Membrii organizaţiei vor să-şi arate coeziunea începând de marţi, la Madrid. Dar veto-ul Turciei privind aderarea Suediei și Finlandei, negocierea unui nou „concept strategic” și relația cu UE continuă să ducă la fricțiuni.

Acesta va fi un summit „de cotitură”, spune secretarul general al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, Jens Stoltenberg. După disputele europenilor din timpul lui Donald Trump pe bugetele apărării din 2018, după dezbaterea privind „moartea cerebrală” decretată de șeful statului francez, Emmanuel Macron, în 2019, după reconcilierea euro-americană din 2021 și șocul izbucnirii războiului din Ucraina din februarie 2022, summitul șefilor de stat și de guvern NATO, care a început marți, 28 iunie, la Madrid, ar trebui să afirme înainte de toate coeziunea organizației, scrie Jean-Pierre Stroobants în Le Monde.

Aceasta intră „într-o nouă eră a competiției strategice”, explică Stoltenberg, și membrii ei trebuie să fie uniți pentru a face față noilor provocări.

Fără fricțiuni și disensiuni? Probabil că nu. Turcia amenință în continuare cu un veto la aderarea Suediei și Finlandei, care promitea să fie evenimentul cel mai important pentru opinia publică de la acest summit. Unele progresele rămân posibile până la sfârșitul summitului.

Textul noului „concept strategic” al Alianței va fi pus și el în discuție. Se dorește formularea câtorva concepte cheie care să fie acceptabilă pentru cei treizeci de aliați: definiția precisă a amenințării ruse, a „provocării” pe care o reprezintă China, a relației dintre NATO și Uniunea Europeană, nivelul dezirabil al bugetelor de apărare sau chiar resursele care urmează să fie alocate organizației.

Liniile principale ale discursului inaugural pe care secretarul general NATO Jens Stoltenberg l-a ținut la Madrid evidențiază subiectele care unesc aliații. În primul rând, necesitatea de a continua sprijinirea masivă a Ucrainei, în conformitate cu ceea ce ar urma să ceară președintele Zelenski, care va vorbi miercuri prin videoconferință în cadrul unei sesiuni speciale dedicate țării sale. Potrivit lui Stoltenberg, liderii ar trebui să anunțe măsuri care să faciliteze tranziția dotărilor armatei ucrainene la armamentul modern de tip NATO. Noul ajutor militar promis Kievului va include sisteme de comunicații securizate, combustibil și arme antidrone.

Războiul lansat de președintele Vladimir Putin a șters diferențele dintre aliați în ceea ce privește definirea amenințării ruse. Aceasta reprezintă „cea mai importantă și mai directă” amenințare la adresa securității și valorilor zonei transatlantice, precum și a ordinii internaționale. A fost lăsat deoparte ultimul concept strategic, dezvoltat în 2010, care prezenta Rusia ca țară „parteneră”. „Moscova a ales confruntarea, regretăm acest lucru, dar trebuie să ne confruntăm cu această nouă realitate”, explică secretarul general.

Summitul „transformării”

Madridul, summit-ul „transformării”, va desena contururile unei noi strategii de apărare și descurajare, care va include enumerarea amenințărilor hibride și cibernetice, precum și terorismul. În fața Rusiei, ștacheta este, în orice caz, foarte sus.

Cel mai spectaculos proiect este creșterea puterii Forței de Reacție (NRF), care are în prezent 40.000 de oameni, la un număr de 300.000. Această forță multinațională, dotată cu tehnologii de ultimă generație, reunește elemente terestre, aeriene și maritime, precum și forțe speciale, toate fiind dislocabile rapid.

Este acest obiectiv sustenabil? „Pe hârtie, desfășurarea unei forțe globale pentru a contracara armata rusă este un lucru bun”, comentează Gustav Gressel, cercetător la Consiliul European pentru Relații Externe. ”Dar, de la 24 februarie [și de la izbucnirea războiului], am văzut că NATO și-a sporit încet prezența pe flancul estic, într-un ritm mai mic decât cel planificat, ajungând la 40.000 de militari”. Acest specialist se întreabă care este starea exactă de pregătire a acestor trupe și care sunt mijloacele financiare necesare pentru a sprijini desfășurarea acestora.

