Nepotul lui Ion Creangă, arhitect de blocuri pe bulevardul Magheru

Nepotul lui Ion Creangă, arhitect de blocuri pe bulevardul Magheru

Promotorul arhitecturii moderne în România interbelică mânca libelule în adolescenţă şi, cu trei luni înainte de a muri, şi-a uimit prietenii sărind în apa rece a lacului Snagov.

Despre Horia Creangă - principalul susţinător al modernizării arhitecturii din România - s-au scris până acum două cărţi. Cea de-a doua, parţial întocmită pe seama celei dintâi, a avut o circulaţie aproape clandestină şi a văzut lumina tiparului în 1992, când se aniversau 100 de ani de la naşterea arhitectului.

Cea dintâi, tipărită în 1980, a fost scrisă de Radu Patrulius, un profesor care a strâns în volumul său mărturii ale contemporanilor lui Horia Creangă, decupaje din presa interbelică şi cercetări pe care istorici literari, precum George Călinescu sau Şerban Cioculescu, le făcuseră despre descendenţii povestitorului născut la Humuleşti. Arhitectul Horia Creangă a fost nepotul scriitorului Ion Creangă: tatăl lui, Constantin, era fiul autorului "Amintirilor din copilărie".

Primul volum se opreşte mult asupra omului. Cel de-al doilea încadrează strict opera.

Ne puteți urmări și pe Google News

Horia Creangă a luptat pe frontul Primului Război Mondial, a căzut prizonier, a urmat studiile la Bucureşti, le-a absolvit la Paris, a avut doi copii şi a murit în plină putere de creaţie, la 51 de ani.

A proiectat Cinematograful Patria şi blocul de deasupra lui - primul turn de pe Bulevardul Magheru, clădirea ARO din Braşov, Palatul Culturii din Cernăuţi, Halele Obor, fabrici ale Uzinelor Malaxa, o şcoală, locuinţe sociale, stadionul de sport al ANEF (ajuns să fie strivit sub Casa Poporului), multe imobile de raport şi o pleiadă de vile particulare, în Bucureşti şi aiurea, pe care arhitecţii prezentului le venerează, pentru simplitatea şi originalitatea lor, ca pe nişte temple pierdute în labirintul baroc al oraşelor de astăzi. 40 este numărul aproximativ al imobilelor proiectate de echipa de arhitecţi coordonată de Horia Creangă

URIAŞUL MELANCOLIC

Era extrovertit, îşi prepara bomboane fondante şi se îndoia de sine însuşi

Horia Creangă a avut, încă din a dolescenţă, o statură robustă şi o natură contradictorie. Era croit pentru sport, "tare la oină, mare jucător de fotbal", dar talentat şi la desen - potrivit volumului semnat de Radu Patrulius. Era volubil, dar ferecat în el însuşi, când venea vorba de propria persoană. Vivace şi expansiv, dar melancolic şi predispus la introspecţii severe.

S-au păstrat amintiri cu momentele în care Horia Creangă - cam sărac, trăgând greu de pe urma lipsei de chibzuinţă a părintelui - înghiţea libelule, luându-le banii celor care, ţinând pariuri, se îndoiau de curajul lui de a mesteca şi a da pe gât insectele prinse întâmplător. Odată, când stârnise un scandal cu reverberaţii dincolo de zidurile şcolii, Ermil Pangrati, rectorul Facultăţii de Arhitectură, l-a exmatriculat pentru două săptămâni. Pe front, prins de nemţi după o bătălie purtată în Apuseni, Horia Creangă a ajuns în lagărul Stralsund, de pe ţărmul Mării Baltice. Văzând cum sunt umiliţi ceilalţi prizonieri, ar fi spus, fără să aştepte vreun comentariu de la cei din jur: "Mi-e scârbă de omenire".

La terminarea războiului, în 1919, Creangă a luat hotărârea să-şi continue studiile la Paris. După o expoziţie de acuarele, ţinută la Ateneul Român - în încercarea de a-şi suplimenta economiile, s-a îmbarcat, alături de viitoarea lui soţie, pe un vas care l-a dus la Marsilia. A călătorit pe puntea clasei a treia, iar din portul de la Mediterană a luat trenul spre capitala Franţei. Aici, după un an, l-a ajuns din urmă fratele lui mai mic, Ionel, care a urmat tot cursurile de arhitectură.

