NASA a anunțat că un asteroid a trecut foarte aproape de Pământ.
Un asteroid cu o lungime cuprinsă între trei și șase metri a trecut, duminică, la o distanţă de 2.950 de kilometri de Pământ. NASA a comunicat că este vorba despre cel mai apropiat asteroid observat vreodată în deplasare pe lângă planeta noastră.
În cazul în care s-ar fi ciocnit cu Pământul, asteroidul 2020 QG nu ar fi provocat pagube. Cu toate acestea, dezintegrarea sa, în timpul picajului spre planeta noastră, ar fi produs o minge de foc pe bolta cerească, după cum se arată în comunicatul NASA.
Corpul ceresc a trecut pe deasupra Oceanului Indian, duminică, la ora 4:08 GMT, cu o viteza de 12,3 kilometri pe secundă, la o distanţă aflată cu mult sub orbita geostaţionară, aflată la aproximativ 36.000 de kilometri, unde se află plasaţi majoritatea sateliţilor de telecomunicaţii, potrivit agerpres.
Două eleve au avertizat NASA că au descoperit un asteroid care vine spre Pământ
Asteroidul a fost reperat la şase ore după trecerea sa, de Zwicky Transient Facility, un telescop de la Observatorul Palomar de la Universitatea Caltech din California, sub forma unei linii lungi şi luminoase pe cer.
NASA estimează că asteroizii de această dimensiune trec la această distanţă de Pământ de câteva ori pe an. Ei sunt însă dificil de reperat, cu excepţia cazului în care se îndreaptă direct către planeta noastră, caz în care explozia din atmosferă este de obicei uşor de observat, ca în cazul meteoritului care a explodat în 2013 deasupra regiunii ruse Celiabinsk, eveniment ce a provocat spargerea geamurilor pe o rază de câţiva kilometri, rănind circa o mie de persoane.
Printre misiunile NASA se numără şi localizarea asteroizilor, mult mai mari (140 de metri), care reprezintă o reală ameninţare la adresa Pământului, însă dispozitivele agenţiei monitorizează şi corpurile cereşti de dimensiuni mai mici.
„Este cu adevărat interesant să obervi un asteroid mic care se apropie atât de mult, pentru ca se poate vedea cum gravitaţia Pământului îi curbează traiectoria”, a declarat Paul Chodas, directorul Centrului pentru studierea obiectelor din apropierea Pământului, din cadrul NASA. Conform calculelor JPL, asteroidul a făcut un viraj de 45 de grade din cauza planetei noastre.
Sursa: Agerpres