Războiul din Ucraina continuă și va continua încă unul sau doi ani în lipsa unei strategii a victorie. Tot flancul estic este în alertă și încearcă să-și acopere vulnerabilitățile. Rusia deschide în permanență noi fronturi. Potrivit unui proiect de decret din 21 mai 2024, publicat pe site-ul guvernului rus, Kremlinul vrea să ia măsuri unilaterale pentru modificarea graniței maritime cu Lituania și Finlanda, în Marea Baltică.

Ce face Rusia în Marea Baltică

Rusia intenționează să-şi însușească apele maritime interioare în partea de est a Golfului Finlandei şi pe cele din apropiere de regiunea Kaliningrad, conform decretului elaborat de Ministerul rus al Apărării.

Rusia își propune să modifice coordonatele geografice care stabilesc lățimea mării teritoriale rusești și zona din apropierea litoralului și a insulelor Sommers, Jahi, Rodsher, Malyi Tyuters, Vigrund și Gogland, precum și a Capului de Nord de pe râul Narva, de lângă granița de stat cu Finlanda. De ce oare?

Flota de Nord a Rusiei include 27 de submarine, peste 40 de nave de război, aproximativ 80 de avioane de luptă şi stocuri de focoase nucleare şi rachete, arată datele colectate de Institutul Finlandez pentru Afaceri Internaționale (FIIA).

Într-un conflict militar cu NATO, principala sarcină a Flotei ar fi să asigure controlul asupra Mării Barents şi să oprească navele care aduc întăriri din America de Nord în Europa prin apele dintre Groenlanda, Islanda şi Marea Britanie. O situați similară s-ar putea replica în sudul flancului Estic la Gurile Dunări dacă Rusia ocupă Odessa și implicit sudul Ucrainei.

România și portul Giurgiulești, de la granița cu Ucraina și Republica Moldova

România vrea să cumpere Portul International Liber Giurgiulești (PILG) din Republica Moldova, deținut de Banca Europeană pentru Reconstrucție şi Dezvoltare (BERD). Amplasat pe secțiunea maritimă a Dunării, cu o adâncime maximă a apei de șapte metri, portul este capabil să primească atât nave fluviale, cât şi nave maritime.

Portul are un terminal petrolier, două terminale de cereale, un terminal pentru alte mărfuri și un parc de afaceri și ambele tipuri de cale ferată europeană și rusească. Există  o conexiune regulată de trenuri pentru transportul containerelor între Giurgiulești și terminalul de containere operat de DP World din Constanța, care ajută la reducerea traficului de camioane și reprezintă o alternativă pentru a evita timpii de așteptare îndelungați la frontiere.

Noua situație ar transforma Constanța într-un lider de piață pentru zona centrală și de sud-est a Europei. România poate deveni unul dintre cele mai importante hub-uri internaționale pentru reconstrucția Ucrainei, după finalizarea războiului. Astfel România poate să-și pregătească logistica.

O mișcare excepțională a Guvernului Românie!

Achiziția ar urma să fie făcută prin intermediul Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime” Constanţa, controlată de statul român prin Ministerul Transporturilor.

Atenție, rușii s-au sesizat imediat! Astfel compania bulgară MBF Port Burgas și-a arătat deja interesul pentru Giurgiulești. MBF Port Burgas operează două terminale din Portul Burgas (sudul Bulgariei) și face parte din Navigation Maritime Bulgare (Navibulgar). Până în 2008, Navibulgar a fost cea mai mare companie de transport maritim deținută de guvernul de la Sofia companie care a fost privatizată și preluată de frații Kiril Domuschiev și Georgi Petrov Domuschiev, apropiați ai fostului premier Boiko Borisov.

Cine este Borisov? Un apropiat al Kremlinului. Piratare e-mailului politicienilor ruși a devoalat planurile construiri gazoductului TurkStream/Balkan Stream. Fișierele, scurse din e-mailul piratat al unui politician rus, au confirmat suspiciunile care au existat încă de la început că proiectul a fost implementat în întregime la ordinul Kremlinului, pentru a-i servi pentru planurile strategice de ocolire a Ucrainei.

