Mult zgomot pentru mai nimic! Cât a încasat statul, de fapt, din amenzile de pandemie

Mult zgomot pentru mai nimic! Cât a încasat statul, de fapt, din amenzile de pandemie Sursa foto: Arhiva EvZ

Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, a dezvăluit cifra amenzilor acordate pe perioada stării de urgență, dar și câte dintre acestea au fost plătite.

La nivelul țării, valoarea amenzilor care au fost date pentru nerespectarea măsurilor începând de la instituirea stării de urgență a depășit 600 de milioane de lei!

Totodată, ministrul Finanțelor Publice a mărturisit și câți bani au ajuns în „buzunarele” statului din achitarea amenzilor. „Mai puțin de 100 de milioane de lei”, a declarat oficialul, la Digi 24.

„Sunt la bugetul de stat, vedem dacă sunt contestate și deciziile sunt favorabile cetățenilor, bineînțeles că va trebui să returnăm acești bani”, a completat ministrul Finanțelor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Florin Cîțu s-a referit și la amnistierea acestor amenzi, după ce Curtea Constituțională a României le-a declarat neconstituționale, afirmând că „este o decizie pe care trebuie să o discutăm cu premierul și vom vedea. La acest moment nu am participat la o discuție care să aibă acest subiect, amnistia fiscală pentru acest amenzi și la Ministerul Finanțelor nu discutăm de așa ceva în acest moment”.

Cîțu a explicat că în cazul persoanelor care contestă amenzile și câștigă în instanță „de obicei se fac compensări” din impozite și taxe, dar „sunt și cazuri când primesc banii, depinde care este situația personală a fiecărei persoane”.

Decizia CCR 152/2020, prin care Curtea a stabilit că amenzile aplicate pentru nerespectarea ordonanțelor militare sunt neconstituționale, a fost publicată în luna mai în Monitorul Oficial, iar acest lucru înseamnă că cei ce au primit amenzi le pot contesta în instanță.

„Ordonanța de urgență nr. 34/2020 a fost declarată neconstituțională în ansamblul ei, pentru că încălca art. 115, alin. 6 din Constituție, care nu permite restrângerea unor drepturi prin ordonanță de urgență. Motivarea, așa cum se întrevede din comunicat, are mai degrabă legătură cu nestabilirea concretă, diferențiată a comportamentului sancționat și cu marja mare de apreciere în aplicarea sancțiunilor. Deci, nu în mod special cu valoarea amenzilor”, declara Diana Hatneanu, avocată specializată în drepturile omului și jurisprudența CEDO, pentru Europa Liberă.