Moto:

Petre Ţuţea: „Puterea omului se confundă cu libertatea lui”

Părintele Dumitru Stăniloae: ”Un Dumnezeu care se apropie de imaginea oamenilor este un Dumnezeu care se adresează inimii.”

Rândurile pe care le voi așeza astăzi aici au izvorât pe neașteptate. O pagină de jurnal cu un titlu din care fiecare citator va înțelege ce vrea și doar atât cât îi primesc: cugetul, mintea și inima sa; jurnal al unei blânde duminici de 3 ianuarie 2021, plină de dar.

Legătura lui Petre Țuțea cu Arsenie Boca și Părintele Galeriu

Dimineață de iarnă, după o zi caldă inimii, când, pe 2 ianuarie, Sfinții Serafim de Sarov și Silvestru mi-au adus în amintire doi Părinți ai neamului nostru: Arsenie Boca și Constantin Galeriu, ambii cu multă evlavie către acești sfinți. Un monah și un preot de mir, ambii Bătrâni-călăuză ale atâtor suflete, amândoi cu puternice misiuni duhovnicești pentru țară și oamenii ei.

Și astfel, cu gândul încă purtat departe, la părinții Arsenie Boca și Constantin Galeriu, am purces la mănăstirea Cernica, cu copiii în juru-mi, pentru a ne bucura cugetul cu tihna Sfintei Liturghii, într-un loc atât de încărcat de istorie, de credință, de trecut, de sfinți.

Sfinți ai mănăstirii, Sf Calinic și Sf Gheorghe de la Cernica, dar și suflete sfinte de martiri și mărturisitori care locuiesc în triadică dimensiune: în cimitirul mănăstirii, cu trupurile, dar cu sufletele în Cer și în inimile noastre, ale tuturor.

Când a apărut Părintele Daniel…

Momentul de mare surpriză pentru toți credincioșii a fost apariția spontană a Părintelui Patriarh Daniel. A pășit printre oameni în tăcere. O așezare ce dăruia pace, dar păstra undeva adânc preocuparea pentru vremurile ce sunt și cele care vor veni.

O grijă, DAR nu o îngrijorare. O stare ce are mai mult de-a face cu dragostea părintească, unită cu rugăciunea, asumarea și nădejdea în Lucrarea Cerului, că toate au un rost și că Dumnezeu veghează peste tot ce se vede, dar mai ales peste toate câte omul le tăinuiește de El.

Aceasta am simțit la Părintele Patriarh, venit printre oamenii adunați la Slujbă ( adunați în duh, dar distanțați social, după cerințe): simplu, în tăcere. O cuminte, cu minte, dar plină ce putere tăcere.

Însuși Pruncul Sfânt ne-a predat cu două milenii în urmă această lecție sfântă

Pentru că Însuși Pruncul Sfânt ne-a predat cu două milenii în urmă această lecție sfântă: a iubirii, a iertării și a tăcerii plină de taină, grăitoare de adevăr, nicidecum sinonimă cu muțenia sufletului.

Dacă citind această pagină ( ce se dorește a fi mai mult o epistolă de la An vechi la An Nou, decât un articol ) există unii care deja își pun cenușă în cap, crezând că scopul scrierii este venerarea Părintelui Patriarh, au căzut deja în capcana propriului complet de judecată al minții.

Nu. Aici se scrie nu la ordin, ci cu deplină libertate și asumare a libertății trăirii. Deși multe de bine s-ar putea enumera aici din tot ceea ce această mare personalitate, nu doar a Bisericirii Ortodoxe Internaționale, este și reprezintă.

Importanța Catedralei Neamului

Cumva, apariția Părintelui Patriarh Daniel la Mănăstirea  Cernica în zi premergătoare Bobotezei și Soborului Sf. Ioan Botezătorul mi-au readus în amintire ceasuri înalte ale anilor 2018, An Centenar, și 2020. După cum pășea Părintele Patriarh spre Altar, printre oameni, așa a mers înainte Biserica în toți acești ani de catacombă lăuntrică.

Centenar ce nu a avut o altă încununare mai mare decât pecetea pusă pe jurământul, promisiunea de veacuri făcută strămoșilor: Catedrala românilor. A Neamului. De taină și cu un adânc tâlc de rădăcini înfipte în Cer este acest monument.

Petre Ţuţea: „Puterea omului se confundă cu libertatea lui” – Continuarea în pagina următoare


Mult blamat și batjocorit de cei care cereau spitale și nu numai ( uitați că a venit ceasul și pentru spitale, la nici 1 an distanță de la cerere). Dar Lucrarea a mers înainte. Și cu Bine s-au împlinit toate.

Biserica a fost unicul Sol care a vestit și onorat Centenarul, eroii, trecutul, istoria. Instituțiile statului roman au asistat murmurând la celebrare. Sau poate că își vor lua revanșa în 2022(…)

Ce a făcut Biserica în anul pandemiei

Apoi a sosit anul-fantomă 2020, cel al pandemiei, în care loviturile au continuat, de această dată de pe alte poziții. Catedrala a fost trecută pe planul 2, dar atacurile și cenzura au mers și mai în adânc.

Care a fost poziția Bisericii în fața acestui val? O perioadă, a tăcut și a făcut. Apoi, Biserica a fost pusă în situația de a lua atitudine la măsurile cu… ”dublă măsură” în ceea ce priveau restricțiile duse deseori la absurd.

În orice plan ne-am afla, însă, este evidentă demnitatea, asumarea și generozitatea cu care Biserica și credincioșii au răspuns goarnelor celor programați să decredibilizeze nu doar Biserica, dar și pe ierarhii ei, pe intelectuali, doctorii, academicienii care și-au asumat o altă poziție decât cea dictată.