SCHITU MĂGUREANU 19. Una dintre primele clădiri de raport proiectate de frații Horia și Ionel Creangă, în 1929, se află în apropierea Grădinii Cișmigiu (foto: Alexandru Buturugă)

După absolvire, lucrând la atelierul unui reputat profesor, Creangă trimitea scrisori acasă: "Sunt sortit să fiu doar un ucenic. Viaţa nu merită să fie trăită". Era foarte apreciat, dar se simţea steril şi inutil. Se îmbrăca modest, neîngrijit, aproape scandalizând cu neatenţia lui vestimentară.

Mulţi ani mai târziu, când sănătatea îi juca feste, privea recomandările ultimative ale doctorilor cu lejeritate. Pofta pentru mâncărurile fine îi învingea teama de o moarte grăbită. "Fusese prevenit de medici împotriva exceselor gastronomice, dar savura intens totul, de la icre la bomboanele fondante pregătite de el însuşi" - notează Patrulius în cartea sa. OPERĂ

Clădirile societăţii "Asigurarea Românească" şi goana de după cutremur

După ce s-a întors în ţară, Horia Creangă şi-a deschis un atelier la care muncea împreună cu soţia sa, Lucia Dumbrăveanu (verişoara primară a arhitectei Henriette Delavrancea, fiica lui Barbu Ştefănescu), şi cu fratele lui mai mic, Ionel. Lucrarea care i-a consacrat a fost vila din Deva a avocatului Petru Groza - proiectată în 1927, când omul politic era ministru al lucrărilor publice în al treilea guvern Averescu.

VILA LUI PETRU GROZA DIN DEVA (1927)            Foto: Remus Suciu

Următorul succes, care le-a consolidat reputaţia, a fost clădirea societăţii "Asigurarea Românească" (ARO), de pe bulevardul numit astăzi Magheru. "Meritul principal al lui Creangă este că a construit primele imobile publice moderniste din România. Clădirea ARO, aflată în centrul oraşului, este de o modernitate explozivă. Blocul Malaxa e splendid, de o eleganţă incredibilă. Nu se putea modernism mai elegant decât acesta. El a creat un model, urmat de foarte mulţi arhitecţi în anii ’30", spune Ana-Maria Zahariade, profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" şi unul dintre autorii volumului aniversar editat în 1992.

PROFESOR. Ana-Maria Zahariade este unul dintre autorii volumului aniversar „Horia Creangă” editat în 1992.

Pentru Asigurarea Românească, Horia Creangă a mai proiectat un imobil la Braşov - Hotelul ARO Palace, altul la Cernăuţi şi încă unul la Bucureşti, pe Calea Victoriei. Cutremurul din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940 l-a prins pe Creangă într-o excursie prin Ardeal - scrie Patrulius, consemnând amintirile lui Octav Doicescu, însoţitorul lui Creangă din acel periplu. Când a auzit că blocul Carlton se prăbuşise în centrul Capitalei, Creangă a venit într-un suflet de la Sibiu la Braşov, să vadă dacă imobilul ARO, pe care îl ridicase cu câţiva ani înainte, rămăsese în picioare. Rămăsese.

Ultimul proiect al lui Horia Creangă a fost reamenajarea sălii de festivităţi a Şcolii Centrale de Fete, devenită azi sala "Toma Caragiu" a Teatrului Bulandra. Potrivit profesorului Nicolae Lascu, coautor al volumului editat în 1992, directoarea Şcolii Centrale era Elena Malaxa, sora magnatului Nicolae Malaxa, pentru care Creangă concepuse nenumărate fabrici în Bucureşti. "Meritul principal al lui Horia Creangă este că a construit primele imobile publice moderniste din România.“ ANA-MARIA ZAHARIADE prof. dr. arhitect

CONTESTATAR

"Nu avem specific arhitectonic"

Deşi teoretiza arareori, Horia Creangă a respins întotdeauna oficializarea stilului neoromânesc - cu mulţi susţinători în acei ani - ca stil "naţional". Într-un interviu acordat revistei "Arta şi Omul", în 1935, spunea: "Un specific arhitectonic românesc nu există. O afirm cu toată convingerea, ştiind că voi fi contrazis de multe personalităţi distinse, care înţeleg să-şi manifeste în felul acesta patriotismul. Nu trebuie să ne doară constatarea, nici să ne jignească demnitatea noastră naţională. Nu ne putem potrivi cu alte popoare. Am avut un trecut zbuciumat, în care am fost sub ascultare străină.

