NATO este în alertă după ce armata rusă a mobilizat submarinul nuclear K-329 Belgorod pentru testarea unor torpile în Oceanul Atlantic. În acest context, oficialii organizației au atenționat statele membre cu privire la misiunea submarinului rus, care poartă torpile nucleare de tip Poseidon. K-329 Belgorod a fost lansat la apă în luna iulie, iar în prezent se află scufundat în apele arctice. Submarinul este numit și „Arma Apocalipsei”.
Submarinul nuclear rusesc K-329 Belgorod este suspectat că ar fi contribuit la sabotarea celor două gazoducte Nord Stream, conform mai multor surse neoficiale. În prezent, nava se află scufundată în apele arctice, însă urmează să testeze lansarea unor torpile în Oceanul Atlantic.
NATO urmărește traseul acestei nave cu atenție, oficialii organizației fiind îngrijorați că misiunea sa ar fi aceea de a testa torpila Poseidon. Acest proiectil are o rază de acțiune de până la 10.000 de kilometri și poate fi lansat în apropierea coastei unde, prin explozia sa, ar provoca un tsunami radioactiv.
Rusia a prezentat această torpilă drept arma care garanteză supremația militară a țării, cu toate că specialiștii echipamente nucleare sunt de părere că același rezultat poate fi obținut cu o rachetă intercontinentală.
„Este un tip de armă complet nou, care va forţa marinele occidentale să îşi schimbe planificarea şi să dezvolte noi contramăsuri”, a afirmat specialistul american HI Sutton, analist specializat în submarine și sisteme subterane, după cum relatează publicația italiană La Repubblica.
Potrivit lui Sutton, torpilele de pe acest submarin pot fi folosite ca „răzbunare” dacă Rusia ar fi atacată cu o armă nucleară.
Caracteristicile submarinului K-329 Belgorod
Acest tip de submarin, K-329 Belgorod, a intrat în dotarea Marinei Ruse, oficial „în scopuri de cercetare”, dar este pregătit, mai curând pentru un război. Este cel mai mare submarin nuclear din lume, conform datelor tehnice, și a fost dotat cu torpile nucleare de tip Poseidon.
Potrivit datelor de proiectare citate de expertul american, K-329 are 184 de metri lungime, 18 metri lățime și nouă metri înălțime. Acesta poate atinge o viteză de aproximativ 60 de kilometri pe oră în submersiune. Are o independență de navigare de până la patru săptămâni și poate transporta până la șase torpile Poseidon, fiecare cu lungimea de 24 de metri și cântărind 100 de tone. Focosul nuclear are o rază de acțiune de până la 10.000 de kilometri.
K-329 Belgorod a fost dezvoltat, construit și testat timp de zece ani, fiind lansat la apă, pentru prima oară, în anul 2019. Din iunie 2021 submarinul este în teste pe mare, iar în acest an a intrat în dotarea Marinei Militare rusești. Specialiștii l-au numit „Arma Apocalipsei” datorită caracteristicilor sale tehnice și a armamentului de care dispune la bord.