Construcția sa a avut loc într-un ritm de invidiat, în timpul crizei COVID, cu 2,5 miliarde de leva fără TVA – în principal împrumuturi ale Bulgartransgaz și cu utilizarea portițelor din legislația bulgară, potrivit unei investigații Mediapool, citată de Rador Radio România. Chiar înainte de începerea construcției gazoductului, rușii și-au rezervat cea mai mare parte a capacității, lăsând mici cantități companiei elvețiene MET, suficiente pentru a arăta Comisiei Europene că există un alt furnizor.

Rusia, Bulgaria, Ucraina

Borisov s-a întâlnit cu Putin în mai 2018, după ce președintele bulgar Rumen Radev, a fost primit de Putin în 22 mai la Soci, pentru a discuta planurile energetice între cele două țări (gazoductului TurkStream). Rusia are legături puternice cu oameni de afaceri bulgari și are proprietăți la Marea Neagră. Într-o pădure întinsă de pe țărmul Bulgariei de la Marea Neagră, în satul Bliznați,  la 25 de kilometri sud de Varna, este vastul complex Kamchia.

Abreviat SOK, complexul este situat la gura de vărsare a râului cu același nume, are acces la o plajă izolată și se laudă cu hoteluri, săli de sport, o școală, centre de conferințe și chiar un observator astronomic. Sunt dotări la care multe orașe din Bulgaria pot doar visa. Dar complexul nu mai aparține statului bulgar. Asta deoarece administrația municipală din Moscova este proprietara clădirilor și a terenului de sub ele.

Rumen Radev, președintele țării, repetă adesea pozițiile Kremlinului cu privire la războiul împotriva Ucrainei, susținând, printre altele, că Rusia nu poate fi învinsă. Bulgaria este într-o stare continuă de alegeri (cinci rânduri de alegeri în trei ani ultimele pe 9 iunie 2024). Următorul guvern al țării ar putea include și politicieni considerați corupți în Occident, inclusiv pe unii sancționați dincolo de Ocean în temeiul Legii Magnițki, care îngheață bunurile oficialilor străini vinovați de încălcarea drepturile omului, interzicându-le să intre în Statele Unite. Dar  despre guvernul de la Sofia vom vorbi într-un alt material.

România își acoperă vulnerabilitățile

Printre țările alianței care-și revizuiesc vulnerabilitățile se numără și România care-și dotează armata cu tancuri și obuziere K9 și își consolidează apărarea antiaeriană.

Armata a cumpărat 7 sisteme Patriot pentru că de atâtea aveam nevoie (un sistem Patriot constă aproximativ 400 milioane dolari la care se adaugă valoarea rachetelor de 600 de milioane; o rachetă PAC-3 MSE, rachetă specializată împotriva rachetelor balistice tactice, costă aproximativ 7 milioane de dolari; există 12 astfel de rachete pe un lansator; dacă s-ar dori să se umple jumătate din baterie cu PAC-3, acest lucru s-ar ridica la un cost de 168 de milioane de dolari).

Unul acum l-am donat ucrainenilor. Polonezii nu au fost de acord cu donarea unui sistem Patriot din achizițiile lor atât timp cât acest, zic ei, este integrat în sistemele lor de apărare.

Cu ce rămâne România după ce trimite un sistem patriot în Ucraina

Cu ce am rămas? Cu 2 sisteme Patriot operaționale și unul în curs de operaționalizare, cu sistemul MIM-23 Hawk PIP-IIIR – cu opt baterii un sistem cumpărat din Olanda în 2004, însă nemodernizat, iar până în 2012 nu au fost executate trageri cu niciuna din rachete (apoi au fost modernizate și integrate cu sistemul Patriot şi cu radare de înălțime şi viteze mari, prin adăugarea facilității de indicare externă, așa încât sistemele au primit capabilități TBMD - capabilități de apărare împotriva rachetelor balistice tactice) și cu sistemele din perioada comunistă rachetele S-75 M3 „Volhov” (șase baterii) produse de sovietici în anii 1960-1980.

