Primele „zebre” din istoria umanității par să fi apărut în Imperiul Roman. Dovadă stau descoperirile făcute în orașul Pompeii. Evident, atunci nu existau problemele pe care le avem astăzi în trafic. Canalizarea orașelor era asigurată, însă, de o rețea la suprafață, așa că, pentru a facilita deplasarea pietonilor, perpendicular pe canale au fost așezate șiruri de blocuri de piatră dreptunghiulare. Pietonii puteau țopăi astfel de pe o piatră pe alta peste apa urât mirositoare.

Un „semafor” acționat manual și cam periculos

Primul oraș modern care s-a arătat preocupat de siguranța pietonilor a fost Londra. În 1868, inginerul John Peak Knight a inventat un fel de semafor luminat cu gaz, care era ridicat şi coborât manual de un poliţist. Primul „semafor” de acest fel a fost instalat în apropierea Podului Westminster, mai precis la intersecția Great George Street cu Bridge Street
La ideea lui Knight s-a renunțat, însă, destul de repede, după ce unui polițist i-a explodat „semaforul” în mâini.

Balizele portocalii ale lui Belisha

Dezvoltarea industriei automobilistice și apariția simultană a maniei vitezei au făcut ca treptat traficul din Londra să devină extrem de periculos, iar traversarea unei străzi- o adevărată aventură.
Trecerile de pietoni au fost inițial introduse în lege în Marea Britanie prin Legea privind circulația rutieră din 1934. Ele au fost prima dată folosite pe 12 iunie 1934. La acea dată, trecerile de pietoni erau marcate cu linii punctate trasate pe carosabil. Pentru a face aceste treceri de pietoni vizibile pe timpul nopții, ministrul britanic al transporturilor din acea vreme le-a prevăzut cu o pereche de stâlpi vopsiți cu dungi negre și albe dungi care susțineau o lumină intermitentă de culoare portocalie- Balizele lui Belisha.

 

Primele „zebre” se nasc greu

Primul care a folosit cuvântul „zebră” pentru trecerile de pietoni pare să fi fost deputatul britanic James Callaghan. În 1948, acesta a vizitat biroul de transport și cercetare rutieră al Marii Britanii, care tocmai lucra la o nouă idee pentru a face trecerile de pietoni mai sigure. După ce i s-a arătat desenul alb-negru cu care urmau să fie marcate trecerile, Callaghan a remarcat că seamănă cu o zebră.

Trecerile depietoni au fost testate mai întâi pe o mie de străzi din Marea Britanie în 1949. Cum rezultatele au fost mulțumitoare, zebrele au fost introduse oficial din 1951. Li cum ideile bune se răspândesc repede, încet-încet ”zebrele” au fost adoptate de toată lumea.