EXCLUSIV. Actorul şi scriitorul Christopher Kennedy Lawford, nepot al preşedintelui american John F. Kennedy, povesteşte, pentru EVZ, cum a fost aruncat în vârtejul drogurilor şi cum a devenit ambasadorul dependenţilor de stupefiante al ONU.

Acum aproape 50 de ani, pe 4 iunie 1961, preşedintele american John Fitzgerald Kennedy, alintat de concetăţenii săi JFK, se întâlnea cu Nikita Hruşciov, liderul URSS, la Viena. Întâlnirea avea să marcheze o epocă, prelungind Războiul Rece, în urma unor discuţii încordate, la finalul cărora JFK a exclamat: "Va fi o iarnă lungă şi rece". Mărturii recente publicate aduc ipoteza că preşedintele american, din cauza unor dureri insuportabile, era, în miezul acestor discuţii de la Viena, drogat cu amfetamine şi analgezice puternice.

50 de ani mai târziu, pe 24 martie, aceeaşi Viena, un alt Kennedy, o altă întâlnire – Comisia pentru Stupefiante a ONU (CND). Nepotul preşedintelui Kennedy, Christopher Kennedy Lawford (actor, scriitor, fiul surorii lui JFK, Patricia) povesteşte deschis, amabil cum a luptat cu drogurile şi ce au însemnat ele în viaţa sa. Din noua sa poziţie de ambasador pe problema narcoticelor a Biroului pentru Criminalitate şi Droguri al ONU (UNODC) are multe de explicat. După asasinarea "unchiului Jack" şi a "unchiului Robert" Kennedy (senator şi procuror general al SUA), tânărul de doar 12 ani Christopher intra în lumea substanţelor interzise. "Găseşti un mod de a scăpa de durere", spune azi Christopher Kennedy Lawford, într-un interviu pentru "Evenimentul zilei".

Stereotipurile legate de dependenţa de droguri trebuie combătute, adaugă acesta. "Pentru mulţi, drogaţii sunt doar indivizi răi, murdari, din colţul străzii. Nu asta suntem!", spune ambasadorul UNODC. INTERVIU

"Moartea unchilor mei mi-a spulberat familia"

Evenimentul zilei: Tocmai aţi fost numit ambasador al Biroului pentru Droguri şi Criminalitate al ONU(UNODC) . Ca fost dependent de droguri, cum vă face asta să vă simţiţi? Christopher Kenndy Lawford: Eu sunt într-un proces de recuperare după droguri de 25 de ani. Am muncit mult cu alcoolici şi dependenţi de droguri, dar o făceam în linişte, fără expunere. Sunt foarte mulţi oameni care fac voluntariat sau muncesc pentru asta, peste tot în lume, în tăcere. Salvează vieţi peste tot în lume. Dar nu o fac însă la acest nivel. Eu n-aveam nicio intenţie să ajung susţinătorul oricărei mişcări. Dar, la fel, n-am avut nicio intenţie nici să devin un drogat. Aveam 12 ani când mi s-a întâmplat asta, iar acum am 55. E o mare onoare să fii numit ambasador al ONU. Acum câţiva ani am scris o carte de memorii. Am scris-o ca literatură, nu ca o lucrare de susţinere a veunei mişcări anti-drog, ca un avocat. Scriitorul Norman Mailer a spus că sunt singurul din familia Kennedy care ştie să scrie. Lucru care mi-a înfuriat familia, dar a fost drăguţ din partea lui. Oricum, după ce am lansat acea carte, o avalanşă uriaşă de oportunităţi şi de nevoi din partea unor oameni a venit peste mine. Iniţial eu am zis că nu o să fiu poster-boy pentru dependenţii de droguri. Nu am zis asta pentru că îmi pasă de mine, nu dau doi bani pe ce cred oamenii despre mine. Dar atunci eram interesat de alte lucruri. Şi abia ulterior am aflat ce muncă incredibilă se depune aici. Până atunci nici măcar nu ştiam că UNODC există! Până acum doi ani, nu ştiam.

Multe dintre politicile ONU privind drogurile ţin de prohibiţie, de măsuri poliţieneşti, până la urmă. Ca fost consumator, nu contravine asta cu modul dumneavoastră de gândire privind dependenţa? ONU a ajuns departe în ce priveşte mesajul pe care îl transmite în legătură cu asta. Acum se vorbeşte că dependenţa este o boală, se vorbeşte de drepturi ale omului, despre dimensiunea umană a dependenţei. Acest vocabular nici măcar nu exista acum cinci ani. Este clar o schimbare aici, sunt absolut pentru aceasta. Dacă ar fi vorba doar de prohibiţie şi trafic de droguri, nu aş mai fi aici.