Un alt anunț este așteptat de la Madrid: potrivit lui Stoltenberg, o parte din cele opt grupuri de luptă cu sediul în Europa Centrală și de Est va fi întărită. „Unitățile pre-desemnate”, stabilite în alte țări NATO, vor putea interveni dacă va fi necesar, armamentul lor greu fiind deja poziționat. Acesta este rezultatul unui compromis menit să mulțumească liderii baltici care au cerut o prezență militară sporită și permanentă pentru a contracara o eventuală invazie de pe teritoriul Rusiei sau al Belarusului. Și acolo, situația actuală ridică semne de întrebare: în Letonia, de exemplu, desfășurarea trupelor canadiene, chemate în sprijin, a fost amânată.

China - o provocare

China nu reprezintă (încă?) o amenințare, ci „o provocare”, ar urma să precizeze declarația finală a summit-ului.  Mult timp presată de Statele Unite să pună subiectul pe ordinea de zi, conducerea NATO a declarat luni că este prima dată când acesta va fi abordat frontal. În iunie 2021, aliații aprobaseră deja un text care descria „provocarea sistemică” pentru ordinea mondială și securitatea Alianței Atlantice pe care o reprezintă China, acuzată în special de colaborare militară cu Rusia. Compromisul obținut de Paris și Berlin de la Washington a fost ca pericolul întruchipat de Beijing să nu fie ridicat la același rang cu amenințarea rusă. Partea franceză reamintește că zona de acțiune a NATO este zona euro-atlantică și că obiectivul său principal trebuie să rămână securitatea acestei zone.

„Fără exces de optimism”

Aprofundarea relației UE-NATO este o altă prioritate pentru Franța, dorind ca o consolidare a apărării europene să fie luată în considerare și văzută ca o contribuție la consolidarea globală a resurselor Alianței. În schimb, nu se mai menționează „pilonul european” din cadrul organizației, care avea darul de a-l enerva pe cel mai atlantist dintre membrii săi.

O „cină transatlantică” va pecetlui reconcilierea cu Washingtonul, „ceea ce nu exclude unele preocupări cu privire la durata acestei luni de miere, având în vedere posibila întoarcere la Casa Albă a unui Trump sau a clonelor acestuia”, temperează un diplomat european.

În acest sens, unii au remarcat cu interes scurta propoziție a domnului Stoltenberg, care a pus din nou pe masă, luni, chestiunea cheltuielilor pentru apărare și a celor 2% din produsul intern brut pe care țările membre sunt obligate, în principiu, să le dedice apărării.

„Nu este un plafon, ci un prag”, a comentat secretarul general, subliniind totodată că doar nouă țări aliate îndeplinesc obiectivul actual. Suficient pentru a alimenta zvonul despre noile cereri pe care Statele Unite le-ar putea formula, în numele efortului de război.

Ultimul punct de pe ordinea de zi va lua forma unui semn de întrebare: Suedia și Finlanda își vor putea sărbători sau nu intrarea în clubul transatlantic? „Acest summit nu a fost niciodată un termen limită, dar ne oferă ocazia de a vedea dacă putem face progrese”, a comentat secretarul general, foarte precaut. El a multiplicat contactele în ultimele zile și urma să-i întâlnească pe președintele turc Recep Tayyip Erdoğan, pe omologul său finlandez, Sauli Niinistö, și pe premierul suedez Magdalena Andersson, marți, în capitala Spaniei.

„Fără exces de optimism”, a avertizat Ankara, unde încă se cer măsuri împotriva militanților kurzi PKK sau a susținătorilor predicatorului Fethullah Gülen, fost aliat al președintelui turc, care a devenit dușmanul său jurat. „Dar probabil și multe alte lucruri”, explică un diplomat european, convins, spune el, că doar intervenția americană și promisiunea ridicării sancțiunilor împotriva Turciei ar putea deschide calea către două apartenențe deosebit de simbolice. (Traducerea: Ruxandra Lambru, RADOR)