New York Times: Avântul luat de JUSTIȚIA din România este pe cale să nască un ABUZ DE PUTERE

New York Times: Avântul luat de JUSTIȚIA din România este pe cale să nască un ABUZ DE PUTERE

Cotidianul „The New York Times” a publicat un articol de opinie cu privire la evoluția luptei anticorupție din România.

Autorul articolului, Patrick Basham, consideră că avântul luat de domeniul judiciar din România este pe cale să dea naștere unui abuz de putere, conform B1 TV.

Mai mult decât atât, autorul recomandă o comisie a adevărului, care să recunoască faptele rele din trecut, însă propune ca acestea să fie iertate, iar viitorii pași greșiți să fie judecați pe baze noi, nepartinice.

”Cu bulevardele sale largi, mărginite de copaci și de clădiri în stil Belle Epoque, acest oraș era cunoscut cândva ca Micul Paris. Astăzi, capitala României amintește mai degrabă de Revoluția Franceză, pentru că e în fierberea unei domnii legale a terorii, spune Basham despre București.  

Ne puteți urmări și pe Google News

Odată cu victoria lui Klaus Iohannis, efortul anticorupție a intrat în vrie. Dacă autoritatea executivă rămâne la prim-ministru, Victor Ponta, liderul PSD, Președinția poate fi o platformă puternică de luptă anticorupție. Li s-a negat dreptul la justiție zeci de ani, întâi de către dictatură, apoi de niște demoocrați ineficienți, iar acum românii sprijină entuziaști cauza anticorupție. După ce o „măturare” judiciară care a început sub Băsescu a dus la peste 1.000 de condamnări ale politicienilor și oamenilor de afaceri numai anul trecut, în campanie aceasta s-a dovedit o temă electorală-cheie. Acum totul s-a transformat într-un populism brut, se arată în articol.

Unii români privesc acum legiunea condamnaților în grabă ca o încercare nefericită de a impresiona America. În timp ce Bruxelles-ul nu a amenințat niciodată România cu suspendarea finanțării, la București a existat temerea că un eșec al reformei justiției ar putea duce la suspendarea dreptului de vot al României. Ca arbitri ai bunei guvernări, nici Statele Unite, nici Uniunea Europeană nu ar trebui să tacă în privința abuzului guvernamental asupra puterii de punere sub acuzare. Sigur, o Românie mai puțin coruptă ar fi o membră mai bună a Uniunii Europene și un aliat NATO mai de încredere, dar ar fi o greșeală să fie acceptat volumul mare de acte de justiție în locul calității acestora ca o unitate măsurabilă a succesului”, scrie Basham.

Patrick Basham este directorul Democracy Institute, o organizație de cercetare în domeniul politicilor publice cu sedii la Washingon și Londra. Institutul a fost fondat în 2006, iar Patrick Basham este și colaborator al Institutului Cato și director fondator al Centrului pentru Afaceri Sociale de la Institutul Fraser din Canada.