Nervi întinși pentru șoferi. Pietonii nu mai sunt pedepsiți dacă folosesc telefonul în timpul traversării
- Mihnea Talau
- 8 octombrie 2021, 15:17
Hotărârea de guvern publicată joi în Monitorul Oficial și care actualizează Regulamentul de aplicare a Codului rutier a venit cu o mare surpriză. De acum, pietonii nu mai sunt pedepsiți dacă folosesc telefonul în timpul traversării.
Din textul publicat în Monitorul Oficial, prevederea respectivă a dispărut.
O prevedere din proiectul de modificare a Regulamentului de aplicare a Codului Rutier asigura sancționarea pietonilor care folosesc telefonul mobil în timpul traversării străzii sau ascultă muzică în căști, nefiind astfel atenți la trafic. Amenzile prevăzute pentru aceste abateri erau cuprinse între 290 și 435 de lei (2-3 puncte-amendă). Totuși, textul final al HG 1075/2021 nu mai conține aceste măsuri, ceea ce înseamnă că autoritățile s-au răzgândit și au renunțat la ele.
Potrivit proiectului inițial, pietonilor li s-ar fi interzis „să efectueze activități de natură a le distrage atenția atunci când se angajează în traversarea drumului public”. În nota de fundamentare ce a însoțit hotărârea în faza de proiect era dată ca exemplu utilizarea telefonului mobil, „fie că se vorbește sau se scriu mesaje (distragere mentală), se ascultă muzică (distragere auditivă) sau se accesează diverse aplicații de ghidare precum hărți (distragere vizuală)”, scrie promotor.ro.
Pietonii nu sunt pedepsiți dacă folosesc telefonul în timpul traversării
Probabil, guvernanții au considerat dificil de pus în practică aceste sancțiuni, mai ales că textul aduce multă ambiguitate și lasă loc la interpretări.
Chiar și așa, Codul rutier menționează mai multe interdicții pentru pietoni, menite a scădea riscul de a fi implicați într-un accident.
Iată care sunt aceste interdicții:
- să se angajeze în traversarea drumului public atunci când se apropie un autovehicul cu regim de circulație prioritară care are în funcțiune semnalele speciale de avertizare luminoase și sonore; - să traverseze partea carosabilă prin față sau prin spatele vehiculului oprit în stațiile mijloacelor de transport public de persoane, cu excepția cazurilor în care există treceri pentru pietoni, semnalizate corespunzător; - să prelungească timpul de traversare a drumului public, să se oprească ori să se întoarcă pe trecerile pentru pietoni care nu sunt prevăzute cu semafoare; - să traverseze drumul public prin alte locuri decât cele permise; - să ocupe partea carosabilă în scopul împiedicării circulației; - să traverseze calea ferată atunci când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori când semnalul luminos sau acustic interzice trecerea; - să circule pe pistele pentru biciclete, amenajate și semnalizate corespunzător.
Hotărârea de guvern publicată joi în Monitorul Oficial a marcat, printre altele, operaționalizarea regulilor pentru circulația trotinetelor electrice, cu sancțiunile corespunzătoare. Acestea fuseseră enunțate în urmă cu un an, dar nu au putut fi aplicate fără actualizarea Regulamentului de aplicare a Codului Rutier.