V-aţi gândit vreodată de ce v-aţi apucat de droguri? Când am început aveam 12 ani. Mie îmi place să spun că am fost produsul unei furtuni perfecte a dependenţei. Era în genele familiei mele. Ambii părinţi au fost alcoolici, irlandezi, englezi, mult alcoolism. Aşa e şi în Europa de Est, de altfel. E o componentă genetică în asta. Iar ştiinţa o demonstrează: sunt oameni care au această predispoziţie genetică. Eu am început să iau droguri în 1969. Era o cultură diferită, toată lumea încerca diverse lucruri, droguri, toată lumea o făcea. Eram în clasa a opta, în campusul şcolar. Cealaltă componentă a fost contextul meu personal. Eram produsul unui divorţ, ambii mei unchi (John Fitzgerald Kennedy – fost preşedinte SUA - şi Robert Kennedy – fost procuror general al SUA – n.r.) au fost asasinaţi. Au fost ucişi în public.

Asasinatele au avut aşa un impact asupra dumneavoastră încât aţi recurs la droguri? Au avut impact, e o traumă. Moartea unchilor mei mi-a spulberat familia. Iar noi, cei tineri... Şi nimeni nu vorbea despre asta, nimeni nu a procesat de fapt ce s-a întâmplat atunci. Nici măcar nu pot descrie cum a fost. Dar înţeleg toate lucrurile astea prin care trec toţi copiii aceştia din Afganistan, din Bosnia, din Serbia, din părţi ale Africii. Sunt lucruri inimaginabile! Şi prin ce am trecut noi, cei tineri din familie, a fost tot inimaginabil. Pentru că asasinatele asupra unchilor mei au fost practic crime în public! Crime despre care nu vorbeam cu nimeni. Şi apoi a trebuit să ne prefacem, "O, Doamne! Sunt figuri publice, aşa că nu putem spune că sunt doar ai noştri". Aşa că, fiind copil, ce faci cu aşa o situaţie? Găseşti un mod de a scăpa de durere. Eu nu ştiam ce fac. Aşa că atunci când prietenii mi-au oferit droguri, am spus "Nu" luni de zile. Până într-o zi, când am spus "Da". Şi mi-a schimbat viaţa, din cauza genelor din familia mea. Sunt eu vinovat de asta? Nu ştiu ce să spun. Adică, eu cred în responsabilitate, cred în răspundere şi cred că ne stă în putere tot ce ţine de noi. Cred că dependenţii trebuie să ştie că lor le stă în putere să facă ceva în legătură cu viaţa lor. Nu numai în ce priveşte boala lor, ci şi în ce priveşte viaţa lor după recuperare.

Ce presupune de fapt asta? Înseamnă să înveţi să te porţi, să înveţi meserii, să înveţi să fii un membru al societăţii. Şi dacă nu poţi face asta, nu te poţi aştepta de la ceilalţi să aibă grijă de tine. Nu avem resursele astea! Înţeleg că ăsta e punctul meu de vedere, nu al UNODC. Dar, pentru că am trecutul pe care îl am, ştiu că te vei lovi cu capul de perete mult timp dacă oamenii nu sunt dispuşi să facă singuri ce trebuie să facă, dacă nu vor să se ajute singuri.

TRECUT. Micul Christopher, surprins alături de „unchiul Jack”, un președinte care a făcut istorie și a sfârșit tragic

"Unde ar fi fost Bill Clinton fără Monica Lewinski?"

Pot dependenţii din familii obişnuite să găsească ajutor la fel de uşor cum aţi găsit dumneavoastră? Trebuie să înţelegem că s-a schimbat mult percepţia. Copiii mei au azi aceleaşi gene ca şi ale mele.

Vă temeţi pentru ce alegeri ar putea să facă şi ei în privinţa drogurilor? Absolut. Eu am divorţat când copiii mei erau tineri. Iar fiica mea a devenit şi ea dependentă la rândul ei. Acum este "trează", mulţumesc lui Dumnezeu! Dar ei aveau acces la informaţii şi oportunităţi pe care eu nu le-am avut. Ei au avut un tată care a venit la ei şi le-a spus "Aşa stă treaba!", îmi ştiu povestea, cum am fost în tratament. Asta a schimbat mult termenii în care se comportă acum o familie în faţa unei astfel de boli şi de cum trebuie să se îngrijească. Dependenţa este o boală de familie. Dacă ai un dependent în familie, nu înseamnă că doar el e bolnav.

Astăzi există documentare în care se vorbeşte că unchiul dumneavoastră, JFK, lua amfetamine când a fost preşedinte... Ăsta e un alt aspect. Eu încurajez oamenii să se gândească la personalităţile istorice care au fost alcoolici sau dependenţi şi care au fost senzaţionali! Unde ar fi fost Bill Clinton fără Monica Lewinski? Unde ar fi Marea Britanie fără Winston Churchill şi unde ar fi el fără alcool?