Cu sistemul 9K33M3 „OSA-AKM” (SA-8) – circa 20 de unități (sistemul produs de URSS în 1971) și cu toată gama de sisteme de rază scurtă produse în URSS sau licențiate în România (sisteme mobile antiaeriene de rază foarte scurtă CA-95, rachete Strela-1 cu ghidaj în infraroșu montate pe transportoare blindate amfibii 4×4 TABC-79)  alături de două sisteme occidentale, sistemele autopropulsate Ghepard sau tunurile antiaeriene fixe Oerlikon care au fost aduse în anii 90. Ceea ce s-a realizat în anii de după 90 este sistemul ASOC (Sistemul de Comandă Control Aerian Naţional) la care am integrat radarele de mare performanță cumpărate de-a lungul timpului din SUA (FPS-117, Gap Filler / TPS-79, TPS-77).

România și „sculele” sovietice

Astfel am reușit să avem imaginea în timp real a spațiului aerian românesc. La acestea se adaugă sprijinul aliaților NATO, mă refer la sistemul francez MAMBA și la sistemul mutat din Italia de la Centrul de Comandă și Control Aerian NATO, cu tot cu echipa de sprijin necesară operării sistemului LANZA LTR-25. Problema este că trebuie să dăm jos țintele inamice.

Cu ce? Cu ”scule” sovietice? Dacă va fi nevoie pentru zona Deltei Dunării, unde avem mereu evenimente cu drone rusești, cel mai potrivit radar pentru o astfel de misiune este radarul Gap Filler / TPS-79, un radar 3D mobil, capabil să opereze într-un mediu electromagnetic ostil și cu bruiaje extreme. Pentru a doborî aceste drone, în momentul în care vom avea legislația necesară să scoatem tehnica militară din unități și să o folosim nu numai în poligoane, atunci vom putea opera acolo sistemul Gepard (sistemul are succes în Ucraina).

Militari sunt conservatori dar misiunea lor este apărarea teritoriului național ori dacă politicul nu înțelege că armata are nevoie de tehnică nou atunci avem o problemă. Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, dezvăluia, în februarie, la Europa Liberă, că Armata Română are nevoie de legi noi pentru a „putea apăra eficient și complet România”, mulți se așteptau la o reacție rapidă a politicienilor.

Cehia construiește fabric de armament în Ucraina

Eu personal nu mă așteptam. De ce? Pentru că în momentul pregătirii aderării m-a lovit de incapacitatea acestora de a reacționa. Politicienii noștri nu sunt pregătiți pentru o astfel de discuție deși dacă îi auzi știu absolut tot despre armată. România a mizat în cei peste doi ani de când a început războiul din Ucraina mai mult pe protecția pe care o primește de la aliații și partenerii ei strategici, decât pe propriile inițiative care să-i întărească securitatea deși generalii de la minister s-au străduit să pună pe masa politicienilor solicitările lor.

În timp ce România încă așteaptă prima fabrică modernă de muniție și prima fabrică de pulberi (promisă de fiecare ministru al economiei în ultimi 17 ani), Cehia va construi o facilitate de producție muniție și puști de asalt în Ucraina care este în război cu Rusia.

Nu pot să nu remarc că în timp ce toți ochii sunt ațintiți asupra impresionantei liste de cumpărături militare ale Poloniei, pe flancul sud-estic al NATO se întâmplă lucruri la fel de interesante. România și-a mărit radical cheltuielile militare și investițiile în infrastructură în ultima jumătate de deceniu, ceea ce ar putea face ca Bucureștiul și Varșovia să devină polul sudic și cel nordic al strategiei de apărare a flancului estic al NATO. Spre să fie o premoniție!

Este posibilă doborârea dronelor inamice?

