Putin i-ar putea urma exemplul lui Napoleon și să se declare împărat al Rusiei. Rușii de rând îl susțin în proporție foarte mare

Putin i-ar putea urma exemplul lui Napoleon și să se declare împărat al Rusiei. Rușii de rând îl susțin în proporție foarte mare Sursa foto: Administratia Prezidentiala

Alegerile prezidențiale din Rusia sunt programate pentru luna martie 2024. Analiștii politici se întreabă nu dacă Vladimir Putin va candida, ci procentul pe care îl va obține.

Tatiana Stanovaya un analist important a vieții politice și sociale din Rusia, susține că Vladimir Putin va câștiga la scor, alegerile prezidențiale, având în vedere procentul foarte mare de încredere de care se bucură în sondajele de opinie.

În plus, sondajele efectuate de Levada arată că, cel puțin de fațadă, rușii de rând susțin acțiunile militare în Ucraina.

Peste toate astea, o presă independentă nu există în Rusia, drept urmare, toate mesajele și toată propaganda gândită în ”laboratoarele” Kremlinului, ajung direct la populație prin intermediul posturilor oficiale de televiziune.

Ne puteți urmări și pe Google News

Opoziția politică nu există în Rusia

La momentul actual, în Rusia există câteva partide de opoziție, dar acestea joacă un rol de decor, fără să îl deranjeze vreodată pe Vladimir Putin.

Din acest motiv, aceste partide sunt aprobate de Kremlin, iar la alegerile generale sau cele prezidențiale, prezintă liste cu candidați, aprobați de FSB.

Tatiana Stanovaya nu crede în surprize foarte mari în perioada următoare, dar a indicat o mai mare atenție spre declarațiile făcute de elitele Rusiei, care sunt nemulțumite de modul dictatorial în care Putin conduce Rusia.

”Declarațiile lor sunt reprezentative pentru ceea ce elitele ruse își spun atunci când cred că nimeni nu ascultă. O escaladare militară semnificativă ar putea agrava aceste sentimente și ar putea complica dramatic capacitatea lui Putin de a menține controlul intern”, a precizat Stanovaya.

Un atac masiv al Ucrainei l-ar destabiliza pe Putin

Analistul politic a mai spus că un atac masiv al Ucrainei, în cadrul ofensivei anunțate, în cazul unui succes l-ar destabiliza pe Putin.

”Dacă Moscova va face noi mobilizări, ceva ce guvernul încearcă să evite, va stârni mai multă anxietate socială cu consecințe imprevizibile. Dacă Rusia se confruntă cu eșecuri suplimentare, Putin va trebui să facă față criticilor crescânde. Ambele situații l-ar putea determina să anuleze alegerile și să implementeze elemente ale unei dictaturi militare și să epureze elitele în încercarea de a-și consolida securitatea”, a mai spus Tatiana Stanovaya, citată de Sky News.

O astfel de decizie a mai fost luată doar de Napoleon Bonaparte când a decis să se încoroneze singur, împărat al Franței.