Îl ajutau drogurile pe John F. Kennedy? Habar n-aveam! Dar cu siguranţă că oamenii ăştia mari aveau probleme. Eu eram prin preajma unchiului meu, dar aveam opt ani când era preşedinte. Aşa că nu aveam idee ce făcea. Aud poveştile, dar nu citesc ce apare despre asta în public. E vorba de familia mea şi nu vreau să comentez despre asta. Dar un lucru e clar: există mari oameni care fac lucuri uluitoare, dar care sunt probabil chinuiţi pe multe niveluri, care au probleme cu dependenţa. Că e vorba de depenedenţă de droguri, de sex, de alcool. Iar noi de abia acum începem să conştientizăm asta.

Deci, drogaţii nu sunt doar nişte indivizi "murdari", "proşti", cum crede multă lume... Păi, eu sunt un drogat ("junkie", engl. – n.r.). Par murdar şi prost? (râde)

Este, totuşi, un stereotip foarte răspândit. Înţeleg asta. Dar eu asta îi invit pe oameni să facă. Trebuie să luptăm împotriva stereotipurilor. Nu putem să zicem: "Ah, înţeleg de ce gândeşti asta". Trebuie spus că cine gândeşte asta o face din ignoranţă şi prostie, că nu ştie altceva. Şi că nu ai voie să te implici politic sau să dictezi ceva din ignoranţă. Dacă ştii ceva despre asta, putem vorbi. Dar cine vrea să discute cu mine, de exemplu, despre boala asta, ar fi bine să ştie ceva despre ea! Altfel, mai bine tace! (râde)

ÎN VIZITĂ. Împreună cu „vecinul” cubanez Fidel Castro, un lider comunist mereu în opoziție cu politica unchiului JFK

DESPRE DEPENDENŢĂ

"E o boală complicată. Nu poţi să te duci, să iei o pastilă şi totul să fie bine"

Din postul dumneavoastră veţi încerca să schimbaţi anumite lucruri cum sunt cele din Federaţia Rusă, de exemplu, unde este refuzat tratamentul cu substituţie cu metadonă la dependenţii de heroină? Uite ce e: nimic din ce aş putea eu să fac sau să spun nu va putea influenţa ce decizii se iau la Moscova. Dar voi fi o voce care va spune: "Uite, dacă voi sunteţi serioşi în legătură cu asta, puteţi acorda şansa dependenţilor din ţara voastră să arate ca mine!". Ce vreau să spun e că dacă eu intru acum într-o încăpere, se spune: "Stai aşa! Eşti un Kennedy, ai o diplomă de Drept, ai fost dependent de heroină, apoi ai devenit actor, acum eşti ambasador ONU, ai scris trei cărţi…" şi nu se potriveşte cu ce cred ei că sunt dependenţii de droguri. Pentru mulţi, drogaţii sunt doar indivizi răi, murdari, din colţul străzii. Nu asta suntem! Suntem un grup de oameni diferiţi. Din foarte multe locuri şi straturi ale societăţii. Suntem societatea însăşi! Un procent din ea. Şi când oamenii vor înţelege asta, când vor înţelege natura acestui fapt, nu vor putea să mai nege terapia prin substituţie.

Credeţi că faptul că UNODC e condus de un rus, Yuri Fedotov, va împiedica acest proces? Aţi discutat cu Yuri Fedotov despre asta? Am discutat puţin despre asta. Domnul Fedotov a fost inclusiv într-un minister. E un tip deştept. E un bun diplomat. E un tip care probabil poate să-l găsească la telefon pe Valdimir Putin! Bine, nu să-i spună ce să facă, dar poate avea un efect. Lucrurile astea se fac însă în timp.

Dar la acest moment aveţi o viziune diferită faţă de cea a Rusiei... Aş spune mai degrabă că întreg UNODC are un alt punct de vedere decât Rusia în ce priveşte tratamentul cu substituţie. Şi toată lumea discută cu toată lumea, încercăm să schimbăm situaţia, pentru că avem dovezi că substituţia cu metadonă poate fi de foarte mare ajutor în ce priveşte scăderea riscului de îmbolnăvire şi al criminalităţii. Lăsând la o parte că îi faci pe oameni să se simtă comfortabil cu sistemul. Adică, nu e o terapie ideală, e ieftină, poate fi administrată, ştim cum funcţionează.

Statisticile arată că funcţionează... Dar sunt şi cazuri când nu merge. Există dependenţi pe mai multe tipuri de droguri, la ei e dificil. Eu am fost pe metadonă. Ştiu ce pot face oamenii când sunt aşa. Există doar un procent din consumatori care o iau cum trebuie, fără să mai ia şi alte droguri. Aşa că şi ceilalţi au un punct de vedere, înţeleg perfect! Cei mai mulţi privesc aşa problema cu lipsa tratamentului cu substituţie: "Privaţi dependenţii de drepturile lor!". Ei, bine, poate că aşa e, poate că nu. E complicat. Şi trebuie să ajungem cu toţii la un punct comun, unde să vedem cum facem să garantăm drepturile omului, să garantăm accesul la tratament.