Discuția privind doborârea dronelor sau a rachetelor care se îndreaptă spre teritoriul unui stat NATO a fost reluată. Un interviu a lui Radoslaw Sikorski, ministrul de externe polonez, pentru FT ne spune că Polonia și alți aliați ucraineni care împart granița cu țara lovită de război au „datoria” să doboare rachetele rusești care sosesc înainte ca acestea să intre în spațiul lor aerian, indiferent de poziția NATO cu privire la o astfel de situație.

„Aderarea la NATO nu depășește responsabilitatea fiecărei țări pentru protecția propriului spațiu aerian – este propria noastră datorie constituțională” (FT), a spus Sikorski. „Sunt personal de părere că, atunci când rachetele ostile sunt pe cale să pătrundă în spațiul nostru aerian, ar fi legitimă autoapărare (să le lovesc), deoarece odată ce trec în spațiul nostru aerian, riscul ca resturi să rănească pe cineva este semnificativ” a continuat ministrul polonez (FT).

Dorința exprimată a NATO, o alianță defensivă, este să nu ne implicăm în operațiunile din Ucraina. Din acestă cauză NATO și-a sporit prezența în regiunea Mării Negre.

Cum poate doborî România rachetele și dronele rusești ce trec de Ucraina

În momentul de față, Armata României nu poate să ducă operații de luptă pe timp de pace. Trebuie dată o stare excepțională, stare de asediu sau stare de război. Armata României nu poate să opereze sistemele de armament în afara obiectivelor militare sau a terenurilor de instrucție pe care le avem. Pentru moment Armata Română trebuie să promoveze în Parlament legile necesare pentru a doborî dronele străine care intră ilegal pe teritoriul României.

Pe teritoriul nostru au căzut ”drone momeală” și resturi de drone de atac, după câte știu eu, pentru că rușii folosesc într-un atac și astfel de ”momeli”(acele drone care nu transportă încărcătură explozivă și a căror explozie este datorată combustibilului de la bord).

Din punctul meu de vedere, drona sau rămășița de dronă nu trebuie echivalată cu o aeronavă și nu se poate da un răspuns conform bazei legale pe care o avem în momentul de față, ea trebuie asimilată muniției zburătoare teleghidată (munții rătăcitoare).

O lege necesară

Actul normativ existent prevede dreptul de a lua măsuri împotriva „aeronavelor care utilizează neautorizat spațiul aerian al României” iar entitate care răspunde conform legii este Ministerul Apărării Naționale, care „va lua succesiv măsuri”. MApN a anunțat într-un comunicat intensificarea măsurilor de monitorizare și supraveghere a spațiului aerian național cu forțele și mijloacele aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană. Totodată sunt folosite mijloacele de avertizare a populație avute la ora actuală la îndemână.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) cer respectarea recomandărilor din mesajele Ro-Alert, folosirea numărului de urgență 112 și a adăposturilor construite de Ministerul Apărării. Cam atât putem face acum. La polonezi, nu avem drone, avem rachete balistice care au căzut. Discuția este deschisă dar în opinia mea nu cred necesar o implicare în doborârea dronelor sau a rachetelor deasupra  teritoriului Ucrainei. Sunt tot felul de opinii referitor la spațiul aerian ucrainian.

Unii parlamentari germani  atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca țările europene din cadrul NATO să apere spațiul aerian de deasupra vestului Ucrainei chiar de pe teritoriul Alianței Nord-Atlantice, a relatat publicația germană Frankfurter Allgemeine Zeitung în mai anul acesta. Materialul se referea la doborârea dronelor nu specifica nimic despre rachetele balistice care atacă vestul Ucrainei. Așa este când nu ești gard în gard cu rușii dai sfaturi pentru alții.

Kursk versus Dombas

Și acum să trecem la subiectul nostru de astăzi Kursk și războiul din Ucraina. Kurt Volker un fost ambasador al SUA la NATO a declarat că atacul Ucrainei asupra Kurskului a dezvăluit „capacitățile limitate” ale Rusiei. Se pare că Rusia este incapabilă să atace și să se apere în același timp. Oleksandr Sirski,  comandantul șef al armatei ucrainene, a declarat că forțele ucrainene au revendicat aproape 1260 kmp de teritoriu rusesc, forțând Rusia să redistribuie 30.000 de soldați la Kursk.

