Mucenici ca la bunica, din aluat de cozonac. Secretele unui preparat perfect și delicios

Sursa foto: 49915536 / A © Snicol24 | Dreamstime.com

Pe 9 martie, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe cei 40 de Sfinți Mucenici. În această zi, gospodinele pregătesc mucenici, iar cea mai delicioasă rețetă este cea cu aluat de cozonac. Secretele unui preparat delicios.

Cei 40 de Sfinți Mucenici sunt celebrați, an de an, pe 9 martie. Ei făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminată din Armenia și au fost condamnați la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei pentru că nu au renunțat la credința pentru Hristos.

Gospodinele respectă tradițiile și pregătesc pentru această zi mucenici, pe care îi dau de pomană. Cel mai delicios preparat este făcut după rețetele bunicilor din Moldova, care foloseau aluat de cozonac. Pentru un preparat perfect, gospodinele trebuie să fie atente la câteva detalii. În bucătărie trebuie să fie cald, iar ingredientele să fie la temperatura camerei, nu abia scoase de la frigider.

Calitatea făinii este mereu importantă pentru preparatele delicioase. Pentru rețeta de mucenici cu aluat de cozonac, trebuie folosită făină cu trei zerouri. Este recomandat ca ea să fie bune uscată și cernută de trei ori în dimineața preparării mucenicilor.

Un alt detaliu la care gospodinele trebuie să fie atente este drojdia. Cea proaspătă este cea mai bună alegere pentru prepararea mucenicilor moldovenești. Aluatul trebuie să crească bine pentru a fi pufos, exact ca și la cozonac. Pentru ca drojdia să dospească, laptele trebuie să fie călduț și nu fierbinte. Un alt secret este să dizolvi și zahărul în lapte, nu să îl pui direct în aluat.

Ouăle trebuie separate, iar albușul bătut spumă se pune în aluat. Gălbenușurile se bat cu un vârf de sare, ele dând culoare foarte frumoasă. Aluatul trebuie să fie frământat bine, de preferat la mixer, pentru a nu se întări la copt.

Rețeta de mucenici moldovenești, cu aluat de cozonac

Pentru 30 de mucenici ai nevoie de următoarele ingrediente:

  • 1 kg de făină;
  • 7 g drojdie uscată sau 25 g drojdie proaspătă;
  • 700 ml lapte;
  • 3 ouă;
  • răzătură de la o lămâie şi portocală;
  • 100 g unt 82% grăsime;
  • un vârf de sare;
  • 150 g zahăr;
  • esenţă de vanilie.

Pentru decor ai nevoie de miere și nucă măcinată sau cocos.

Înainte de a ne apuca de aluat, făina trebuie cernută de trei ori pentru a elimina impuritățile. De asemenea, prin acest procedeu, ea se aerează. Se adaugă peste făină zaharul, vanilia, coaja de lămâie şi portocala, sarea, galbenuşurile şi restul de lapte călduţ.

Drojdia proaspătă se dizolvă în lapte călduț. Peste punem o lingură de făină și puțin zahăr și lăsăm la crescut. După ce a crescut o punem peste restul ingredientelor și amestecăm totul.

Untul moale se adaugă treptat, în timp ce frământăm ușor. Este important să frământăm aluatul timp de cel puțin 20 de minute. Ba chiar să-l trântim de câteva ori și de blatul de bucătărie.

Cuptorul se încălzește puțin, doar cât să fie călduț, și punem ligheanul cu aluat în cuptor, să stea la cald. Se lasă cu ușa închisă aproximativ 30 -40 de minute. În felul acesta, aluatul va crește foarte bine, va fi ferit de zgomot și curent.

După a crescut aluatul, rupem 30 de bucăți egale. Ungem masa cu puțin ulei și formăm mucenicii, în formă de 8. Îi ungem cu ou și îi lăsam la crescut pentru 25 de minute într-un loc cald. După ce și-au dublat volumul îi punem la cuptorul încălzit la 160 de grade. Mucenicii moldovenești cu aluat de cozonac se lasă în cuptor pentru aproximativ 30 de minute.