UPDATE. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat în Giurgiu. Pasagerii, răniți uşor

UPDATE. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat în Giurgiu. Pasagerii, răniți uşor

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, în această seară pe câmp, în județul Giurgiu, între localităţile Uzunu şi Mihai Bravu.

Potrivit B1, în avion se aflau două persoane, care au reuşit să se salveze şi se află în stare bună. Cei doi pasageri au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Girugiu şi se află în afara oricărui pericol. ISU Giurgiu a trimis la faţa locului o autospecială cu apă şi spumă. Cele două persoane aflate la bord au putut coborî din avion imediat după aterizare. Avionul este unul de agrement, în care se aflau proprietarul, un român de 65 de ani, şi ginerele său, cetăţean american, în vârstă de 38 de ani, aparatul având probleme cu elicea, scrie Mediafax.  TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:

  • SONDAJ IRES: 31% dintre români vor vota cu Victor Ponta la prezidențiale. NUMELE SĂU A FOST INDICAT DIN PRIMA, FĂRĂ VARIANTE AJUTĂTOARE
  • PONTA vs ANTONESCU: Unde trebuie să meargă banii din acciză. Mai e posibilă reducerea CAS?
  • Cum ne-a demonstrat Mircea Diaconu că 50 de ani de comunism nu se pot șterge în 25 de ani de libertate

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:

  • Imagini care fac din Australia una dintre cele mai periculoase ţări| GALERIE FOTO
  • Viața la templul SHAOLIN. Cum se antrenează călugării pentru a deveni maeștri în arte marțiale | GALERIE FOTO
  • Cum arată trenurile de super-viteză din Japonia | GALERIE FOTO

Ne puteți urmări și pe Google News