Emannuel Macron, președintele Franței, a vorbit despre unul dintre marile pericole aduse de războiul din Ucraina. O foamete care ar lovi mai întâi în Africa și Orient ar duce la un dezastru.
Emmanuel Macron, președintele Franței, a vorbit, joi, despre unul dintre efectele pe care le va avea războiul dintre Ucraina și Rusia. Există un mare risc de criză alimentară ce va fi resimțită din plin în Africa și în Orient. Liderul din Hexagon a precizat că, pentru a depăși această perioadă foarte complicată este nevoie de solidaritate.
Avertismentul lansat de președintele Franței, Emmanuel Macron
„Suntem pe cale să intrăm într-o criză alimentară fără precedent. Pentru că alte ţări din Orientul Mijlociu, din Africa, depind, pentru a-şi hrăni populaţiile, de ceea ce se produce astăzi în Ucraina in Rusia”, a avertizat președintele Emannuel Macron.
El a mai precizat că la summit-ul G7 care a avut loc joi, la Bruxelles, s-a discutat despre solidaritate în ceea ce priveşte gestionarea milioanelor de refugiaţi din Ucraina, despre solidaritate în domeniul energiei, dar şi despre solidaritate alimentară.
„Ucraina, ca şi Rusia, sunt foarte mari producători, în special de cereale. Astăzi vedem impactul în Europa, există tensiune asupra preţurilor. Există de asemenea tensiuni pe mai multe filiere, care au făcut ca Franţa şi alte state europene să reacţioneze cu planuri de rezilienţă, spre exemplu pentru a-i ajuta pe crescătorii de animale care aduceau din Ucraina hrană pentru acestea. Ne-am, confruntat deja, cu toţii, cu o creştere a preţurilor.
Egiptul, o țară hiperdependentă de importurile de cereale din Ucraina și Rusia
Dar, mai ales, suntem pe cale să intrăm într-o criză alimentară fără precedent. Pentru că alte ţări din Orientul apropiat sau mijlociul, din Africa, depind, pentru a-şi hrăni populaţiile, de ceea ce se produce astăzi în Ucraina in Rusia. Războiul din Ucraina şi alegerile făcute de Rusia, grave şi iresponsabile, fac ca ţări precum Egiptul şi multe altele în Africa, în Orient, au astăzi dificultăţi în a se aproviziona cu grâu şi, în general, cu cereale.
O ţară ca Egiptul depinde în proporţie de 80% de importuri de cereale din zona Ucrainei şi Rusiei. Vor fi dificultăţi pentru aceste ţări dar, mai ales, războiul din Ucraina (...) va crea o situaţie mai dificilă în 12-18 luni.
Această situaţie va crea o criză alimentară, situaţii umanitare foarte grave în mai multe ţări şi va avea în mod sigur consecinţe politice masive în mai multe dintre aceste state pe care le-am invocat. În faţa acestei situaţii nu putem rămâne neputincioşi, trebuie să reacţionăm”, a spus președintele.
El a mai precizat că Rusia va fi responsabilă pentru foamete, dacă acesta se va produce, subliniind că celelalte state trebuie să reacţioneze, Macron anunţă că există deja intenţia de lansare a unei iniţiative pentru a preveni această criză şi că Europa trebuie să-şi asume să producă mai mult pentru a contribui la efortul de solidaritate alimentară.