Directorul adjunct al CIA, David Cohen, a declarat, la Summitul de Informații și Securitate Națională de la Washington, săptămâna trecută, că forțele ruse se află într-o „luptă dificilă” dacă vor să reia Kurskul. Mulți analiști și-au pus întrebarea: de ce să trimiți mii de forțe spre nord când teritoriul ucrainean este pierdut în altă parte (vezi bătălia din jurul orașului Pokrovsk)?

Răspunsurile au fost variate de la o acțiune militară care să obțină teritoriu care să fie negociat ulterior întru context al negocierilor de pace  la o acțiune de denigrare a lui Putin în fața conaționalilor, de la schimburile de prizonieri la garantarea asistenței suplimentare occidentale.

Ce vrea Ucraina în Kursk, de fapt

Se poate, dar oricare ar fi fost obiectivele reale ale Kievului, în opinia mea această operațiunea deține informații importante cu privire la traiectoria pe termen lung a războiului. Este posibil, deși nu este încă sigur, ca ofensiva de la Kursk să fie mai degrabă o parte a unei campanii militare mai ample care s-ar putea întinde până în 2025, pregătind intenționat scena pentru operațiuni în altă parte.

Un alt fapt devoalat de ofensiva din Kursk a fost capacitatea militarilor ucraineni de a valorifica antrenamentul occidental, războiul de manevră, sincronizarea tuturor categoriilor de forțe utilizate, fapt nedemonstrat în ofensiva din 2023 poate și din cauza linie Surovikin, o linie triplă de fortificații. Războiul de manevră a armelor combinate implică folosirea sinergică a mai multor arme – infanterie, artilerie, blindaje și aviație de atac, de exemplu – într-un mod care este mai mare decât suma părților.

„Manevra” – spre deosebire de simpla „mobilitate” – implică acțiuni rapide, neașteptate și violente care zdrobesc coeziunea inamicului, permițând chiar și unei forțe mai mici să exploateze vulnerabilitățile inamicului. Cu toate acestea, și în ciuda succesului evident al ofensivei de până acum, este foarte puțin probabil ca operațiunile ucrainene de la Kursk să modifice în mod semnificativ traiectoria conflictului pe termen scurt.

Ce nu speră Ucraina

Au fost păreri că ofensiva va bloca asigurarea logisticii necesare în operațiunile din Doneț prin eliminarea nodului de cale ferată, care duce spre Dombas, din Voronej. Nu s-a ajuns acolo. În schimb calea ferată pe care Rusia o construiește în zonele ocupate ale regiunilor ucrainene ar putea reprezenta „o problemă serioasă” pentru Kiev.

Moscova a construit o cale ferată între orașul-port al Rusiei Rostov-pe-Don și Crimeea ocupată, ca alternativă la Podul Crimeei, cale ferată care circulă prin zone cheie și strategice ocupate de ruși, cum ar fi Donețk și Mariupol în regiunea Donețk și Berdiansk din regiunea Zaporoje. Crimeea este centrul logistic cheie pentru forțele ruse din sudul Ucrainei.

De asemenea oficialii ucraineni au susținut că ofensiva de la Kursk a fost menită să permită distrugerea instalațiilor și platformelor rusești angajate în lansarea de bombe cu planare și a altor operațiuni cu rază lungă de acțiune împotriva teritoriului ucrainean deși în același timp a avut loc cea mai mare operațiune de drone de până acum, Kievul trimițând zeci de drone pentru a lovi facilități și platforme pe o mare parte a teritoriului rus, inclusiv în Voronej, Volvograd, Briansk, Orel, Rostov și îndepărtatul Nijni Novgorod — la aproximativ 600 km de granița cu Ucraina.

