Mugur Isărescu, despre impozite și obscenitate. „Când ai atât de multe excepţii pe partea de fiscalitate...”
- Antonia Hendrik
- 12 mai 2023, 16:01
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat că impozitul progresiv este o problemă politică. Cu privire la gaura din buget de 20 de miliarde de lei, a spus că nu lucrează cu asemenea noţiuni, care „sunt uşor obscene”.
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat că impozitul progresiv este o problemă politică, precizând însă că România trebuie să iasă din poziţia de deficit excesiv, fiind singura ţară europeană cu un asemenea deficit.
Noi nici nu lucrăm cu noțiuni din acestea. Sunt ușor obscene
De asemenea, Mugur Isărescu a fost întrebat şi despre „gaura” din buget de 20 de miliarde de lei, menţionând că nu lucrează cu asemenea noţiuni, care „sunt uşor obscene”. „Noi nici nu lucrăm cu noţiuni din acestea. Sunt uşor obscene. E un deficit după cum calculează fiecare”, a răspuns Mugur Isărescu.
Guvernatorul BNR a fost întrebat vineri, în conferinţa de presă, ce ar însemna pentru România o revenire la impozitul progresiv: „Este o problemă politică. Noi încercăm pe toate căile să fim neutri politic. Singurul lucru pe care îl prezentăm cu tărie în toate comunicatele Băncii Naţionale, şi ăsta este şi răspunsul meu, este că ajustarea fiscală trebuie făcută, este esenţială. România trebuie să iasă din poziţia aceasta de deficit excesiv. Suntem singura ţară europeană cu un asemenea deficit şi ne costă.
Ne costă şi bugetul, costă şi ţara, aţi văzut, avem prime de risc mare. Într-adevăr, nu este simplu din punct de vedere politic şi social pentru că, de exemplu, o normalizare a situaţiei impozitării când ai atât de multe excepţii pe partea de fiscalitate, situaţii preferenţiale, observaţi cum este...când ai o preferinţă fiscală spui: Îţi dau un avantaj pe un termen limitat, unul, doi, patru ani. La un moment dat trebuie să renunţi, toată lumea să plătească aceleaşi impozite. Şi acest lucru aţi văzut cum este perceput. Se majorează impozitele”, a declarat guvernatorul BNR.
Mugur Isărescu: Am fost un an şi mi-a fost suficient
Guvernatorul a mai precizat că Banca Naţională nu îşi permite să dea soluţii legate de această problemă: „Problema nu este nici la noi, nici la tehnicieni, tehnicienii o să pună pe hârtie rapid o soluţie. Problema este politică, cum discuţi cu societatea ca să nu creezi alte probleme sociale şi politice.
Noi am colaborat foarte bine cu Guvernul şi dacă avem această realizare cu inflaţia nu este numai din politica monetară, vine şi din această foarte bună colaborare cu Guvenul şi cred că şi stabilitatea politică ne-a ajutat şi ne ajută foarte mult. Dar nu ne permitem să dăm noi soluţii. Eu am fost în politică. Am fost un an şi mi-a fost suficient”, a mai afirmat Isărescu, potrivit news.ro.