Moto: "Ştiţi voi cine-i Maica Domnului? Ea este Împărăteasa Heruvimilor, Împărăteasa a toată făptura, cămara întrupării lui Dumnezeu-Cuvântul, uşa luminii, că lumina cea neapropiată gânditoare prin ea a venit în lume. Ea este uşa vieţii, că Viaţa Hristos prin ea a intrat în lume. Ea este poarta cea încuiată prin care n-a trecut nimeni decât Domnul, cum spune Prorocul Iezechiel. Da, frații mei! Într-adevăr, Preasfânta Fecioara Maria a fost împodobită de Dumnezeu cu toate darurile cele duhovnicești. Însă darul cel mai mare care i-a fost ei pricină de slavă și de cinste negrăită a fost darul smereniei. Fără de acest dar, toate celelalte daruri nu i-ar fi fost de niciun folos." Părintele Ilie Cleopa „Pe Cruce, s-au unit Dumnezeirea cu omenirea.” Părinte Nicolae Steinhardt
Acesta nu este un „articol”, ci mai mult o modestă mărturie de suflet, cuprinsă în buchet laolaltă cu îndrumări de nevremelnică înțelepciune rămasă nouă testament de la Sfinții Părinți și Duhovnici ai neamului.
Nu scrie „publicistul”, ci sufletul este cel care își deapănă mirarea, înfiorarea. Și tăcerile. Pentru că da, și tăcerea deprinde graiul ei aparte.
Iar această taină se adâncește în profunzimea cu care mileniile au încununat-o, ca pe o Coloană a îndumnezeirii, în Ziua Crucii, cum o numeau bătrânii noștri.
Purcedem la „drum”, așadar. Un 2 septembrie răpit Cerului, amurg de vară ce tocmai a predat ștafeta unei blânde toamne, orele 17, glas de clopote ce cheamă la rugăciune și la întâmpinarea cu brațele sufletelor deschise a icoanei Maicii Domnului Prodromița, minunea Prodromului și fereastră deschisă spre rai.
Înălțarea Sfintei Cruci
Bisericuța istorică din localitatea Belciugatele, cu Brătienii la rădăcina începuturilor ei, purtătoare de hramuri: „Adormirea Maicii Domnului” și Sfânt Nectarie, părinte paroh fiind Cristian Năstase, a devenit aidoma unei grădini- Cuibar de suflete, unde Maica își primea copiii. Nu mai exista „etate”, nici păr alb, nici zulufi sau glas-clinchet de prunci, ci toți eram deopotrivă, unul și una cu bisericuța.
Privind spre minunatele Chipuri ale Maicii și al Pruncului Mântuitor din icoana Athosului, iar apoi spre sufletele care veneau să primească o fărâmă din pacea Cerurilor celor Înalte, mi-au venit în gând cuvintele lui Petre Țuțea:
Nu am văzut vreodată o imagine mai frumoasă decât aceea a unui bătrânel de la țară sau a unui copil care se închină la icoana Maicii Domnului!
Oaspete drag și preot în aceeași bisericuță cu ani în urmă a fost Părintele Laurențiu Ovidiu Stegăruș, Paroh la Biserica Vatra Luminoasă, asemenea, cu hramul Adormirea Maicii Domnului.
Maica Domnului Prodromița, lumina și Solul Prodromului, în ce chip minunat a pornit „pe cale”, înapoi spre țara din care a plecat în binecuvântat an 1863, sfârșit de lună iunie.
Ne-a rămas la Schitul Prodromul -epistolă peste veac- un document datat 29 iunie 1863, care reprezintă mărturia iconarului Nicolau Iordache, cel rugat de Părintele Ctitor al Schitului ieroschimonahul Nifon, prin cuvioșii Nifon și Nectarie, să realizeze icoana :
Eu, Iordache Nicolau, zugrav din târgul Iași, am zugrăvit aceasta sfânta icoană a Maici Domnului cu însăși mana mea, la care a venit o minune: după ce am isprăvit veșmintele, după meșteșugul zugrăvirii mele,m-am apucat sa lucrez fetele Maicii Domnului si a lui Iisus Hristos(sic). Privind eu la chipuri,cu totul a ieșit din potriva, pentru care foarte mult m-am mâhnit, socotind ca mi-am uitat meșteșugul. A doua zi, după ce m-am sculat, am făcut trei metanii înaintea Maicii Domnului, rugându-mă sa-mi lumineze mintea, sa pot isprăvi sfânta ei icoana. Când m-am dus sa mă apuc de lucru, am aflat chipurile drese desăvârșit, precum se vede. Văzând aceasta minune, n-am mai adaos a-mi pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deși o greșeală a fost aceasta ca am dat lustru la o asemenea minune.
A urmat apoi Duminica, 3 septembrie și două minuni ale zilei.
3 Septembrie 1953: 70 de ani de la aflarea sfintelor Moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie.
Și prima Sfântă Liturghie de duminică, cu Maica Domnului Prodromița aici.
Bucuria e nemărginită, pentru că Bunic de Cer, unul dintre sfinții mult iubiți ai locului, cu hram dimpreună, este Sfântul Nectarie.
