„N-am mai vrut să pierd timpul cu albii”. Celebra cântăreață dă înapoi, acum
- Antonia Hendrik
- 17 septembrie 2019, 12:43
Cântăreaţa Sinéad O'Connor vorbeşte pentru prima dată despre convertirea sa la Islam într-un interviu exploziv la emisiunea Good Morning Britain.
Cântăreaţa a spus că şi-a dat seama că a fost musulmană toată viaţa. Este pentru prima dată când îşi deschide sufletul într-o emisiunea, acceptând totodată să interpreteze celebra piesă „Nothing Compares 2 U”.
"Exact asta mi s-a întâmplat, spune ea. Imediat ce am citit capitolul 2 din Coran, am strigat Evrika!, o, Doamne, am fost musulmană toată viaţa şi eu n-am ştiut!".
Vorbind despre reacţia celorlalţi musulmani, ea a spus: "Reacţie foarte frumoasă. Musulmanii sunt persoane adorabile, foarte tandre şi foarte afectuoase, mai mult decât îşi poate închipui cineva. Sunt ca o soră pentru ei". La întrebarea dacă a avut prejudecăţi, ea a spus: "O, da, îmi vine chiar să râd când mi-aduc aminte".
"Sunt obişnuită, ca femeie, să fiu o persoană controversată, sunt obişnuită să suport abuzurile. Într-un fel mă face să fiu orgolioasă fiindcă, dacă cineva mă urăşte fiindcă sunt musulmană, mă simt mult deasupra lor, mă simt superioară", notează Daily Star.
A vorbit şi despre experienţa cu Prince
În afara discuţiei despre religie, Sinéad a făcut afirmaţii explozive despre Prince, compozitorul melodiei care a făcut-o celebră. A afirmat că a încercat "s-o lovească şi s-o scuipe", a şi jignit-o.... Ca între celebrităţi...
Întrebată despre una dintre declarațiile sale controversate, cea potrivit căreia nu și-a dorit niciodată „să-și piardă vremea cu albii”, Sinéad O'Connor a cerut scuze pentru că a spus așa ceva și a precizat că nu a vrut niciodată să spună că aceștia nu ar fi fost în regulă.