Uluitorul atacant a ajuns la vârsta de 38 de ani, dar nu pare să se gândească să renunțe la fotbalul profesionist. Ibrahimovici va continua să joace la cel mai înalt nivel și va reveni la AC Milan, formație la care a mai evoluat în perioada 2010-2012 și pentru care a marcat 56 de goluri.

Pe 31 decembrie, Zlatan își va înceia oficial contractul cu LA Galaxy. Suedezul a anunțat că nu mai vrea să rămână în MLS, informația fiind făcută chiar de președintele ligii americane. „Zlatan e un personaj interesant, mă ține mereu în alertă. Ai nevoie de asemenea fotbaliști, cum s-a întâmplat și cu Beckham, în trecut. Acum, tocmai a fost luat de Milan”, a declarat Don Garber, la ESPN.

Mai mult, în urmă cu o săptămână, Ibrahimovici a lăsat să se înțealeagă că se va întoarce în fotbalul european, dar în Spania. Apoi, câteva zile mai târziu, presa internațională a speculat un transfer al suedezului la Bologna.

Te-ar putea interesa și: