Nelu Tătaru rămâne sub control judiciar. Instanța supremă i-a respins contestația

Nelu Tătaru rămâne sub control judiciar. Instanța supremă i-a respins contestațiaDeputatul Nelu Tătaru. Sursa foto Inquam Photos / George Călin

Nelu Tătaru, fostul ministru al Sănătății, rămâne sub control judiciar, a decis Înalta Curte de Casație și Justiție. Totodată, el rămâne cu interdicția de a mai profesa ca medic într-un spital de stat.

Fostul ministru este anchetat de procurorii DNA pentru corupție, fiind acuzat că a primit bani și bunuri de la pacienți. El a fost încadrat ca medic în spitalul din orașul Huși.

Nelu Tătaru rămâne sub control judiciar

Decizia ÎCCJ este definitivă, astfel că măsura controlului judiciar va fi menținută pentru 60 de zile. Nelu Tătaru a fost plasat sub control judiciar de procurorii DNA care i-au interzis să mai profeseze într-un spital de stat. Fostul ministru liberal este acuzat că ar fi primit diferite sume de bani, de la pacienții pe care i-a îngrijit.

„Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de inculpatul Tătaru Nelu împotriva ordonanţei de luare a măsurii preventive a controlului judiciar din data de 4 noiembrie 2024, emisă în dosarul nr. 13/12/P/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi. (...) Definitivă”, se arată în minuta postată pe site-ul ÎCCJ.

Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile. Măsura, care a intrat în vigoare pe 4 noiembrie, a fost contestată de Nelu Tătaru. Aceasta cu atât ai mult cu cât anchetatorii i-au interzis să mai profeseze într-un spital de stat. El este încadrat ca medic specialist la Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian” din Huşi.

„Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care obligaţia de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea prealabilă a organului de urmărire penală şi obligaţia de a nu exercita profesia de medic în cadrul niciunei unităţi spitaliceşti din sistemul public de sănătate”, se precizează într-un comunicat DNA.

DNA

DNA. Sursă foto: Facebook

Fostul ministru primea între 100 și 500 de lei

Procurorii DNA anunțau, pe 10 octombrie, că Nelu Tătaru a fost pus sub urmărire penală într-un dosar de corupție. Fostul ministru a fost acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei. De asemenea, pacienții i-ar fi adus și diferite bunuri alimentare.

Procurorii anticorupţie au susținut că, în perioada 3 aprilie - 12 iulie, în calitate de medic specialist în cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huşi, Tătaru ar fi primit cu titlu de mită sume de bani cuprinse în general între 100 şi 500 de lei. Numărul celor care i-au dat bani, dar și produse alimentare, au arătat procurorii s-ar fi ridicat la 45 de persoane.

Mita ar fi fost pentru a-și îndeplini îndatoririle de serviciu şi anume intervenţii chirurgicale, consult ori eliberare de reţete medicale.

În același dosar, care îl vizează pe Nelu Tătaru, alte 27 de persoane sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, informează DNA.

Nelu Tătaru

Nelu Tătaru Sursa foto: captura video

Nelu Tătaru se declară nevinovat

Fostul ministru al Sănătății s-a declarat nevinovat, pe parcursul anchetei, atât la audierile DNA, cât și în Parlament. Camera Deputaților a decis să-i ridice imunitatea parlamentară lui Nelu Tătaru, la cererea DNA. Avocații săi au afirmat că nu au existat nici denunțători și nici nu a fost organizat un flagrant, în acest caz.

„Sunt nevinovat, mi-am făcut doar datoria de medic. Nu am cerut și nu am condiționat niciodată actul medical”, a declarat Nelu Tăraru.

După instituirea măsurii controlului judiciar și a interdicției de a mai profesa la stat, avocata fostului ministru, Sandra Grădinaru, a declarat că este vorba despre o încălcare a legii.

„Cele două măsuri au fost impuse pentru 60 de zile. Vom ataca măsura impusă de procurori, în condiţiile în care au fost sute de oameni la Huşi care susţin că nu au dat niciodată niciun leu doctorului Nelu Tătaru. Se continuă în construirea acestui dosar. Nu a existat niciun flagrant şi acum urmează să se mai facă audieri şi să se vadă dacă unii suspecţi recunosc sau nu recunosc, dacă au fost identificaţi sau nu”, spunea avocata.