"O perspectivă interesantă", din Africa

De ce la întâlniri internaţionale, cum este Comisia pentru Stupefiante a ONU, nu vezi prea multe ONG-uri din ţări cu probleme, din Africa sau Asia? E clar că multe din aceste locuri pur şi simplu nu au resursele necesare.

Unii ar spune că aceste întâlniri ajung să arate ca unele pentru comunitatea albă, vestică. Adică ţările în curs de dezvoltare nu sunt bine reprezentate? Nu cunosc foarte bine această cultură, dar, ca un punct de vedere personal, nu cred că greşeşti. Şi cred că asta e o problemă. Am fost la o întâlnire cu mai multe ONG-uri şi era un bărbat din Africa acolo care a spus la un moment dat că ne mişcăm prea repede pentru ei. Că trebuie să mai încetinim şi să luăm în considerare şi alte culturi. Şi m-am gândit "Uau, e o perspectivă atât de interesantă!".

Contactul cu realitatea... Nu doar realitatea. Am putea să învăţăm de la aceşti oameni. Este informaţie preţioasă, din punctul de vedere al procedurii ce ar trebui urmată.

Şi cum aţi putea să-i organizaţi mai bine? Avem destule probleme încercând să ne organizăm pe noi! La un moment dat, totul va ajunge la bani. Acum, tot ce ne costă se ridică la sume astronomice. Boala asta a drogurilor, am spus-o şi în discursul meu, costă ţara mea 600 de miliarde de dolari pe an. Crezi că sunt de ajuns, pentru ce înseamnă cererea faţă de programele de reducere a riscurilor? Nu, cu siguranţă! Niciodată nu va fi de ajuns. Pentru că e o boală complicată, nu poţi să te duci, să iei o pastilă şi totul să fie bine. Mie mi-a luat zece ani ca să mă "curăţ". Şi eu sunt dintre cei care şi-au dorit din tot sufletul asta şi care au avut şi toate resursele.

În România există multe prejudecăţi legate de dependenţa de droguri. Ca ambasador ONU pe probleme de dependenţă, veţi vizita şi Bucureştiul? Sunt sigur că există prejudecăţi acolo. Mi-ar plăcea să vin. Dar e nevoie peste tot în lume şi mă întreb cum aş putea să ajung peste tot. Europa de Est e printre puncte. Am fost cu un program pentru hepatită C în Ucraina, de exemplu, şi a ieşit ceva minunat. Mi-ar plăcea să mă întorc în Europa de Est, iubesc zona asta. Trebuie doar să-mi dau seama cum am să fac asta.

CV

Un Kennedy stă lângă Castro

Viaţa lui Christopher Kennedy Lawford s-a întins între firele politicii care au marcat şi încă îi marchează cunoscuta familie, filme de Hollywood şi activism anti-drog. Christopher este fiul surorii preşedintelui american John F. Kennedy, Patricia "Pat" Kennedy, şi al actorului Peter Lawford.

Este vărul soţiei fostului guvernator al Californiei, Arnold Schwarzenegger – de altfel, a şi avut două roluri secundare alături de star-ul filmelor de acţiune, inclusiv în "Terminator 3". Ca actor, a mai avut roluri în filme ca "The Doors" sau în serialul de televiziune "General Hospital".

Este licenţiat în artă la Universitatea Tufts, are o diplomă de Drept de la Colegiul Boston şi un masterat în Psihologie de la Şcoala de Medicină a Harvard. A publicat două cărţi ("Symptoms of Withdrawal: A Memoir of Snapshots and Redemption" – 2005, devenită bestseller "New York Times" şi "Moments of Clarity: Voices from the Front Lines of Addiction and Recovery" – 2009), în care vorbeşte şi descrie, în amănunt, printre alte aspecte din viaţa sa ca membru al familiei Kennedy, lupta pe care o duce cu dependenţa de droguri.

În timpul filmărilor pentru pelicula "Thirteen Days", bazată pe criza rachetelor din Cuba, nepotul preşedintelui Kennedy a stat lângă dictatorul Fidel Castro.

A descris într-un interviu ce a simţit: "A fost incredibil. M-am aşezat lângă omul pe care unchii mei încercaseră să-l omoare. Dar preşedintele Castro crede că, dacă preşedintele Kennedy ar fi rămas în viaţă, embargoul ar fi fost ridicat şi relaţiile ar fi devenit normale".

FAMILIE. Fostul guvernator al Californiei, Arnold Schwarzenegger, și ruda „Terminatorului”, Christopher Kennedy, activist și actor