Marți, Vladimir Putin a vizitat posturile de comandă ale forțelor Kremlinului care luptă în Ucraina. Imaginile au fost difuzate de televiziunea de stat rusă, însă specialiștii au observat că starea de sănătate a președintelui nu este una tocmai bună. Comportamentul acestuia a ridicat semne de întrebare.
Televiziunea de stat din Rusia a difuzat imagini cu Vladimir Putin în timpul vizitei sale la posturile de comandă ale forțelor Kremlinului care luptă în Ucraina. Președintele rus a călătorit cu elicopterul în regiunea Kherson, apoi a mers la sediul Gărzii Naționale Ruse din regiunea Luhansk.
Imaginile nu păreau să arate ceva diferit însă Judi James, expert în limbajul corpului, susține că liderul de la Kremlin era „neliniștit și tulburat”. Expertul susține că președintele rus nu mai arată ca un lider mândru și sfidător, ci mai degrabă unul sumbru și tulburat.
„Mesajul proiectat din limbajul său corporal în aceste clipuri pare să se lege cu sentimentele din recentul său discurs către națiune, adică adoptă mai degrabă comportamentul unui om tulburat, serios și sumbru decât al unui lider mândru sau sfidător.
Nu există aici nici o exhibiție de alfa sau o afișare a puterii, nici un moment pe treptele elicopterului care să semnaleze lumii sfidarea sau puterea, ci doar un cap plecat și o încruntare, plus câteva semnale subliminale de anxietate. Partea inferioară a feței sale este chiar parțial ascunsă de guler”, a spus expertul în limbajul corpului pentru express.co.uk.
Semnele făcute de Vladimir Putin în timpul vizitei în Ucraina l-a dat de gol
Judi James a studiat îndeaproape fiecare mișcare a președintelui rus și susține că unele mișcări arată că acesta se confruntă cu anxietatea. Gura lui sugerează uscăciune sau înghițire grea, iar de câteva ori este surprins bătând ușor în stomac.
„În timp ce părăsește elicopterul, se sprijină puternic pe brațul drept, astfel încât aproape întregul antebraț pare să-l sprijine pe balustrada scării, în timp ce încearcă o coborâre săltăreață. Brațul stâng este în poziția obișnuită de redundanță, o trăsătură pe care o favorizează de ani de zile.
În timp ce îl salută pe soldat, brațul său drept se trage rotund în față, în fața trunchiului său, în ceea ce pare a fi un gest de protecție. Pare dornic să își tragă jacheta în jos și execută o bătaie neobișnuită și emfatică pe stomac care sugerează o oarecare anxietate.
La coborârea din mașină, greutatea lui este puternic pe mâna dreaptă și din nou vedem cum își trage jacheta și își bate stomacul. Gura lui pare să se miște într-un mod care sugerează uscăciune sau o înghițire grea, care ar putea fi cauzată de adrenalină”, a mai explicat specialistul în limbajul corpului.
Liderul de la Kremlin, în vizită în teritoriile ocupate de Rusia în Ucraina
Vladimir Putin a purtat marți un costum închis la culoare. Nu au fost dezvăluite cu exactitate locațiile unde a ajuns președintele rus, astfel că nu se poate evalua cât de aproape a fost de linia frontului. Rusia a anexat regiunile Kherson și Luhansk, alături de regiunile Donețk și Zaporizhzhia, în septembrie, într-o mișcare care a fost respinsă de o mare parte a lumii ca fiind ilegală.
Liderul de la Kremlin a vizitat două locații, unde a felicitat militarii cu ocazia Paștelui ortodox, care a fost sărbătorit duminică, și le-a oferit icoane.
Luna trecută, Vladimir Putin a vizitat orașul port Mariupol, aflat sub control rusesc în Marea Azov, care a fost capturat de trupele rusești în luna mai, după două luni de lupte crâncene în războiul din Ucraina.