Rusia, obligată de Ucraina să apeleze la Wagner

Poate operațiunea ucrainenilor a fost făcută pentru a ușura situația trupelor pe frontul din sud și est sau ca planificatorii ruși să-și reorganizeze apărarea la frontieră alocând mai multe trupe din alte sectoare. Sunt rapoarte la ora actuală care ne spun că rușii au deturnat o serie de trupe din zonele de luptă ba chiar și din Gruparea Wagner din Africa (600 militari).

În schimb  Rusia a avut de mult timp orașul Pokrovsk ca unul dintre obiectivele sale cheie. Experții cred că Moscova a desfășurat în ofensivă aproximativ o treime din grupul său central de armate, sau aproximativ 30.000 de soldați, precum și rezervele sale cele mai pregătite pentru luptă. Săptămâna aceasta, a luat orașul ucrainean Novohrodivka, înfuriind pe unii parlamentari din Ucraina care au considerat că ar fi trebuit să fie mai bine apărat.

„Șanțurile din fața Novohrodivka erau goale. Practic nu a existat o armată ucraineană în orașul cândva cu 20.000 de oameni”, a scris deputatul ucrainean Mariana Bezuhla pe Facebook (cea care a iscat scandalul cu pilotul F-16 lovit de o rachetă Patriot). Cu forțele depășite numeric, se crede că armata ucraineană s-a retras din Novohrodivka pentru a-și consolida apărarea Pokrovsk-ului.

Ucraina are un deficit de militari în armată

„Comandamentul ucrainean a considerat probabil că apărarea Novohrodivka nu merită potențialele pierderi”, a declarat Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) din Washington. Și mai este un fapt constat de analiștii militari de la Pentagon: ofensiva rusă a fost ajutată de o schimbare a tacticilor, care oglindesc din ce în ce mai mult pe cele folosite mai devreme în război de gruparea mercenară Wagner.

Forțele ucrainene raportează că se confruntă cu val după val de infanterie rusă trimisă înainte în încercarea de a le asalta pozițiile. Unii au numit aceste tactici „atacuri de carne”. Tactica – deși costisitoare – epuizează rapid unitățile ucrainene forțate să evite atacurile constante. Vehiculele blindate sunt folosite cu moderație - complicând sarcina tancurilor și artileriei ucrainene, care au puține ținte pe câmpul de luptă. Rusia a folosit, de asemenea, bombe cu mare încărcătură explozivă, bombe cu planare, forțând Ucraina să-și disperseze unitățile atunci când încep bombardamentele și, uneori, chiar să retragă trupele din prima linie.

Ultimele luni de război ne-au spus ca Ucraina are un deficit de militari în armată. În aceste condiții Kievul a fost obligat să modifice legilor Ucrainei privind recrutarea — inclusiv scăderea vârstei la 25 de ani, facilitarea identificării mai ușoare a bărbaților eligibili, oferirea de mai multe stimulente financiare și autorizarea înrolării unor prizonieri. Modificările legislației au fost aprobate în aprilie 2024 și au intrat în vigoare în mai dar recrutările și instrucția vor mai dura luni.

Câteva concluzii

Această ofensivă a schimbat narațiunea de altădată sumbră, cel puțin pentru moment, despre traiectoria negativă a războiului. Dar Kievul trebuie să decidă ce va face cu victoria sa inițială. Ofensiva nu a atras, deocamdată, forțe rusești semnificative din regiunile de est ale Ucrainei și rămâne neclar cum intenționează liderii Ucrainei să traducă acest succes tactic în câștiguri strategice sau politice. Ofensiva oferă oportunități, dar implică și riscuri și costuri considerabile.

Până în prezent, operațiunile Ucrainei au fost conduse de o grupare mixtă de unități, cu probabil 10.000 până la 15.000 de soldați în total, cu elemente ale brigăzilor regulate și ale forțelor de operațiuni speciale ucrainene. Acestea sunt unele dintre cele mai bune și mai experimentate trupe ale Ucrainei, având coloana vertebrală din forțele de asalt aerian de elită ale Ucrainei.

