Relația tensionată dintre fostul tenismen Ilie Năstase și soția sa atinge un nou nivel de agresivitate. Deocamdată, cei doi se află în mijlocul procedurii de divorț, dar cei doi au fost filmați împreună având o ceartă foarte aprinsă care a dus la agresiuni fizice.
Ilie Năstase și Brigitte Sfăt aveau o relație încă din anul 2010, iar în 2013 au decis să își unească destinele și s-au căsătorit. Totuși, anul trecut relația lor a devenit din ce în ce mai grea, apărând certuri constante și scandaluri care vizau aventurile fostului mare tenismen, iar intenția femeii de a divorța de fostul tenismen nu a făcut decât să pună paie pe foc. Astfel, Năstase a îmbrâncit-o pe Brigitte Sfăt și a tras-o de păr, în timp ce țipau unul la altul. Întreaga scenă a fost surprinsă de camerele video, relatează Wowbiz.
După depunerea actelor la tribunal, Brigitte Sfăt a făcut unele clarificări cu privire la procedura de divorț.
„Deoarece presa a aflat despre actiunea mea de divort depusa ieri (miercuri, 8 februarie - n.r.), doresc sa lamuresc anumite supozitii ale acesteia, prin faptul ca un razboi pentru avere nu va exista, deoarece casatoria noastra s a facut prin conventia matrimoniala de bunuri proprii, semnand impreuna si de comun acord , in timpul perioadei casatoriei o Conventie Matrimoniala . Totodata doresc sa specific ca am ales sa ma indrept inspre tribunal si nu am mers la un birou notarial deoarece Ilie a refuzat in data de 14 noiembrie 2017 sa semneze divortul nostru in fata notarului, (actiune pe care o inaintasem impreuna in data de 12 octombrie 2017)”, a scris, la acea vreme, femeia pe pagina ei de Facebook.
A doua înfățișare a procesului de divorț dintre cei doi, din urmă cu câteva zile, a fost una care nu a rezolvat nici pe departe cerințele cuplului. Astfel, judecătorii au decis să amâne termenul, din cauza unor acte pe care Brigitte le-a fi completat greșit.
În ciuda insistențelor venite din partea lui Ilie Năstase, Brigitte se ține fermă pe poziție și este în continuare hotărâtă să divorțeze de fostul tenismen.
Întreaga scenă poate fi văzută AICI.