Mutația Lambda va provoca temutul Val 4 al pandemiei? Savanții urmăresc cu îngrijorare varianta peruană
- Ovidiu Drugă
- 6 iulie 2021, 21:14
Apărută în America Latină, dar prezentă astăzi și în Europa, varianta Lambda este pe lista "variantelor de urmărit" întocmită de OMS.
Se spune că această varianta ar fi responsabilă pentru 80% din infecțiile din Peru. Din acest motiv, după variantele britanică, braziliană și indiană, savanții o urmăresc acum cu îngrijorare. Apărută în Peru în decembrie 2020, varianta Lambda a virusului este prezentă astăzi în 32 de țări, printre care și Marea Britanie. Experții care au studiat-o se tem că această variantă ar putea fi mai contagioasă și chiar mai rezistentă la anumite vaccinuri.
Pare să aibă o capacitatea de infecție mai mare
Într-un studiu publicat de cercetătorii se afirmă că varianta lambda, cunoscută și sub numele de C.37, are o capacitate de infecție mai mare decât variantele Alpha (britanică) și Gamma (braziliană). „Datele noastre arată pentru prima dată că mutațiile prezente în proteina Spike din varianta Lambda conferă o contagiozitate mai mare și o fac mai puțin vulnerabilă la anticorpii produși de vaccinul CoronaVac”, susținm experții.
Vaccinul chinez în cauză nu este un vaccin ARN mesager, ci folosește o tehnologie convențională, cu proteine recombinante. Pentru moment, nimic nu dovedește că această variantă ar fi mai rezistentă și la alte vaccinuri.
„Având în vedere că această variantă s-a răspândit rapid în Peru, Ecuador, Chile și Argentina, credem că Lambda are o mare probabilitate de a deveni o variantă de îngrijorare”, au concluzionat cercetătorii în acest studiu care încă nu a fost evaluat de comunitatea științifică internațională.
Varianta Lambda este prezentă, pentru moment, mai cu seamă în America Latină. În Peru, a reprezentat 50% din cazuri în martie, iar acum este responsabilă pentru 80% din îmbolnăviri. Această țară are în prezent un grad de vaccionare de 14 la sută din populație, adică 8 milioane de persoane vaccinate.
O mutație neobișnuită
Varianta Lambda îi îngrijorează pe oamenii de știință, în primul rând, pentru că prezintă „un set destul de neobișnuit de mutații, în comparație cu alte variante”, a explicat Jeff Barrett, directorul Covid-19 Genomics, în coloanele Financial Times. Potrivit cotidianului englez, este o mutație numită L452Q, similară mutației L452R care pare să contribuie la infecțiozitatea ridicată a variantei Delta. Această mutație este cea care îi intrigă în mos special pe oamenii de știință.
Agenția britanică de sănătate (Public Health England) a clasificat varianta la sfârșitul lunii iunie în categoria „în studiu”, precizând, însă, că deocamdată nu există dovezi că mutația face virusul mai rezistent la vaccin sau mai contagios.
La rândul său, OMS a clasificat varianta Lambda printre variantele „de urmărit”, alături de mutațiile Alpha, Delta, Beta sau Gamma, scrie ziarul francezLe Figaro.