Ne rămâne îndemnul Bătrânului smereniei:
Dacă duci lupta cea bună, Dumnezeu te va întări! Nimic să nu vă facă să deznădăjduiți!
8 Septembrie, Nașterea Pruncuței Maria a aflat bisericuța și pe credincioși în treaptă nouă de minunare, chipul Maicii din icoana arătând parcă, din priviri, fiecărui suflet calea pe care să o urmeze.
Este cu adevărat un fapt, și nu joc al imaginației, că simți în adânc de ființă cum ochii blânzi și senini ca raiul te învăluie și te cuprind oriunde te-ai afla. Surâs, lumină, lacrimă, dragoste de Mamă.
14 Septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci, ne amintim atât de măreția, dar și de jertfa de pe Cruce. Prin Mântuitorul, simbolul crucii a devenit sacru, prin cele 2 brațe intersectate, unindu-se parcă Cerurile și Pământul.
Sfântul Atanasie cel Mare minunat explică: „Mântuitorul a ales crucea, pentru ca astfel să moară, cu mâinile întinse.
El S-a sfârşit îmbrăţişându-ne, îmbrățișând pe cel care Îl iubește, dar și pe acela care Îl urăște.”
Închei poposul nostru cu Maica Prodromița și Sfânta Cruce alături, iar predica părintelui Arsenie Boca răsună din ceasul zilei de 14 septembrie 1949, până astăzi:
«Într-una din cântările Bisericii, alcătuită după Psalmii lui David, preamărim pe Dumnezeu în cuvintele: „Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru; înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi aşternutului picioarelor Lui, că Sfânt este”. O altă cântare bisericească, preamărind crucea zice: „Acum vedem aşternutul unde au stătut picioarele Tale Stăpâne…” Astăzi cu adevărat cuvântul cel de Dumnezeu grăitor al lui David a luat sfârşit, că iată arătat ne închinăm şi aşternutului preacuratelor Tale picioare.
Deci până la răstignirea Domnului pe cruce, crucea era lemnul morţii celei mai de ocară. Prin Sfintele Sale patimi, Iisus a schimbat ocara în slavă, încât Apostolul Pavel nu găsea alt cuvânt în care să se laude decât în Crucea Domnului, mustrând pe cei ce sunt vrăjmaşii crucii.
Deci lemnul crucii a fost prevestit prin prooroci, prin Moise şi prin David. Prin proorocul David ne porunceşte să ne închinăm Crucii, aşternutului picioarelor Lui, că sfânt este.
Oare de ce zice despre Cruce că e aşternut numai al picioarelor Lui? – Fiindcă Iisus S-a răstignit pe Cruce nu cu fiinţa Sa dumnezeiască, ci cu firea omenească, Adam cel nou, ceea ce în graiul profetului e tot una cu picioarele Lui Dumnezeu.
Să lămurim ceva şi din înţelesul crucii ca suferinţă.
Suferinţa, necazurile, încercările sunt cea mai necunoscută cruce, deşi fiecare are de dus câte una. Mai toţi se roagă lui Dumnezeu să-i scape de cruce. Nu e bine aşa. E semn că oamenii nu-i cunosc rostul şi nu-i cunosc pe sfinţi. Iată de pildă ce spune Marcu Ascetul, că prin aceasta se cunoaşte dacă o are cineva, dacă primeşte cu bucurie necazurile. Tot acest sfânt ne spune despre crucea încercărilor, că pentru trei pricini vin asupra noastră:
- ca pedeapsă pentru păcatele făcute („pedeapsă” în graiul bătrânilor înseamnă învăţare de minte);
- pentru ferirea de cele ce altfel le-am face; şi
- pentru întărirea virtuţii. „Să nu spui că se poate câştiga virtutea fără necazuri: căci virtutea necercată în necazuri nu e întărită!” (Filocalia I, p. 236.66).
Cea mai grea încercare a vieţii e necazul morţii. Cum stăm faţă de o asemenea încercare?
Ar trebui să stăm şi mai liniştiţi ca faţă de cruce; fiindcă Mântuitorul prin moartea Sa, a schimbat nu numai rostul crucii din ocară în slavă, ci a schimbat şi rostul morţii şi l-a făcut bun. Până la Iisus moartea era o pedeapsă dată firii omeneşti, plată a păcatului.
De la înfrângerea morţii, prin învierea Omului nou, moartea cea mai grea încercare a vieţii acesteia, s-a schimbat în moarte a păcatului şi a izbăvirii firii omeneşti. Aşa ne învaţă Sf. Maxim Mărturisitorul. Iată de ce prăznuind Crucea vorbim de înviere şi a morţii omorâre. Acestea sunt cunoştinţe duhovniceşti care dau curaj vieţii acesteia, îi dau înţeles şi o linişte cu atât mai mare cu cât e mai învolburată marea societăţii omeneşti.
Iată pe ce temelie stăm, în praznicul Înălţării, când zicem:
„Crucii Tale ne închinăm Stăpâne şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim!”…».
Doamne ajută!