NATO plănuiește să construiască în Franța un nou centru spațial. Locația acestuia va fi undeva în Toulouse, sud-vestul Franței.

Oficialii au anunțat că este vorba despre un centru de instruire şi de experimente în domeniul spaţial.

Anunțul a fost făcut chiar vineri de Ministerul Armatelor francez şi Centrul Naţional de Studii Spaţiale din Franţa (CNES).

NATO face un centru spațial în Franța

„Salutat această decizie care ilustrează recunoaşterea expertizei franceze în materie spaţială şi care consacră vocaţia spaţială a (oraşului) Toulouse”, a declarat vineri Ministrul armatelor, Florence Parly, prin intermediul unui comunicat de presă.

Centrul de excelenţă al NATO pentru spaţiu, ce urmează a fi construit în curând, „va fi situat în centrul celui mai mare ecosistem spaţial din Europa.

Va beneficia de o expertiză unică, atât privată, cât şi publică, militară şi civilă, industrială şi academică”, mai subliniază ministerul amintit mai sus.

Emmanuel Macron anunța în urmă cu un an că va fi creat Comandamentul Militar Spaţial.

Comandamentul Militar Spaţial urma să aibă un efectiv de aproximativ 400 de persoane până în 2025. El urma să fie situat într-o clădire din cadrul CNES din Toulouse.

CDE urmează să găzduiască din vara anului 2021 Centrul de excelenţă al NATO pentru spaţiu. Va avea în componenţa sa „42 de persoane, dintre care 17 străini”.

Centrele de excelenţă ale NATO sunt „organisme militare internaţionale care servesc la instruirea responsabililor şi specialiştilor din ţările membre sau din ţările partenere”.

Aceste centre„acordă Alianţei o expertiză şi experienţă recunoscute”, potrivit CNES.

„Acestea contribuie la elaborarea doctrinelor, evaluarea învăţămintelor trase în urma unor operaţiuni. De asemenea și la îmbunătăţirea interoperabilităţii, capacităţilor. Validarea conceptelor prin experimentare este de asemenea inclusă”, mai subliniază CNES.

„În 2019, aliaţii au adoptat o politică spaţială a NATO şi au recunoscut spaţiul ca zonă de operaţiuni”, menţionează la rândul său comunicatul Ministerului francez al Armatelor, scrie Agerpres.