Luni, 26 ianuarie, este o zi cu o încărcătură istorică deosebită. Timp de 24 de ani, mai cu seamă în ultimii zece ani aceasta a fost glorificată drept ziua de naştere a „geniului românesc”, a „celui mai iubit fiu al poporului” Nicolae Ceauşescu. Ziua de naştere a fiului de ţărani din Scorniceşti ajuns în fruntea României comuniste a devenit în anii regimului drept o sărbătoare legală. O dată fixă în calendar în jurul căreia se învârtea şi soarele. Conform propagandei oficiale toate calităţile muliseculare alea acestui popor se împletiseră ca un destin istoric pe data de 26 ianuarie într-o covată umilă dintr-un sat uitat de Dumnezeu din Oltenia. Ursitoarele Neamului puseseră ochii pe Scorniceşti!
Din punct de vedere imagologic Nicolae Ceauşescu era un fel de Hristos comunist, un Mesia al bolşevismului. Chiar coplilăria sa, ca să nu mai vorbim de întreaga viaţă părea hărăzită unei ascensiuni de excepţie. Iar întreg aparatul de partid lucra la lustruirea acestui cult nemaiîntâlnit decât pe meleagurile nord-coreene.
Ca o tradiţie post-decembristă luni pe 26 buletinele de ştiri ale televiziunilor vor abunda de reportaje la mormântul lui Ceauşescu. Zeci de nostalgici vor lăcrima, se va cânta Internaţionala, se vor recita poezii...La scară mai mica, evident, va avea loc serbarea lui Nicolae Ceauşescu.
Nu discut aici calităţile lui Ceauşescu, unele acţiuni alea sale indubitabil naţionale, ci doar caracterul regimului pe care l-a reprezentat.
Tot luni, 26 decembrie, preşedintele Klaus Johannis va face o vizită la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), mai exact la arhivele acestuia. Este cea de-a doua instituţie a statului vizitată de noul preşedinte, iar asta înseamnă mult.
În paralel cu omagierea lui Nicolae Ceauşescu, Klaus Johannis va face un gest simbolic. Va vizita cei 28 de kilometri liniari de Arhivă a fostei Securităţi, aparatul cel mai represiv al regimului comunist. Memoria unui popor supus 50 de ani la dictatură. Sute de mii şi milioane de pagini unde zac destine frânte. De la foşti deţinuţi politici până la cei mai ordinari turnători. Canalul, Piteştiul, deportările...
Asumarea acestui trecut – precum şi decorarea în prima zi de mandat a unui deţinut politic – ne arată că noul preşedinte, precum precedentul, a înţeles că ferma denunţare a comunismului rămâne un deziderat naţional. O obligaţie a acestui popor!
N-am de gând să-l periez pe actualul preţedinte, precum alţi comentatori, care de la scuipat au trecut la lins. Eu nu l-am votat pe Klaus Johannis, dar nici nu pot să trec cu vederea atitudinea sa – la nivel simbolic – de anti-comunism.
Vizita la Arhivele CNSAS este un gest profund şi binevenit al preşedintelui Klaus Johannis. Semn că trecutul nu se prescrie niciodată!
Recomandările noastre
