Evenimentul Zilei > Actualitate > ADEVĂRUL DESPRE URŞI: Când sunt prea mulţi, se mănâncă între ei. Ceauşescu a crescut numărul lor de la 1.000 la 8.000
ADEVĂRUL DESPRE URŞI: Când sunt prea mulţi, se mănâncă între ei. Ceauşescu a crescut numărul lor de la 1.000 la 8.000

ADEVĂRUL DESPRE URŞI: Când sunt prea mulţi, se mănâncă între ei. Ceauşescu a crescut numărul lor de la 1.000 la 8.000

Profesorul Ovidiu Ionescu spune că suprapopularea urşilor e o falsă problemă, principala cauză a atacurilor asupra oamenilor fiind extinderea fâneţelor şi locurilor de păşunat în arealul sălbatic. Expertul a văzut om mâncat de urs, dar el a prins zeci de exemplare şi n-a păţit nimic.

Incidentele din ultimele zile, semnalate mai ales în comuna dâmboviţeană Moroieni, unde urşii au ucis un om, în pădure, după care au început să coboare în gospodăriile oamenilor şi să facă prăpăd, readuce în discuţie o mai veche problemă a silvicultorilor: populaţia prea mare de urşi pe care o deţine România.

Un specialist în materie, dr. Ovidiu Ionescu, prodecan al Facultăţii de Silvicultură din cadrul Universităţii Braşov, a expus pentru EVZ cauzele situaţiei actuale şi măsurile care ar trebui luate. Pe scurt, din cauza omului, urşii nu mai au hrană în habitatul lor natural, atacă omul atunci când se simt în pericol, iar autorităţile trebuie să aplice şi să finanţeze măsuri preventive pentru a limita incursiunile pe care urşii le fac până în gospodăriile oamenilor.

4.000 de urşi au fost ucişi în primii ani după Revoluţie

Evenimentul zilei: – Domnule profesor, care a fost prima concluzie la care aţi ajuns imediat după ce aţi văzut ştirile referitoare la atacurile urşilor din ultima vreme?
Dr. Ovidiu Ionescu:
– Sunt consecinţele unei situaţii mai vechi. Habitatele naturale ale României pot susţine undeva la 4.000 de urşi, ori noi avem acum între 5.800 şi 6.200 de urşi. În pădure e o mare concurenţă pentru hrană între animalele sălbatice, cele domestice şi om. În plus, seceta din acest an a diminuat cantităţile de fructe de pădure, de exemplu. În aceste condiţii, o parte dintre urşi coboară spre livezi pentru a consuma acea hrană suplimentară de care au nevoie înainte de a intra în hibernare. Din când în când, mai simt nevoia şi de proteine, iar atunci atacă şi animalele domestice.
– Cum de s-a ajuns să avem mai mulţi urşi decât pot susţine habitatele prielnice lor, existente pe teritoriul României?
– Acum trebuie să ne întoarcem mai mult în timp. În 1950, aveam doar 1.000 de urşi. Pe timpul lui Ceauşescu, numărul lor a crescut până la 8.000 de exemplare. La începutul anilor ’90 începuseră să pună probleme, iar numărul s-a mai redus. În să-i zicem "anarhia" perioadei 1990-1997, numărul lor a scăzut din nou, însă şi atunci aveam cu vreo 600 de exemplare mai multe decât efectivul optim de 4.000.
Au intervenit reglementările legislative, iar la momentul aderării României la Uniunea Europeană, aveam undeva la 6.000 de urşi. La vremea aceea, majoritatea statelor din UE aveau mai puţine exemplare decât efectivele optime, aşa că s-au adoptat reglementări care obligă fiecare stat membru să-şi menţină efectivul de urşi avut la momentul aderării, sau să încerce să şi-l dezvolte, în cazurile celor cu mai puţine exemplare decât nivelul optim.
Din informaţiile mele, Ministerul Mediului va încerca să discute problema urşilor României la Bruxelles în încercarea de a găsi o soluţie optimă şi din punct de vedere legal.
Câinii de la stâne vânează în pădure mai mult decât urşii

