Tătaru, primele date despre persoanele ieșite din carantină și izolare după decizia CCR

Tătaru, primele date despre persoanele ieșite din carantină și izolare după decizia CCR

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat miercuri că explozia de noi cazuri de coronavirus este și rezultatul deciziei CCR care a declarat izolarea și carantinarea neconstituționale.

 

„Ca urmare a aceste decizii, multe persoane, deși infectate, au ales să iasă din izolare și din carantină. Avem 555 de cazuri la 13.400 de teste lucrate. O cifră asemănătoare a fost pe 11 aprilie când au fost 523 de cazuri în 24 de ore”, a afirmat Tătaru.

„Suntem într-o transmitere comunitară, într-o mare relaxare și suntem într-un moment în care nu mai putem obliga internarea sau izolarea pacienților pozitivi, asimptomatici sau cu simptome ușoare și medii. Cei cu simptome severe rămân internați în spital.

Ne puteți urmări și pe Google News

În ultimele 24 de ore s-au externe 622 de pacienți. Dacă este să monitorizăm de pe 2 iulie când a fost decizia CCR, și pe data de 3 când a venit motivarea deciziei publicată în Monitorul Oficial, până astăzi peste 30.000 din cei aflați în izolare nu mai sunt în izolare și peste 1.200 din cei 3.500 aflați în carantină, nu mai sunt în carantină'', a mai spus Tătaru.

,, Sunt oameni pozitivi care au plecat din spitale în aceste 4, 5 zile și care în acest moment trebuie monitorizați în condițiile în care ei ar trbui să respecte niște indicații și anume cele de izolare la domiciliu.

Este o precauție, în contextul în care avem o lipsă de pârghii în acest moment, și mă refer la internare și izolare. Acelea făceau ca noi să limităm transmiterea comunitară. În acest moment avem o transmitere comunitară la nivelul întregii țări. Sunt zone cu transmitere mai accentuată decât altele'', a precizat ministrul Sănătății.

,, Pe litoral este o mare aglomerare umană, că vrem, că nu vrem. Și este sezonul estival. Am fost la spitalul din Constanța, unde acum se prezintă la Unitatea de Primiri Urgențe între 300 și 350 de persoane pe zi, pe timpul maximului pandemiei erau 100, 150 pe zi și se va ajunge la vârful sezonului estival la 550, 650 de persoane prezentate zilnic la UPU.

Am vrut să mă asigur că acest spital poate acoperi necesarul pe perioada de maxim și am vrut să văd stadiul spitalului de campanie, în ce măsură poate primi și operațional fiin când se poate activa, în câte ore și am aflat că în două ore este tot personalul acolo. Este deservit de personal de la Spitalul Militar.

Nu blocăm accesul spre litoral și spre stațiunile de pe Valea Prahovei. Nu suntem acolo încât să lăum astfel de măsuri. Dar suntem acolo încât să revenim cu acele recomandări. Suntem în același moment ca acum doua săptămâni, ca acum o săptămână'', a mai spus Tătaru.

,,Agenții economici trebuiau să transmită acele reguli populației. Respectând aceste reguli putem să avem o vacanță cvasi-normală. Nu vrem să ne transformăm într-un stat polițienesc. Controale, amenzi sau amenințări. Nu! Suntem într-un moment în care fiecare dintre noi avem ceva de făcut pentru a ieși din pandemie. Haideți să respectăm acest lucru, mai mult nu cerem”, a conchis ministrul Sănătății, potrivit Digi24.