Opinii EVZ
N-aș dori să avem soarta grecilor, dar nici nu ne putem mândri cu a noastră! | ANTI-OPINIE
La începutul primăverii anului 1941, regentul Paul Karagheorghevici, conducătorul Iugoslaviei, a acceptat ca țara sa să fie tranzitată de către trupele lui Adolf Hitler, în drumul lor spre Grecia.
Gestul a dus la dezlănțuirea unor evenimente majore pentru Iugoslavia. În romanul său Delirul, prozatorul Marin Preda se folosește de acest important episod al istoriei, pentru a așterne pe hartie o scenă memorabilă, cu tânărul ziarist Paul Ștefan și patronul său, Grigore Patriciu, personificarea marelui jurnalist interbelic, Pamfil Șeicaru.
Scena este generată într-un editorial scris de personajul Grigore Patriciu. În el, ziaristul pleca de faptele acelor zile negre. În 27 martie 1941, Hitler a primit o veste stupefiantă: “în cursul nopții trecute, la Belgrad avusese loc o mișcare populară, la care luaseră parte și armata și chiar aviația. Iugoslavii îl dăduseră jos pe prințul regent Paul. (…) Sensul acestei mișcări era antigerman.” Cuprins de turbare, Hitler a ordonat bombardarea imediată a Belgradului. Câteva zile mai târziu țara era ocupată și teritoriile ei împarțite între Germania, Italia și Ungaria, dispărând astfel de pe hartă până la sfârșitul războiului. În editorialui său „Enigma iugoslavă”, Patriciu „punea pentru publicul românesc întrebări stăruitoare, pentru ce Iugoslavia s-a azvârlit în această tragică aventură? Ce obiective de mărire au sedus-o ca să părăsească cea mai sigură situație, cea mai avantajoasă, ca să se azvârle în necunoscutul unui război?”
Tânărul său angajat, Paul Ștefan, își contrazice patronul „cu îndrăzneala cuceritoare a vârstei sale” spunându-i că „împotrivirea, chiar dezastruoasă a sârbilor, e sublimă: prietenia cu forța cu cineva (…) nu înseamnă că ești cu adevărat prieten cu el. Ori dumneavoastră sugerați opiniei publice că noi am făcut bine ce am făcut, (…) că nemții ne-au smuls jumătate de Ardeal și l-au dat ungurilor. (…) Poziția dumneavoastră coincide cu a celor care nu mai au nimic de spus în fața forței brutale și este nedumerit că alții se opun. (…) Să fiți convins că n-ași dori să avem soarta sârbilor. Atât că nu ne putem lăuda cu a noastră. Atât!”
Păstrând proporțiile și respectând diferențele de dramatism, cam asta am putut vedea zilele astea, exact acest fragment din Delirul mi-a venit în minte, urmărind reacțiile politicienilor români și ale analiștilor tv: „vai, grecii, ce tâmpiți, ce leneși, ce escroci!” Tâmpiți nu sunt, dovadă că Europa stă pe moștenirea lor culturală și nu numai, leneși nu sunt, pentru că sunt pe primul loc în Europa la număr de ore muncite, 43,7 ore/săptămână, iar escroci iarăși nu sunt, ci ei inșiși au fost escrocați cras. Cum altfel decât escrocat se poate numi un popor de 11 milioane de oameni, ajuns dator vândut, cu condiția pusă pe sub masă, la acordarea împrumuturilor, să cumpere într-atât armament de la Germania și Franța, încât sa ajungă al doilea mare importator de tehnică militară din Europa, după Marea Britanie? Este doar un exemplu!
Gestul eroic al sârbilor a contrbuit decisiv la înfrângerea lui Hitler. Orbit de furie, acesta a ordonat ocuparea Iugoslaviei, a lăsat trupe de elită acolo și a amânat pentru vară atacarea Uniunii Sovietice. Decizia i-a fost fatală! Armata germană a fost secerată de iarna rusească, ceea ce a marcat începutul sfârștului demenței fascismului german. Este foarte posibil, ba chiar posibil în stil mare, ca gestul de curajoasă democrație absolută al grecilor să-i coste mari suferințe. Dar și să deschidă ochii Continentului asupra acestei noi aventuri, una fără pas de gâscă, mitraliere, stukasuri, bombe, gropi comune și camere de gazare, ci una de supunere samavolnică, economică și financiară, a țărilor europene mai sărace. Cu noi, românii, le merge perfect, ne-au pus chiar și președinte, cu grecii, iată, nu! Parafrazând pesonajul lui Preda, n-aș dori să avem soarta grecilor, dar nici nu ne putem mândri cu a noastră!
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor
Recomandările noastre
