Mr. Bean, la război cu „cancel culture”: „O gloată medievală care bântuie după oameni pe care să-i ardă pe rug”

Mr. Bean, la război cu „cancel culture”: „O gloată medievală care bântuie după oameni pe care să-i ardă pe rug”

Actorul britanic Rowan Atkinson s-a delimitat de concepțiile stângiste îmbrățișate de marea majoritate a celor din industria divertismentului și a pus la zid „cancel culture”, fenomenul care face ravagii pe internet.

„Problema pe care o avem online este că un algoritm decide ceea ce dorim să vedem, lucru care duce la o viziune simplistă, binară a societății”, a declarat interpretul lui Mr. Bean într-un interviu pentru Radio Times. „Totul se rezumă la: Ești cu noi sau împotriva noastră. Dacă ești împotriva noastră, meriți să fii «suprimat».”

Atkinson a subliniat că este crucial pentru societatea noastră să fie „expusă unui evantai larg de opinii”, însă a conchis că astăzi „avem echivalentul digital al gloatei medievale care bântuia pe străzi în căutarea cuiva pe care să-l ardă pe rug”.

„Mă umple de groază în privința viitorului”

„Deci, este înfricoșător pentru oricine devine victima acestei gloate și mă umple de groază în privința viitorului”, a adăugat vedeta din Johnny English.

Rowan Atkinson nu este singura celebritate din Marea Britanie care ia atitudine față de „cancel culture”, cultura proscrierii pe rețelele sociale și în societatea reală a celor care contrazic discursul considerat Corect Politic.

Rick Gervais, creatorul sitcomului „The Office”, se lansează adesea în cruciade împotriva fenomenului care zdrobește libertatea de exprimare.

Să nu închizi televizorul altuia

„A alege să nu te uiți la un actor pentru că nu îți place, este dreptul fiecăruia. Însă când oamenii încearcă să provoace demiterea cuiva pentru că nu le place opinia lui despre ceva, asta numesc eu «cancel culture» și nu e cool deloc”, declara Gervais într-un interviu din august pentru Metro.

„Dacă închizi televizorul tău, nu este cenzură. Dacă încerci să îi faci pe alții să își închidă televizorul pentru că ție nu îți place ce privești, e altceva.”

La începutul anului, Gervais a luat poziție împotriva transformării infamei Corectitudini Politice în și mai odioasa „cancel culture”, numind-o „un soi bizar de fascism al oamenilor care cred că știu ce poți să spui și ce nu”.

Când te amesteci cu stângiștii...

J.K. Rowling, autoarea lui Harry Potter, este una dintre victimele cele mai recente ale „culturii suprimării”, în ciuda vederilor ei stângiste. Se pare însă că nu atât de stângiste pe cât impune Poliția Gândirii.

În luna septembrie, Twitter a permis crearea unui sinistru trend #JKRowling, deși scriitoarea nu murise. Valul de ură împotriva lui Rowling a fost provocat de faptul că într-una din cărțile sale recente apare un asasin în serie… travestit.

Furia „cancel culture” a hărțuit-o cu agresivitate pe faimoasa scriitoare, acuzând-o de „transfobie”, așa cum făcuse și anterior, când Rowling s-a pronunțat împotriva refuzului de a nega realitatea sexului biologic în favoarea „identității de gen”.

Ne puteți urmări și pe Google News