Klaus Iohannis, președintele României, este printre candidații la funcția de secretar general al NATO. Potrivit statisticelor, el și premierul Olandei au cele mai mari șanse să ajungă în fruntea Alianței, însă favorita este o femeie, care în ultimii ani a comunicat cu toți reprezentanții statelor membre.
Mandatul lui Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, va expira la finalul lunii septembrie a acestui an. El și-a prezentat dorința de a se întoarce în Norvegia, după opt ani în care a ocupat această funcție. Postul va deveni vacant, așa că mai multe nume sonore din politica internațională ar putea ocupa această funcție. Printre ei se află și președintele României, Klaus Iohannis.
Potrivit statisticilor, oficialul român și premierul Olandei par să aibă cele mai mari șanse să ocupe fotoliul de șef al Alianței Nord Atlantice. În ciuda șanselor mari pe care le au, ei sunt detronați de Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, care pare să fie favorită. Chiar dacă nu și-a anunțat dorința de a ocupa funcția de secretar general NATO, speculațiile legate de numele ei ar fi, mai degrabă, o dorință, potrivit Comisiei.
Un alt nume care se află printre preferați este cel al premierului olandez Mark Rutter. Deși el pare să aibă șanse mari în această cursă, a infirmat posibilitatea candidării. Pe lista persoanelor care ar putea candida la șefia NATO sunt și premierul estonian Kaja Kallas, premierul spaniol Pedro Sánchez, secretarul britanic al Apărării Ben Wallace, vicepremierul canadian Chrystia Freeland și președintele slovac Zuzana Čaputová.
Ce calități trebuie să îndeplinească viitorul secretar general al NATO
Potrivit unei analize a publicației Politico, preluarea conducerii NATO este un punct sensibil în contextul războiului din Ucraina. Candidatul trebuie să fie un susținător al statului invadat de Rusia și să poată lucra cu orice președinte va fi la Casa Albă. De asemenea, candidatul ideal trebuie să fie ocupat înainte fotoliul de președinte sau premier.
Președintele României, Klaus Iohannis, îndeplinește aceste condiții însă momentan favoriți sunt președinta Comisiei Europene și premierului olandez Mark Rutter.
Ursulei von der Leyen este cea dorită pentru ocuparea funcției de secretar general al NATO, însă ea nu și-a anunțat candidatura și nici dorința de a ocupa un astfel de post. Ea îndeplinește toate condițiile: are o relație bună cu Washingtonul, dar și experiență cu majoritatea șefilor de guvern al țărilor din Alianță.
Zvonurile cu privire la o posibilă candidatură a Ursulei von der Leyen s-au intensificat în ultimele săptămână însă, potrivit surselor din interiorul NATO și al Comisiei Europene, ele sunt mai degrabă dorințe. Președinta Comisie Europene își încheie mandatul actual la finalul anului 2024, iar noul secretar general al NATO va fi pus în funcție începând cu luna octombrie 2023.