Polițiștii americani sunt orice mai puțin filosofi. Singura filosofie este cea legată de „law enforcement”. Se face cu arma în mână. Un mesaj violent, lăsat și încurajat ca atare. Care deseori induce sentimentul de impunitate.
Câți oare, înainte de Eric Garner și, acum, de George Floyd, au murit rostind: „nu pot să respir”?
Răspunsul poliției a fost, este și va fi mereu același: „Nu mă interesează, eu ți-am spus să stai, să nu te opui”.
Mie, adică uniformei, legii, statului înarmat, mașinăriei ce tine țara asta sus.
O atitudine a poliției care, critică unii, reprezintă o permanență și o matrice în istoria Statelor Unite: reprimarea oricărei tentative de a strica etosul „American Dream”.
De la „născut pentru a fi supus” la „nu te supune pentru a supraviețui” și „forțează integrarea ca să fii”, lupta pentru drepturile afro-americanilor a trecut prin diferite stadii și a căpătat diferite forme.
Dar, din iureșul luptei, unii au rămas revoluționari de profesie, precum cei de la Black Lives Matter.
De mirare, deci, cum de nu au la cunoștință de proverbul des invocat de un alt „revolutionar”, tov. Nicolae Ceaușescu: „Nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă”.
Recomandările noastre
