Muzeul lui Vadim Tudor, pregătit de foștii colaboratori ai Tribunului

Muzeul lui Vadim Tudor, pregătit de foștii colaboratori ai Tribunului

Evenimentul zilei” a afl at, în exclusivitate, că mai mulţi foşti parlamentari PRM (printre care Mitică Dragomir, Marius Marinescu, Dănuţ Saulea, Dumitru Avram şi Dragoş Dumitriu) vor să organizeze, la Bucureşti, un „muzeu” Vadim Tudor

Halucinanta iniţiativă a fost dezbătută cu fervoare, în urmă cu doar câteva săptămâni, cu prilejul celei de-a doua comemorări a Tribunului, în sala de conferinţe a Hotelului Crystal Palace din Capitală, pusă la dispoziţie de exsenatorul Mitică Dragomir, patronul amplasamentului. Printre vorbitorii de la întrunire (la care au luat parte numeroşi foşti colaboratori ai Securităţii, dar şi pro-putinişti cunoscuţi) s-a numărat şi generalul Mircea Chelaru, care a apreciat că „forţele naţionale trebuie să acţioneze ca un pumn eficient”. 

Cum au fost vândute cărţile şi obiectele Tribunului

Presupunând că peremişti ar reuşi să găsească o incintă care să găzduiască un muzeu Vadim (oficial nu există o solicitare în acest sens), cea mai mare problemă ar fi cu ce să-l „înzestreze”, întrucât mare parte dintre obiectele personale ale Tribunului au fost deja vândute la licitaţii, chiar de către familie.

Ne puteți urmări și pe Google News

După ce au vândut documente rarisime – semnate de împăratul Napoleon Bonaparte sau Maximilien de Robespierre – fiicele lui Vadim au înstrăinat și cărțile din bibliotecă, la kilogram, în schimbul unor sume ridicole.

De altfel, „Evenimentului Zilei” a dezvăluit încă de anul trecut că Lidia Tudor (fata cea mare a Tribunului) a contactat telefonic un anticariat online şi a vândut, doar într-o singură zi, aproximativ 100 de kilograme de volume, multe din acestea conţinând încă dedicaţii şi urări adresate lui Corneliu Vadim Tudor.

Facem precizarea că, în februarie 2016, licitaţia „colecţiei Vadim Tudor” a strâns puţin peste 130.000 de euro, la Casa Artmark. Într-un eventual muzeu dedicat lui Vadim Tudor, familia ar mai putea aduce doar obiecte şi cărţi care i-au aparţinut acestuia, volumele publicate, cât şi fotografii din uriaşa arhivă personală. La toate acestea s-ar adăuga Bibliile şi icoanele (Vadim era un mare colecţionar) care nu au fost încă vândute în cadrul unor licitaţii.

„Un muzeu dedicat ilustrului său tată”

În ultimul său editorial din versiunea online a revistei „România Mare”, fostul deputat PRM Dragoş Dumitriu oferă un veritabil desfăşurător al discursurilor susţinute la comemorarea lui Vadim.

„Anul acesta s-a petrecut un fenomen straniu – un fel de sedimentare a gîndurilor, o transformare a unei reuniuni a prietenilor într-un regal de expuneri. S-a vorbit de Tribun, de cultură, de politică înaltă, de pasiuni. Opera marelui om politic, jurnalist, scriitor, poet, scenarist, prietenul sincer şi omul sensibil au fost evocate în prezenţa Lidiei Vadim Tudor, la manifestarea organizată în sala de conferinţe a hotelului Crystal Palace, pusă la dispoziţie de un alt prieten al Tribunului, Dumitru Dragomir (...) Jurnalistul DD Rujan, director al Vocii României, a amintit de începuturile , revista condusă azi de Lidia Vadim Tudor. În acest context, s-a pus în discuţie şi ideea Lidiei de a organiza un muzeu dedicat ilustrului său tată”, scrie Dumitriu.

Generalul Chelaru vrea „un pumn eficient”

Vorbitorul care i-a sculat în picioare la Crystal Palace pe foştii colaboratori ai lui Vadim a fost generalul Mircea Chelaru. „Cel mai apreciat discurs al serii a aparţinut generalului Mircea Chelaru, care, după ce a omagiat personalitatea defunctului, , a recomandat ca forţele naţionale să nu mai acţioneze disparat, ca degetele răsfirate de la o mînă, ci ca un ”, relatează Dragoş Dumitriu.