Nicolae Ciucă anunță că Marcel Ciolacu va alege toți miniștrii noului Guvern. Liderul PNL vrea „un specialist de partid” la Finanțe

Nicolae Ciucă anunță că Marcel Ciolacu va alege toți miniștrii noului Guvern. Liderul PNL vrea „un specialist de partid” la FinanțeSursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Nicolae Ciucă a vorbit despre componența noului Guvern. Actualul premier a explicat că Marcel Ciolacu, viitorul șef al Executivului, va fi cel care va decide lista finală cu miniștrii, inclusiv cu cei din partea PNL. Prim-ministrul vrea ca la Ministerul Finanțelor să fie numit un specialist.

Nicolae Ciucă a declarat, înaintea ședinței de Guvern, că vor fi făcute modificări în rândul miniștrilor, inclusiv în cazul celor din partea PNL. Premierul a explicat că din momentul în care Marcel Ciolacu va prelua conducerea Guvernului, el va decide componența cabinetului. Liderul PNL  a mai adăugat că există discuții, iar nominalizările făcute pentru diferite ministere trebuie să treacă prin forurile statuare ale fiecărui partid și ulterior vor fi aprobate în birourile politice.

„Ultimul cuvânt asupra listei finale îl va avea premierul Marcel Ciolacu. Pornim discuțiile de la acest protocol, asta am zis de fiecare dată. Bineînțeles că, fiind o coaliție politică, se pot efectua și negocieri.”, a declarat Nicolae Ciucă. În ultima perioadă au existat tot mai multe nume vehiculate din partea PNL pentru diferite poziții din Guvern. De asemenea, au existat zvonuri că Ciucă ar putea ocupa poziția lui Marcel Ciolacu, de președinte al Camerei Deputaților, după rotativa guvernamentală.

Actualul premier a mai adăugat că încă nu a discutat cu Marcel Ciolacu în legătură cu viitorii miniștri din partea PSD. „Nu am discutat niciun nume, cu atât mai puțin numele domnului Tudose. Este decizia PSD-ului cu ce oameni vor veni în Guvern. Este decizia PSD pe cine va propune și va nominaliza”, a mai spus Nicolae Ciucă. Liderul PSD a declarat de curând își dorește ca Mihai Tudose să facă parte din Guvern.

Guvernul poate avea un al treilea vicepremier

Liderul PNL a fost întrebat și dacă există posibilitatea ca Guvernul să aibă și un al treilea vicepremier. Ciucă a transmis că urmează să fie purtate discuții în coaliția de guvernare privind acest aspect. Premierul a mai adăugat că își dorește ca la conducerea Ministerului de Finațe să fie numit un specialist. „Dacă ar fi posibil să fie și specialist și membru de partid ar fi perfect”. La conducerea acestui minister se află Adrian Câciu, PSD.

Ciucă a vorbit și despre posibilitatea ca după rotativa guvernamentală să se afle, din nou, la conducerea Ministerului Apărării. „Haideți să nu dăm curs speculațiilor”, a declarat actualul prim-ministru. În ceea ce privește prezentarea în fața președintelui Klaus Iohannis cu noua listă a Guvernului, liderul PNL a precizat că „mai este până pe 26”.