Ţăranii erau robi, abia îşi ţineau zilele. Făceau colibe sărăcăcioase, care abia se pot numi locuinţe, (...)de al căror aspect erau uimiţi călătorii secolelor trecute. Poate că în alte condiţii economice ar fi clădit şi ei ceva trainic şi specific naţional. Dar, în aceste împrejurări, este permis să reedităm bordeiele după cum ne ajută bogata noastră imaginaţie patriotică, ridicând la rangul de stil naţional o imaginaţie care rămâne imaginaţia robiei?". În broşura „Către o arhitectură a Bucureştilor”, pe care a semnat-o alături de Octav Doicescu şi Marcel Iancu, Creangă scria: „Rolul statului în organizarea urbanistică este imens. El e chemat să (...) încurajeze lucrările bune”. Critica urbanismul incoerent, inegal, dând ca exemplu negativ turnul Palatului Telefoanelor, ridicat în 1933, şi, la vremea aceea, cea mai înaltă clădire din Bucureşti (53 de metri). Astăzi, şi turnul Telefoanelor, şi blocul Malaxa pe care el l-a proiectat pe Magheru sunt monumente istorice, alături de multe alte clădiri pe care le detesta.

"Creangă era doctrinar fără să ştie. Minte clară şi pozitivă, fără complicaţii intelectuale, dar dotat cu multă sensibilitate", l-a descris pe Horia Creangă arhitectul G.M. Cantacuzino, în panegiricul pe care i l-a dedicat în 1943.  "Un specific arhitectonic românesc nu există. O afirm, ştiind că voi fi contrazis de multe personalităţi distinse, care înţeleg să-şi manifeste în felul acesta patriotismul.“ HORIA CREANGĂ, arhitect "Preocupările urbanistice vor rămâne fără roade, dacă, fără să plece de la o concepţie unitară în arhitectură, se permit construcţiuni născute din felurite capricii, care transformă strada într-un mozaic de forme şi culori; marile bulevarde trebuie să fie ele însele monumente de simplitate unitară". HORIA CREANGĂ, arhitect PATRIMONIU. Blocul Malaxa-Burileanu, ridicat în 1935, este azi monument istoric de categoria B

ACASĂ

Tatăl, Constantin, un părinte boem

Tatăl lui Horia - băiatul lui Ion Creangă - era un tip inconstant, care s-a hotărât greu şi ce studii să urmeze, şi cu ce femeie să trăiască. Şi-a dus zilele cât a putut pe barba celebrului său părinte, tapându- l de bani când intra în impas sau când îşi reconsidera capricioasele planuri de viitor. Ion Creangă era generos cu copilul său, iar când a trecut pe lumea cealaltă, fiul a simţit nevoia să-şi plătească datoriile faţă de părinte, scriind aceste cuvinte pe banderola coroanei de flori pe care i-a depus- o la căpătâi: "Voitorului meu de bine, scump prieten şi tată".

Patrulius notează că tatăl lui Horia îşi câştiga pâinea vânzând foiţe de ţigări, făcând comerţ cu cozonaci, bragă, ceai şi prăjituri. Mama lui Horia şi-a părăsit bărbatul, cam aventuros, luându-i cu ea pe cei patru copii, două fete şi doi băieţi, şi lăsându-şi soţul în braţele unei alte femei.

Familia a trăit într-o casă modestă, din Piaţa Lahovari. Mulţi ani mai târziu, Horia avea să proiecteze un bloc în Piaţa Lahovari şi să-şi mute atelierul într-unul din apartamentele lui.

NONCONFORMISM

Moartea şi şapte cucoane

Cu trei luni înainte de a muri, Horia Creangă a sărit în apa rece a Lacului Snagov. Era aprilie 1943, ziua de Sfântul Gheorghe, iar el îşi petrecuse după-amiaza la onomastica unui prieten. A ieşit la mal cu greu, tras de prieteni. Se simţea "cumplit de rău". Martorii au observat că ceva ciudat se întâmplase în cele câteva minute pe care bărbatul le petrecuse în apă: parcă era împuţinat fizic. Avea figura schimbată.

În zilele următoare, cunoscuţii l-au sfătuit să meargă la medic, să facă investigaţii şi, într-un târziu, l-au convins să se interneze la spitalul de endocrinologie. Pe 4 iulie, Horia a plecat să-şi controleze starea de sănătate într-un sanatoriu vienez. Cartea lui Patrulius dezvăluie că pacientul nu şi-a luat, spăşit, zborul spre cura austriacă: "În ajunul plecării sale, îşi invită prietenii la Continental: o ultimă cină la care participă şi şapte cucoane frumoase".

A murit la Viena pe 1 august. Fratele lui, arhitectul Ionel Creangă, decedase cu doisprezece ani mai devreme, pe 3 martie 1931, în urma unui accident de automobil.

VILA ELISABETA CANTACUZINO (1934)

VILA BUNESCU (1932)

Citiţi şi:

  • Părintele cartierului Primăverii, medaliat la New York
  • Emil Prager: A trăit un secol. A construit un oraş