Unii au fost scoși de pe front de la Donețk și Harkov, unde luptau împotriva unui avans rusesc, în timp ce alții ar fi servit ca o rezervă importantă pentru a opri impulsul rusesc.

Incursiunea de la Kursk a Ucrainei a ridicat moralul în rândul trupelor sale și a restabilit inițiativa pe o parte a frontului. De asemenea, atacul a stânjenit profund Moscova, demonstrând cât de nepregătită era Rusia pentru o operațiune ofensivă de-a lungul graniței. Spre deosebire de momentul când Ucraina a luptat pentru a expulza Rusia din regiunea Harkov în 2022, ofensiva de la Kursk nu a încercuit sau distrus forțe rusești substanțiale, ceea ce ar fi dus la capturarea echipamentului și la ruinarea capacității ofensive.

Ucraina și alegerile din SUA

Prizonierii pe care i-a luat Ucraina sunt în primul rând polițiștii de frontieră, recruții și unitățile Akhmat - unități paramilitare cecene aparent aflate sub conducerea Gărzii Naționale Ruse. Unii recruți ruși au fost deja schimbați cu Moscova pentru prizonieri de război ucraineni. Momentul și organizarea ofensivei sugerează că liderii Ucrainei au considerat că trebuie să acționeze.

Un posibil motiv sunt alegerile din SUA care se profilează și care amenință, în cazul în care Trump va câștiga, să împingă Kievul la negocieri cu Moscova, în timp ce se află într-o poziție de slăbiciune. Deși pare straniu Kievul nu a informat partenerii internaționali, care ar fi putut să-i descurajeze. În timpul operațiunilor anterioare, cum ar fi ofensiva de vară a Ucrainei din 2023 sau al doilea raid în regiunea Belgorod din Rusia în primăvara lui 2024, forțele ruse au părut bine poziționate în avans, cu cunoștințe detaliate despre planificarea ucraineană.

În acest caz, nu au existau unități rusești pre-poziționate să răspundă și nicio rezervă operațională care să poată reacționa. În ofensiva de la Harkov din 2022, care a fost planificată de generalul Oleksandr Sirski, unitățile ucrainene au folosit viteza, semănând confuzie în timp ce ”zburau” pe drumuri prin mai multe orașe.

Dezorganizare în armata Rusiei

Eforturile timpurii ale Rusiei de a trimite întăriri au fost contracarate cu lovituri ale Sistemului de Artilerie de Înaltă Mobilitate (HIMARS), distrugând coloane de trupe rusești care erau neglijente în poziționarea lor. Răspunsul inițial al Rusiei a fost tipic pentru incapacitatea conducerii militare de a răspunde la situații dinamice.

Desigur, efectuarea unor lovituri profunde mai ample ar ajuta Ucraina. Deteriorarea fabricilor sau a infrastructurii din interiorul Rusiei ar putea ajuta la creșterea moralului Ucrainei, de exemplu, așa cum a făcut un bombardament american, lipsit de forță, împotriva Tokyo în 1942 pentru moralul american în al Doilea Război Mondial (operațiunea denumită Raidul Doolittle). Dar acum, ca și atunci, operațiunea nu va transforma situația militară de pe teren. Dacă Occidentul își ridică restricțiile asupra capacității ucrainene de lovitură profundă, este puțin probabil ca consecințele să includă o schimbare decisivă în traiectoria războiului.

Aranjamentele de comandă și control sunt, de asemenea, confuze în această parte a Rusiei, unde responsabilitățile dintre Districtul militar Moscova, forțele aparținând Districtului militar Leningrad, Serviciul Federal de Securitate și alte organizații se suprapun. Spre deosebire de Ucraina, unde câmpul de luptă este împărțit între grupări regionale, Rusiei i-a luat ceva timp pentru a decide cine supraveghează răspunsul general, național, față de cine comandă efortul militar.

Scenarii pentru ucraineni conduse de întrebarea: ce ar fi fost dacă?

Cel mai bun scenariu este că forțele ucrainene vor ține Rusia la câștiguri relativ minore în Donețk și vor păstra Kursk cu un angajament de forță durabil. Ofensiva ar putea duce, de asemenea, la schimbări în politica occidentală privind utilizarea armelor de lovitură cu rază lungă de acțiune și ar putea infuza energia atât de necesară în gândirea Occidentului cu privire la calea de urmat în acest moment al războiului.

Scenariul cel mai rău este că, peste câteva luni, Ucraina va fi pierdut porțiuni semnificative de pământ în estul său și nu va păstra niciun teritoriu în Kursk pe care să-l poată folosi ca monedă de schimb.

Cu cât Ucraina avansează mai adânc în Rusia, cu atât este mai mare riscul de supraextindere a frontului. Ucraina a avut opțiuni alternative în această etapă a războiului. S-ar fi putut concentra pe apărare și ș-ar fi putut reconstitui forțele sale extinzând în același timp loviturile la distanță lungă împotriva Rusiei. Capabilitățile nou dezvoltate ale Ucrainei pun tot mai mult în pericol infrastructura militară și economică a Rusiei.

Noii soldați voluntari și înrolați ai Ucrainei ar fi putut fi trimiși să reumple brigăzile care dețin primele linii. Recruții ar fi fost folosiți pentru a construi noi formațiuni.

Rusia a atins apogeul avantajului său material

Dacă Ucraina s-ar fi concentrat pe apărare, ar fi avut șanse mari să epuizeze ofensiva rusă în timp ce rezolvă problemele cu forța militară și să stabilizeze primele linii până la iarnă. În acel moment, Kievul ar fi putut să-și evalueze opțiunile. Ucraina ar fi pierdut totuși teritoriu în Donețk, dar ar fi oprit ofensiva rusă și ar fi ținut, probabil, unele dintre orașele în prezent în pericol.

Rusia a atins apogeul avantajului său material, astfel încât riscul unei implicări majore rusești era în scădere, iar Moscova ar fi putut fi ținută la câștiguri incrementale. Atunci Ucraina ar fi putut lansa o ofensivă precum cea de la Kursk în 2025 în circumstanțe mult mai favorabile. Limitările rusești în ceea ce privește echipamentele și forța de muncă ar fi devenit flagrante, iar Ucraina ar beneficia de brigăzile nou formate până în acel moment, reducând riscul general în alocarea forței. Niciuna dintre aceste opțiuni nu era fără riscuri sau fără costuri.

Strategia militară este despre alegeri. Ofensiva de la Kursk a fost creativă. O bună parte din viitor depinde și de ceea ce se întâmplă nu doar la Kursk, ci și în bătăliile pentru orașele Ucrainei din Donețk. Ceea ce mă intrigă este faptul că Ucraina și partenerii săi nu au o strategie de victorie, la trei ani de război. Acesta este o problemă serioasă.

Nevoia unei strategii a victoriei în Ucraina

Fără un scop în minte, liderii de la Kiev, Washington și Bruxelles iau decizii cheie pe o bază progresivă și în cele din urmă incoerentă. Ucraina poate obține succese locale, dar nu o înfrângere completă a inamicului; la rândul lor, partenerii occidentali ai Kievului tind să se gândească doar la următoarea tranșă de provizii militare.

Fără o imagine strategică, va fi dificil să menținem moralul și voința de a lupta în Ucraina și nu numai. Flancul estic rămâne amenințat în continuare atât de propaganda rusească, de operațiunile hibride ale rușilor, de declarațiile belicoase de folosire a armelor nucleare tactice, declarații care înspăimântă și țin o presiune psihologică asupra cetățenilor și de provocările Kremlinului de modificare a granițelor. Trebuie să revizuim strategiile și să ne propunem o cale pe termen lung spre oprirea imperialismului rusesc altfel Estul se va schimba iar noi români și polonezii am mai trăit vremuri sub ruși.