiză şi că decizia va ţine cont de datele prezentate şi a arătat că nu este nimic bătut în cuie în acest moment.
„Varianta în sine, în momentul de față, nu există. Am decis în ședința de coaliție ca la nivelul Ministerului Finanțelor să se efectueze această analiză și în momentul în care au toate datele agregate și sunt prezentate toate elementele, o discutăm în coaliție. Nu se discută despre impozit progresiv. E vorba de un impozit care în acest moment a fost cât se poate de bine clarificat în ceea ce privește depășirea salariilor la stat peste cel al președintelui. În acest moment, așa cum am discutat, doar la stat”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.
Premierul a mai spus că nu este nimic bătut în cuie în acest moment
Întrebat despre riscul ca o astfel de măsură să fie neconstituţională, şeful Executivului a precizat că „orice măsură pe care o vor lua trebuie să aibă şi susţinere juridică. Motiv pentru care, cei care vin şi propun un astfel de demers trebuie să vină cu toate elementele”, a spus el.
„Nu este absolut nimic bătut în cuie”, a mai spus premierul, adăugând că urmează să vadă care sunt datele şi în funcţie de acestea să se ia decizia, informează news.ro.