– Până atunci însă, ce trebuie să facă atât instituţiile abilitate ale statului cât şi cei care au în administrare fondurile de vânătoare?
– Instituţiile statului sunt acum prinse între ciocan şi nicovală. Pe de o parte sunt ONG-urile care luptă pentru protecţia drepturilor animalelor, pe de cealaltă parte sunt familiile care suportă pagubele provocate de urşi şi pe care tot statul trebuie să le despăgubească. Ar trebui să se aplice legea şi să acţioneze preventiv.
De exemplu, la o stână nu prea mai au ce să caute 20 de câini, ci doar trei, iar zona să fie securizată cu gard electric. Câinii vânează mai mult decât vânătorii şi iau parte din hrana urşilor. Avem de-a face cu un fenomen îngrijorător dacă luăm în considerare şi faptul că unii administratori de adăposturi canine duc câini şi-i lasă în pădure. Recent am pus laţuri pentru lupi, ca să-i prindem şi să le punem radioemiţătoare. Până să capturăm un lup, în laţuri am găsit 17 câini. În păduri, presiunea asupra resurselor naturale este şi aşa foarte mare.
– De ce nu au efect acele „cote de recoltare" pentru urşi stabilite pentru fiecare fond de vânătoare în parte?
– Sporul natural al populaţiei de urşi este de aproximativ 10%. Cota de recoltare este de 5-6%. Însă nu asta este problema, pentru că, din cauza lipsei de resurse, urşii se ucid între ei. Mai ales puii care pătrund pe teritoriul unui mascul, însoţiţi sau deja părăsiţi de mamă, nu prea au şanse de supravieţuire.
Totuşi, o problemă ar fi, şi anume aceea a plasării de hrană în pădure: când are prea multă hrană, o ursoaică nu naşte doi pui, ca de obicei, ci trei sau patru.
„Am scos 81 de urşi din laţ şi n-am păţit nimic”

– Sunt urşii mai agresivi acum decât în mod normal?
– Orice animal prins într-un laţ, este agresiv, dacă vă referiţi la cazul de la Moroieni. Mai mult, un urs reacţionează la fel ca un câine, când are impresia că vrei să-i iei hrana. Ciobanii care se avântă spre urs cu bâta când acesta vrea să ia o oaie, fac o greşeală foarte mare. Glumind puţin, ursul nu are mentalitatea ciobanului din Mioriţa.
Eu lucrez cu urşi din 1984. Am scos 81 de urşi din laţ, până acum, şi nu am păţit nimic. Bineînţeles, am fost însoţit de colegi şi am avut la noi o puşcă cu tranchilizant. Recunosc că am avut un coleg care a murit în momentul în care încerca să scoată un urs din laţ, iar alţi doi colegi au fost atacaţi şi au fost nevoiţi să omoare ei ursul.
– Turiştii nu vor renunţa la plimbările prin pădure, toamna aceasta. Ce trebuie să facă pentru a nu avea probleme din cauza urşilor?
– E simplu. Dacă merg prin pădure cântând şi fluierând, au şanse minime să dea peste un urs. Apoi, nu trebuie să părăsească traseele, ca să nu dea peste vreun urs care tocmai serveşte masa. Dacă, totuşi, se întâmplă să te întâlneşti cu un urs, ridici mâinile şi te retragi în linişte exact pe unde ai venit. În niciun caz nu trebuie să o iei la fugă.

„Nicăieri în Europa nu există urs bolnav de turbare. E o teorie falsă”

– Consideraţi că fondurile de vânătoare sunt gospodărite corect?
– Cred că ele sunt întreţinute conform condiţiilor contractuale (dintre stat şi concesionari – n.r.). Hrană se pune mai multe pentru mistreţi, nu pentru urşi. Însă nu aici cred că rezidă problema actuală. Atacurile urşilor sunt destul de frecvente, însă sunt acum mediatizate datorită cazurilor mai deosebite din ultima vreme. În 50-60 de cazuri pe an, victime ale atacurilor sunt ciobanii şi se cam repetă acelaşi scenariu: ursul vine să ia o oaie dintr-o turmă, câinii sar la urs, ciobanul vine şi el cu bâta să lovească ursul, iar din acest moment lucrurile scapă de sub control.
– Totuşi, se vorbeşte despre animale bolnave, turbate…
– Eu nu cred în teoria asta cu ursul turbat. Vaccinarea antirabică se face prin momeli care conţin vaccinul, şi se face doar pentru vulpi. Dacă un urs a mâncat o asemenea momeală, în corpul său dezvoltă anticorpi meniţi să lupte cu rabia, dar asta nu înseamnă că este bolnav de rabie. Dacă ar fi adevărată teoria, România ar fi singura ţară europeană în care ar exista un urs bolnav de turbare.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: