Netanyahu mizează pe război. Moartea lui Yahya Sinwar nu va aduce pacea în Orientul Mijlociu

Război în Israel Sursa foto: X

Benjamin Netanyahu nu va renunța la războiul împotriva Hezbollah și Hamas, în Orientul Mijlociu. Experții sunt sceptici în legătură cu finalul conflictului început în urmă cu mai bine de un an.

Speranţele celor care credeau că uciderea liderului Hamas, Yahya Sinwar, va duce la încheierea războiului s-au năruit. Premierul israelian nu pare dispus să dea prea multe șanse încheierii păcii.

Benjamin Netanyahu încurajat să continue războiul

Armata israeliană l-a eliminat pe liderul Hamas, Yahya Sinwar, într-o operațiune în Gaza. Informația a fost confirmată de mai mulți oficiali de la Tel Aviv, inclusiv de Benjamin Netanyahu. Sinwar este considerat creierul atacului din 7 octombrie 2023, care a declanşat războiul din Gaza. El a fost ucis miercuri.

Războiul nu se va încheia prea curând, a anunțat el. De altfel, familiile ostaticilor israelieni au declarat că uciderea lui Sinwar este o realizare, însă este nevoie de eliberarea rudelor aflate în Gaza.

Nici în Liban situația nu pare că se apropie de finalizare. Armata israeliană a anunţat vineri că l-a ucis şi pe Muhammad Hassin Ramal, comandantul Hezbollah din zona Tayibe din sudul Libanului. Hezbollah a promis să-şi intensifice luptele împotriva Israelului. Iranul, susţinătorul Hezbollah a declarat că „spiritul de rezistenţă” va fi întărit după moartea lui Yahya Sinwar, în Gaza.

Toate acestea, la care se adaugă promisiunile lui Netanyahu de a continua războaiele în Gaza şi Liban au spulberat speranțele de pace. Conflictul din Orientul Mijlociu este departe de a se încheia, conform Reuters.

Nethanyahu. Sursa foto: Instagram

Occidentul vrea pace în Orient

Joi seara, Netanyahu a calificat uciderea lui Sinwar drept o piatră de hotar. El a promis că va continua războiul, care în ultimele săptămâni s-a extins la o invazie în sudul Libanului şi la bombardarea unor mari porţiuni din ţară. Luptele vor continua până când vor fi eliberați ostaticii deţinuţi de Hamas. El a continuat, spunând că există oportunitatea de a oprit Axa Răului, formată din Iran și aliații săi din regiune.

„Războiul, dragii mei, nu s-a terminat încă (...) Avem în faţa noastră o mare oportunitate de a opri Axa răului şi de a crea un viitor diferit”, a spus Benjamin Netanyahu israelienilor.

Declarațiile sale vin în contradicție cu cele ale liderilor occidentali. Între aceștia, președintele american Joe Biden a declarat că moartea lui Sinwar oferă o şansă pentru încheierea conflictului. Statele Unite doresc să înceapă negocierile pentru încetarea focului şi să asigure eliberarea ostaticilor. Oficialii americani susțin că Sinwar s-a opus oricărei negocieri de pace.

„Acest obstacol a fost în mod evident înlăturat. Nu pot prezice că acest lucru înseamnă că oricine îl va înlocui (pe Sinwar) va fi de acord cu o încetare a focului, dar elimină ceea ce a fost în ultimele luni principalul obstacol în calea obţinerii uneia”, a dezvăluit purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Matthew Miller.

Experții nu cred că Netanyahu va opri conflictul

Un diplomat de rang înalt, aflat în Liban, estimează că moartea lui Sinwar nu va pune capăt războiului, așa cum sperau mulți. Netanyahu nu va renunța la război, în ciuda eforturilor făcute de Statele Unite în favoarea încheierii păcii

„Am sperat cu adevărat în tot acest timp că dacă scăpăm de Sinwar, va fi punctul de cotitură, în care războaiele se vor încheia, în care toată lumea va fi pregătită să lase armele jos. Se pare că ne-am înşelat încă o dată”, a declarat diplomatul.

În opinia acestuia, Statele Unite au eșuat în negocierile pentru încetarea focului cu Hamas şi Hezbollah. Israelul continuă războiul, iar inamicul său de moarte, Iranul, nu pare capabil să-i facă față. Cu atât mai mult cu cât armata israeliană și Benjamin Netanyahu  se bazează pe armele americane.

Conflictul a provocat primele confruntări directe Iran - Israel, inclusiv atacuri cu rachete asupra Israelului în aprilie şi la 1 octombrie. Netanyahu a promis să răspundă la atacul din octombrie. Iar Statele Unite a presat Israelul să nu lovească instalaţiile energetice sau nucleare iraniene.