Mobilierul de birou al fostului dictator s-a vândut de 5 ori și jumătate mai mult decât prețul de pornire
Licitația de Mobilier de birou și Instrumente de scris de colecție a fost poate cea mai așteptată licitație din această sesiune datorită monumentalei garnituri de birou destinate lui Nicolae Ceaușescu și care a fost adjudecată pentru suma de 55.000 euro, de 5 ori și jumătate mai mult decât prețul de pornire. De altfel, și celelalte obiecte care au aparținut liderului comunist, precum setul de pixuri Cross (adjudecat pentru 2000 euro), certificatul de "prim vânător" al României comuniste din Licitația de Echitație și Cinegetică (adjudecat pentru 125 euro) etc. au fost căutate de către colecționari. La fel de entuziasmați au fost și colecționarii de artă care au avut ocazia să cumpere o operă semnată de Ioan Andreescu, o prezență rară și rafinată în licitațiile de artă, "Garofiță roșie în pahar", pentru care au oferit 57.500 euro. Fără îndoială, atât Andreescu, cât și Ceaușescu pot fi desemnați învingătorii acestui maraton de licitații. Nici Nicolae Grigorescu nu a lipsit din clasamentul vedetelor celor două zile de licitații, opera "Visare" fiind adjudecată pentru 37.500 euro. La capitolul recorduri de autor s-au aflat Ion Marinescu Vâlsan cu opera "Drumul spre casă" (adjudecată pentru 1.800 euro) și Constantin Jiquidi cu "Poveștile Peleșului" (adjudecate pentru 4.500 euro). Și în cadrul Licitației de Avangardă și Expresionism au fost setate noi recorduri de autor pentru Lazăr Zin cu opera "Femeie cu cocoș" (adjudecată pentru 1.600 euro) sau pentru Eugen Ionescu, celebrul protagonist al teatrului absurdului, prezent cu desenul "Mama și fiul" (adjudecat pentru 1.000 euro). Alte adjudecări de succes ale Licitației de Avangardă și Expresionism s-au aflat și Mac Constantinescu cu sculptura Danaida (adjudecată pentru 6.000 euro) sau Paul Ackerman cu Carnaval la Veneția (adjudecată pentru 4.750 euro).