Guvernul vrea să renegocieze PNRR. Marcel Boloș, despre eliminarea plafonului de 9,4% din PIB la cheltuielile cu pensiile

Guvernul vrea să renegocieze PNRR. Marcel Boloș, despre eliminarea plafonului de 9,4% din PIB la cheltuielile cu pensiile Marcel Boloș. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Guvernul intenționează să renegocieze pafonul de cheltuieli cu sistemul de pensii, stabilit la 9,4% din PIB, prin PNRR. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a explicat rațiunea acestui demers, precizând că este nevoie de un alt indicator care să impună „disciplina financiară”, dar să permită și majorarea pensiilor pe viitor.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, susține că plafonul de 9,4%, prevăzut în PNRR, aferent jalonului de reformă a sistemului public de pensii este pe 50 de ani. Iar acesta este un termen foarte lung, fapt ce ar putea fi un obstacol în demersurile viitoarelor guverne de majorare a pensiilor publice. Drept urmare, Guvernul intenționează să negocieze cu Comisia Europeană un alt indicator care să impună disciplina financiară fără să afecteze viitoarele actualizări.

„Plafonul de 9,4% din sistemul de pensii, care include și pensiile speciale, poate fi un obstacol pe viitor dacă Guvernul ar trebui să ia an de an măsuri de actualizare sau de majorare a pensiilor pentru a răspunde fie unei evoluții ascendente a inflației sau a altor influențe care sunt la nivel macroeconomic. Ar trebui Guvernul, în funcție de acestea, să actualizeze sau să majoreze pensiile”, a explicat Marcel Boloș.

Potrivit spuselor sale, termenul de 50 de ani pentru care va fi în vigoare acest plafon pentru pensii este foarte lung, în condițiile în care nu se poate prognoza cum vor evolua lucrurile pe viitor.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Termenul pentru care noi avem acest plafon de 50 de ani este unul pe termen foarte lung. Să menții astfel de plafon de cheltuieli, în condițiile în care media acestui plafon de cheltuieli în statele europene ajunge undeva la 13% din PIB. Deci e limpede că din această perspectivă n-aș vrea să se înțeleagă că - ne urmărește Comisia Europeană în declarațiile noastre - că noi dorim eliminarea acestui plafon, ci înlocuirea indicatorului cu unul care poate să aducă tot disciplină financiară. Ne-am gândit să fie ponderea transferurilor de stat către bugetul asigurărilor sociale în PIB la un anumit procent. Încă nu-l avem stabilit”, a mai spus Marcel Boloș.

Guvernul are nevoie de o marjă pentru viitoarele majorări

Ministrul a mai spus că un alt indicator, care urmează să fie stabilit, va avea în vedere și eventualele majorări de pensii din anii următori. Totodată, Marcel Boloș a subliniat că în alte state europene nu a fost impus un astfel de plafon.

„Noi am dori să îl înlocuim cu un alt indicator pentru ca să lase liberă decizia Guvernului pe viitor în privința actualizării pensiilor, să nu ajungă acest indicator un blocaj sau să frâneze măsurile pe care Guvernul ar trebui să le decidă în perioade cum este acesta în privința inflației. În alte state UE nu există plafon. Pot să spun cu siguranță că noi avem sistemul de pensii speciale și legile acestea și rate de înlocuire, procentele după care se calculează aceste pensii comparabile cu celelalte state membre. Problema de fond e discrepanţa între sistemul de pensii speciale cu rate de înlocuire a veniturilor foarte eterogene, de la procente care variază între 60%, până la 85%, când dincolo, în sistemul de pensii general, procentul despre care noi discutăm, este de 43,5%, deci aici este problema pe fond a României”, a mai arătat Marcel Boloș.

Ministrul Fondurilor Europene a mai adăugat că menținerea plafonului de 9,4% din PIB nu va rezolva problema majorării și actualizării pensiilor pe o perioadă de 50 de ani.

„Noi dacă am face această reducere a pensiilor speciale și am rămâne cu plafonul de 9,4% din PIB n-am rezolva pe fond pe 50 de ani problema actualizării și a majorării pensiilor, pentru că avem aproape spre 115 miliarde de lei fondul de pensii general și 12 miliarde de euro în fondul de pensii speciale, ceea ce denotă că oricâte măsuri luăm în privința pensiilor speciale, mai avem nevoie și de alte măsuri pentru a creea spațiul bugetar necesar pentru sistemul de pensii”, a declarat oficialul din Guvern.

Reforma pensiilor va fi făcută de Ministerul Muncii

Totodată Marcel Boloș a precizat că Ministerul Muncii este coordonatorul reformei sistemului de pensii, care vizează și pensiile speciale.

„Până rezolvăm jalonul cu pensiile speciale, care se regăsește în cererea de plată numărul 3, noi nu putem înainta cu celelalte jaloane.  Comisia a cerut ca cele 3 reforme cu impact bugetar major – pensiile speciale, pensiile generale și legea salarizării bugetarilor - să fie analizată la impact pentru a vedea care este impactul macro asupra bugetului și pentru a vedea dacă noi asigurăm condiția de sustenabilitate pentru cele 3 reforme, condiție comună”, a precizat ministrul, conform Digi 24.

Coaliția a luat în calcul renegocierea PNRR

Liderii coaliţiei de guvernare, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și Kelemen Hunor, au avut o discuție, marți, în care au abordat și tema renegocierii PNRR.

România urmează să stabilească propunerile de modificare a Planului și să le transmită către Comisia Europeană care le va analiza. Inițial, data până la care urmau să fie transmise aceste propuneri a fost 30 aprilie, considerată „orientativă” de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Printre propunerile înaintate oficialilor de la Bruxelles se află eliminarea plafonului de 9,4% din PIB pentru pensii și înlocuirea proiectului magistralei de metrou Gara de Nord - Filaret cu magistrala de metrou spre Aeroportul Otopeni, se arată într-un comunicat publicat sâmbătă de MIPE.