Mulțumiri Patriarhiei Române pentru sprijinul material și suportul spiritual

„Mulțumiri Patriarhiei Române pentru sprijinul material și suportul spiritual. În această perioadă grea, asemenea dovezi de compasiune și grijă față de cei din jur sunt foarte importante și ajută foarte mult, atât personalul medico-sanitar, cât mai ales beneficiarii direcți, pacienții”, scriau pe site-ul oficial cadrele medicale ale Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, în perioada de stare de urgență.

Iar pe 12 mai 2020, Părintele Patriarh Daniel a transmis un mesaj pentru personalul sanitar cu prilejul Zilei Internaționale a Asistentului Medical, mesaj urmat de un lanț de alte acțiuni filantropice ale Bisericii.

”Binecuvântare și prețuire pentru Asistentul medical.

Duminicile care urmează Sărbătorii Sfintelor Paști, precum și întreaga tradiție liturgică și filantropică a Bisericii, cultivă o legătură directă cu puterea vindecătoare a Învierii Mântuitorului Hristos, Care a venit în lume ca să tămăduiască „orice fel de boală și orice neputință” (Matei 10, 1) și să dăruiască oamenilor speranța izvorâtă din iubire, precum și puterea sacrificiului pentru semenii lor aflați sub crucea suferinței.

Mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu sunt slujitorii Săi jertfelnici care se îngrijesc de sănătatea sufletească a oamenilor, dar și medicii, asistenții medicali, infirmierii și întreg personalul medical, bărbați și femei, care lucrează necontenit pentru a oferi asistență profesională competentă și tratamente medicale adecvate întreținerii sau redobândirii sănătății trupești și a echilibrului sufletesc.

„Bolnav am fost și M-ați cercetat”

Ziua Internațională a Asistentului Medical, aniversată anul acesta în contextul pandemiei cu noul coronavirus, este un prilej de a ne exprima recunoștința și rugăciunea noastră către Dumnezeu pentru cei care veghează neîncetat, alături de medicii din spitale și din centre de carantină și izolare, la îngrijirea celor aflați în suferință, împlinind vocațional și profesional cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos: „Bolnav am fost și M-ați cercetat” (Matei 25, 36).

Biserica Ortodoxă Română apreciază în mod deosebit contribuția valoroasă a asistenților medicali la îngrijirea sănătății oamenilor și, de aceea, a înființat, după anul 1990, prin cooperare cu autoritățile publice, școli de asistență medicală, așa cum este astăzi Școala postliceală sanitară „Sfântul Ierarh Nectarie” din București.

De asemenea, în cele 800 de centre medicale și sociale înființate și susținute de Biserica Ortodoxă Română, asistenții și asistentele medicale sunt recunoscuți pentru importanța muncii și priceperii lor.

Petre Ţuţea: „Puterea omului se confundă cu libertatea lui” – continuarea în pagina următoare


Ajutoare în valoare de 4,3 milioane de euro a oferit Biserica Ortodoxă Română

În această perioadă de pandemie, când foarte mulți oameni suferă de singurătate, de anxietate, de nesiguranța zilei de mâine, de teama de îmbolnăvire sau de moarte, prețuim curajul și dăruirea asistentelor și asistenților medicali, din țară și din diaspora, care îmbină credința în Dumnezeu și iubirea față de aproape prin activitatea și jertfelnicia lor.

Adresăm binecuvântări și calde mulțumiri tuturor celor sărbătoriți de Ziua Internațională a Asistentului Medical și ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Doctorul trupurilor și al sufletelor noastre, să le dăruiască sănătate și mult ajutor pentru împlinirea nobilei lor misiuni în slujba semenilor.”

Încă din martie 2020, atât Arhiepiscopia Bucureștilor, cât și majoritatea eparhiilor din Patriarhia Română au participat activ împotriva răspândirii COVID-19, prin oferirea de spații pentru carantină, hrană celor izolați, donații de aparatură medicală și mobilier către spitale, campanii vaste de donare de sânge și plasmă. Ajutoare în valoare de 4,3 milioane de euro a oferit Biserica Ortodoxă Română doar în cele 2 luni de stare de urgență.

Iar până în prezent, pragul de 10 milioane de euro a fost mult depășit. Statul român nu a spus Nu mâinii întinse de către Biserică spre oameni, spitale, instituții.

Creștinii au continuat să se roage, fie doar în ungherele cordului sau/și în biserici, mănăstiri,   în genunchi stând doar în fața Cerului. Masca a stat numai pe chip, nu și pe inimi. Cu respect față de cerințele de bun simț emise de autorități, dar păstrându-și demnitatea, credința și onoarea.

„Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti”

Închei cu mărturia lăsată de Părintele Rohiei, Nicolae Steinhardt, spre a medita la ea acum și dincolo de Ceasul prin care țara și neamul trec:

”Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoşi. Dumnezeu, între altele, ne-a poruncit să fim inteligenţi. Răul poate să-l facă oricine, cât de nevoielnic ar fi. Binele însă e numai pentru sufletele tari şi firile călite.

Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi. Trebuie să avem mintea aspră şi inima blândă.

Petre Ţuţea: „Puterea omului se confundă cu libertatea lui” – continuarea în pagina următoare


Prostia este o ispită… Neştirea, îndobitocirea, trecerea oarbă prin viaţă şi printre lucruri sau trecerea nepăsătoare sunt de la diavol. Samarineanul n-a fost numai bun ci şi atent: a ştiut să vadă.

Ceainicul e ceainic. Soba nu-i elefant. În pământ încolţeşte grâul. Din piatră se fac case şi se durează statui. Hristos nu-i Dumnezeu al neorânduielii şi al măştilor. Biruinţa nu-i obligatorie; obligatorie e lupta.”